Valoarea solicitărilor de garantare pentru “Prima Casă”, peste 330 milioane euro

Valoarea solicitarilor de garantare in cadrul programului “Prima Casa” depaseste, dupa primele 10 luni, 330 de milioane de euro, media garantiilor acordate situându-se in jurul valorii de 41.000 de euro, informeaza Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

În ceea ce priveste numarul de solicitari de garantare, FNGCIMM a inregistrat pâna la aceasta data peste 8.300, numarul de dosare solutionate fiind de aproape 8.000. Diferenta o reprezinta dosare aflate in analiza sau care necesita completarea documentatiei, se precizeaza intr-un comunicat al Fondului. Pe primele locuri se situeaza, in functie de numarul de solicitari primite, se situeaza municipiul Bucuresti si judetele Cluj, Constanta si Brasov.

Din punct de vedere al bancilor care s-au inscris in acest program, BRD si BCR sunt cele de la care au fost primite cele mai multe solicitari de garantare, fiind urmate de Alpha Bank, Banca Transilvania, Millennium Bank si Raiffeisen Bank. Beneficiarii programului “Prima Casa” au ales in proportie de 45,9% achizitionarea unei locuinte de doua camere, 21,76% preferând o locuinta cu trei camere si 13,4% o garsoniera.
Aproximativ 28% dintre locuintele achizitionate prin program au fost construite dupa anul 2008, iar aproximativ 5% sunt solicitari pentru constructii in curs de finalizare.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.