Sebastian Vlădescu: O modificare a deficitului bugetar este exclusă

O modificare a deficitului bugetar proiectat, de 5,9 la sută din Produsul Intern Brut în 2010, este exclusă, a declarat marţi (12 ianuarie 2010), ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, care participă la dezbaterile privind proiectul Legii bugetului de stat.

Deputatul Anghel Stanciu a propus un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2010 ce presupune majorarea deficitului bugetar de la 5,9 la sută din PIB, la 6,5 la sută din PIB, pentru dezvoltarea sectorului educaţiei.
‘Propunem majorarea deficiului bugetar la 6,5 la sută din PIB, pentru dezvoltare. Educaţia a primit 6 la sută din PIB, respectiv unu la sută pentru cercetare. Propunem acest deficit pentru dezvoltare. Este nevoie de o reformă în educaţie bazată pe competenţa în a finanţa programe’, a spus Anghel Stanciu.

Acesta a menţionat că ţările din UE au deficite de 6,5 la sută, iar media în cele 27 de state UE este de 7,3 la sută, Anglia având un defricit bugetar de peste 13 la sută. Ministrul Finanţelor a spus că va purta o discuţie la Ministerul Finanţelor cu deputatul PSD privind deficitele bugetare. ‘O modificare a deficitului este exclusă (…) După aprobarea bugetului de stat îl aştept la domnul Stanciu la minister, unde vom discuta despre deficitele bugetare’, a spus Vlădescu.

28 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr
Citeste si:  Industria alimentară contribuie cu 8% la PIB-ul României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *