Şosele cu plată în România. Berceanu pune taxa înaintea autostrăzilor

După modelul ţărilor dezvoltate, şi în România se va introduce o taxă pentru utilizarea autostrăzilor, pentru că altfel statul nu va avea bani pentru întreţinerea lor, avertizează oficialii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

„Lumea trebuie să înţeleagă că o autostradă se întreţine cu bani. În următorii patru, maximum cinci ani se va introduce taxare pe toate autostrăzile din România„, a declarat directorul Direcţiei infrastructură rutieră şi concesiuni din MTI, Adrian Ionescu.

Taxarea va fi introdusă însă numai atunci când în România va exista un număr mai mare de kilometri de autostradă. În prezent, singurele autostrăzi pe care se poate circula sunt A1 Bucureşti – Piteşti (128 km) şi A2 Bucureşti – Cernavodă (151 km).

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţine că are, în momentul de faţă, un mare deficit de finanţare. „Se încasează anual 150-180 milioane de euro din rovinietă, în timp ce necesarul numai pentru întreţinerea celor 17.000 km de drumuri naţionale, nu şi pentru reparaţii sau construcţii, este de 500 milioane de euro”, explică Ionescu.

Citeste si:  România cheltuie 9% din PIB pe salarii

Continuarea în Gândul

102 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline