Vlădescu susţine penalizarea celor care nu cultivă terenurile agricole

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, susţine penalizarea celor care deţin terenuri agricole, dar nu le cultivă.

Întrebat despre un proiect la Ministerul Agriculturii privind impozitarea terenurilor agricole necultivate, Vlădescu, care a deschis sesiunea bursieră de marţi (9 februarie 2010) la Bursa de Valori Bucureşti, a precizat că nu a fost discutat acest subiect cu reprezentanţii Ministerul Agriculturii, dar că susţine modelul de penalizare a celor care deţin terenuri agricole, dar nu le cultivă.

La începutul anului, noul ministru al Finanţelor Publice declara că vrea o economie modernă, un sat românesc în care ţăranul român să dispară din forma lui şi să devină fermier în blugi. El afirma că nu se discută despre introducerea unui impozit nou în agricultură, dar impozitele existente ar trebui colectate mai bine, iar exploataţiile agricole neînregistrate trebuie taxate.

„Impozitul în agricultură există, pentru că există TVA-ul. Nu intenţionez să introduc niciun impozit nou. Terenurile agricole trebuie să fie însă impozitate la valoarea lor. Avem foarte multe exploataţii agricole care nu sunt coagulate, produse agricole care circulă în afara sistemului legal, muncitori agricoli care nu sunt înregistraţi”, a spus, la începutul lunii ianuarie, Vlădescu.
Potrivit oficialului MFP, problema în acest sector o reprezintă gradul de colectare a impozitelor, iar agricultura rămâne un domeniu prioritar în România, unde este nevoie de creşterea veniturilor la buget.

Citeste si:  APIA, peste 30.000 de adeverinţe pentru beneficiarii formelor de sprijin

102 Cititori

loading...

2 comments

  1. noua garda

    Un bolsevic cu gandire bolsevica. Taranii au fost adusi la sapa de lemn, acum vor sa-i lase si fara pamant iar baronii portocalii sa devina noii grofi. Fondurile europene nu sunt cheltuite si beneficiarii sunt tergiversati permanent. Programul operational de Pescuit derulat prin APDRP si ANPA nu a atras nici un cent desi se promitea ca in luna septembrie 2009 sa se faca primele contracte si apoi plati. De aproape 1 an proiectele depuse zac prin sertarele functionarilor publici sau se plimba de la o Agentie la alta. In acest timp baietii smecheri au trecut la refacerea ghidurilor pentru a se mula pe clientele politica. Premierul se face ca nu vede si nu aude si nu a comunicat nimic oficial pe aceasta problema.
    Nimeni nu raspunde de tergiversare, nimeni nu este vinovat. Premierul Boc e face ca nu a condus Romania si anul trecut sau este pacalit de oamenii din subordine.
    Cu toate acestea banii primiti in avans de la UE au disparut la sfarsitul anului trecut in conturile asfaltatorilor portocalii iar din cauza asta Programul a fost amanat. Acum nu stiu de unde sa puna banii inapoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *