Anomaliile din proiectul Legii de salarizare a bugetarilor

– Functionarii din ministere vor putea avea salarii mai mici decât unii dintre bugetarii din mediul rural sau medicul de garda ar putea fi sanctionat cu 5% pe 3 luni daca nu-si va indeplini sarcinile corespunzator, aceste aspecte reprezentând doar câteva exemple de anomalii care se regasesc in proiectul Legii unice pentru salarizarea personalului bugetar, conform lui Ringo Damureanu, secretar confederal la Confederatia Meridian.

.

“În administratia centrala, in ministere, vor fi salarii mai mici pentru functionarii de acolo decât pentru secretarul de scoala de la tara sau pedagogul de la caminul Liceului Dabuleni sau decât medicul de garda care ar putea sa plece la o bere sau la distractie in momentul garzii si ar putea fi sanctionat cu 5% pe trei luni. Sunt lucruri care nu au ce cauta intr-o astfel de lege, insa ele reprezinta anomalii ale acesteia”, a spus reprezentantul sindical.

În opinia acestuia, actualul Cabinet nu doreste transparenta in elaborarea Legii unice pentru salarizarea personalului bugetar, “nu are intentii serioase si sincere si, probabil, cea mai serioasa intentie este de a da o speranta pâna la 1 ianuarie, pâna când trec si ultimele alegeri”.

Citeste si:  Camera Deputaţilor a respins proiectul lui Silviu Prigoană privind schimbarea denumirii de rom în ţigan

Damureanu si-a motivat afirmatiile prin faptul ca joi a fost ultima sedinta a grupului de lucru pentru elaborarea acestui proiect de lege, insa acesta nu va putea fi vazut de reprezentantii structurilor sindicale “ca un tot unitar”, pentru ca actualul Cabinet “nu mai vrea sa intruneasca acest grup”.

“Senzatia noastra este ca Guvernul va putea sa decida dupa analiza financiara ce salarii vrea, fara sa mai intrebe sindicatele. Confederatia Meridian a fost singura care s-a opus acestui sistem. Nu va fi nici transparenta si niciun sistem unitar, in conditiile in care structurile nu pot vedea unii de la altii cât s-a propus pe grila”, a spus Ringo Damureanu.

Potrivit liderului sindical, proiectul de act normativ “este doar o iluzie”, in conditiile in care lumea nu-si mai ia in prezent salariile in politie, in administratie, in cultura, in sanatate”.

La rândul sau, prim vicepresedintele FSLI, Simion Hancescu, a afirmat ca nu crede ca este posibil ca aceasta lege sa se aplice concomitent in toate sectoarele de activitate in urmatorii ani.

Citeste si:  Sindicaliştii din Timişoara şi Brasov, nemulţumiţi de desfiinţarea regionalelor feroviare

Pentru a implementa acest proiect, este nevoie, cel putin pentru invatamânt, de o triplare a fondurilor. Urmeaza ca Ministerul Finantelor Publice sa faca toate calculele, iar decizia finala va apartine Guvernului, pentru ca este clar ca este vorba despre o decizie politica”, a spus prim vicepresedinte le FSLI.

Hancescu a precizat ca sindicatele pe care le reprezinta au propus Ministerului Educatiei si Cercetarii un spor de performanta care sa fie de pâna la 10% din fondul total de salarii.

“Asta ar insemna ca o persoana ar putea sa obtina un spor mai mare decât 10%. Urmeaza sa vedem care va fi pozitia MMFPS si a Guvernului, pentru ca urmeaza sa se faca o evaluare a sporurilor specifice care urmeaza sa se adauge la salariile de baza, precum si o evaluare a costurilor necesare aplicarii acestei legi”, a aratat Hancescu.

Potrivit liderului sindical, aceasta lege “este doar o diversiune, iar ea nu va fi pusa in aplicare in perioada urmatoare, având in vedere situatia economica, iar aceste salarii nesimtite din sectorul bugetar vor persista mult timp, iar cei din invatamânt vor ramâne cu aceste salarii de mizerii inca o perioada inde lungata”.

Citeste si:  Băsescu: Evenimentele din vară, un pas major înapoi pentru România;Guvernul are sarcina de a reface imaginea

Vicepresedintele Sed Lex Razvan Bordean s-a declarat “in mare masura” multumiti de grilele de salarizare.

“Am intrat in posesia unor materiale mai târziu si urmeaza sa ne pronuntam. Sunt usoare disfunctionalitati intre grilele de salarizare intre segmente socio-profesionale, dar urmeaza sa le armonizam si vom trimite punctele de vedere MMFPS, astfel incât proiectul de lege sa contina aceste modificari”, a explicat Bordean.

Referitor la sporul de incompatibilitate, reprezentantul Sed Lex a spus ca trebuie sa se tina cont de regimul incompatibilitatilor si se vor face demersurile necesare fie pentru modificarea Legii 161 privind regimul incompatibilitatilor, fie pentru gasirea unui coeficient de multiplicare care sa se adauge ca element salarial la salariul functionarilor publici.

“Fiecare categorie este multumita de grila pe care si-a expus-o, dar sunt mici disfunctionalitati care trebuie reglate. Sunt mici scapari pe care incercam sa le reglam in timp util, mai ales ca proiectul de lege va fi supus dezbaterii publice si ar mai putea suferi modificari”, a spus sindicalistul.

298 Cititori

loading...

Citeste si: