Hotelul “Ultima Frontieră” din Delta Dunării: o încercare de a face turism pe ruinele unui gulag

Un francez originar din Alsacia contruieşte un hotel pentru cei bogaţi pe ruinele fostui lagăr comunist din apropierea satului Periprava, din Delta Dunării, unde sute de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul regimului comunist.

Azi, fostul gulag dintr-un colţ uitat al Deltei s-a transformat într-un paradis pentru iubitorii naturii, relatează publicaţia germană Der Spiegel. Peripravâ un sat de lipoveni cu case de chirpici şi acoperişuri de stuf, este situat la 30 kilometri de locul în care braţul nordic al Dunării se varsă în Marea Neagră.
La 3 kilometri de sat, printre pereţii în ruine ale vechilor barăci ale închisorii, se construieşte hotelul “Ultima Frontieră”, o clădire care, fără a spune nimic pe dinafară, a fost renovată în interior la standardele unui hotel de patru stele.

Potrivit publicaţiei germane, construirea acestui hotel reprezintă un nou început pentru acest îndepărtat colţ din România. Începând din această primăvară, managementul hotelului intenţionează să atragă pescari sportivi, ornitologi şi turişti aventurieri, în speranţa de a revitaliza regiunea, situată într-un mediu natural unic.
Cu toate acestea, atrage atenţia Der Spiegel, oaspeţii vor trebui să se obişnuiască cu ideea că, până în 1977, clădirea hotelului a găzduit biroul comandantului lagărului de la Periprava. “0830 Periprava” era o adresă temută printre deţinuţii politici din timpul dictaturii staliniste a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Expuşi căldurii toride şi roiurilor de ţânţari, vara, şi curenţilor de aer îngheţaţi, în timpul iernii, deţinuţii lâncezeau în celule de cărămidă de 24 de metri pătraţi, care adăposteau până la 160 de oameni fiecare şi îş i petreceau vremea tăind stuf, construind baraje, mâncând terci ş i bând apă din Dunăre.
Cei mai slabi mureau de dizenterie, iar prizonierii care nu reuşeau să îndeplinească cota zilnică de opt snopuri de stuf erau bătuţi de gardieni cu bastoane de cauciuc, până cădeau inconştienţi.

Peste 200 de cadavre fără nume sunt înmormântate în cimitirul satului. Numai în iarna anului 1959- 1960, exact în urmă cu 50 de ani, în lagăr au murit 42 de oameni.
Sylvain Remetter, francezul care s-a aflat la originea construirii unui hotel în zonă, trăieşte într-o casă situată la marginea satului, şi a venit aici în urmă cu şapte ani, decis să trezească Periprava din somnul său post-comunist cu planul de a dezvolta o staţiune aproape de natură, având barăcile fostului gulag pe fundal.

Remetter este un bărbat uscăţiv, de aproape de 50 ani, cu o înclinaţie spre îmbrăcămintea casual scumpă, a cărui apariţie în acest sat de pescari este asemănătoare celei a unui flamingo printre bâtlani, notează Der Spiegel.
Primul turist a venit aici în luna octombrie, a dormit în casa care îi găzduia pe ofiţerii Securităţii şi s-a plimbat într-o maşină electrică pe lângă baracile abandonate ale gărzilor şi pe lângă zidurile cazinoului unde cântăreţii folk îi delectau pe gardieni.

Potrivit revistei germane, ruinele gulagului, aşa cum ni se înfăţişează azi, sunt un muzeu în aer liber al masacrului în masă de care s-au făcut vinovaţi comuniştii României împotriva propriului popor.
Remetter, care a vorbit cu ultimul comandant al lagărului, este la curent cu istoria locului, şi, imediat ce cererea sa pentru subsidii de la Uniunea Europeană va fi aprobată, intenţionează să construiască aici un mic muzeu.

Însă ideea că puţine se vor schimba, cel puţin pentru moment, şi că Remetter nu intenţionează să construiască “un turn Eiffel sau un Arc de Triumf “ este doar parţial rezultatul respectului pe care francezul îl resimte pentru istoria locului, atrage atenţia Der Spiegel.
Adevărul este că francezul a ajuns la fundul sacului şi că partenerii săi de afaceri sunt din ce în ce mai impacientaţi, nerăbdători să vadă Hotelul “Ultimei Frontiere” devenind într-un final un paradis pentru turişti.

Ion Ţiriac, un fost jucător de tenis devenit mogul în România post-comunistă, a fost deja la Periprava de două ori pentru a pescui alături de Remetter. De altfel, unul dintre apropiaţii lui Ţiriac, Robert Răduţă, cunoscut de toată lumea sub porecla de “rechinul Deltei”, a obţinut o mare parte din drepturile de pescuit în regiune în timpul mandatului de premier al PSD-istului Adrian Năstase.

Lui Remetter, care a lucrat pentru “Rechin” în trecut, i-a fost oferită doar o mică parte din monopolul asupra drepturilor pe care bogaţii post-comunişti şi l-au păstrat pentru ei.
Acum însă, moştenitorii politici ai fostului dictator Nicolae Ceauşescu nu mai sunt la putere în capitală. Licenţele au fost anulate, iar românii, în general pasivi, se opun din ce în ce mai puternic planurilor de afaceri ale mogulilor de la Bucureşti.

De altfel, au existat voci care au criticat puternic vânzarea Deltei Dunării, aflată pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Până în ziua de azi, notează Der Spiegel, doar o cruce albă, fără nicio inscripţie, îi comemorează pe cei morţi aici.
Femeile în vârstă care îngrijesc mormintele spun că crucea a fost înălţată exact pe locul unde au fost îngropate trupurile prizonierilor.

Loading...
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. victor spune

    este un articol f. corect ,norocl nostru este ca Nastase nu mai e la putere ca altfel nu mai pescuiam in delta nici macar cu undita ,cat despre Raduta rechin spuneti voi, mai rau mergeti la Matita la nenorocirea aia de pensiune fara curent si vedeti preturi cap la cap casta mai mult decat la Remetter spun asta deoarece multi spun e ok la francez dar e scump pai mergeti la Raduta sa vedeti scumpatate si servici.., plangeti fratilor. Multa stima Sylvain pentru tot ce ai facut la Periprava ,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.