Lada, automobilul altădată popular în Danemarca, este evitat astăzi până şi de hoţii danezi de maşini

Compania daneză Lada Danmark A/S, dealer al uzinei ruseşti din Toliatti, a anunţat încetarea activităţii sale, după 30 de ani de existenţă.

Cauza este una simplă: un nivel extrem de scăzut al cererii, iar în ultimii doi ani nu a fost vândută nici măcar o maşină. Singurii care îşi amintesc cu nostalgie şi îşi iau cu regret rămas bun de la Lada sunt asiguratorii danezi.
Pentru ei, aceasta este maşina preferată, în condiţiile în care, potrivit uniunii companiilor de asigurari daneze Forsikring&Pension, Lada are un risc de furt zero, deoarece nici măcar hoţii locali nu o vor, notează cotidianul rus Novâie Izvestia.

Cea mai ‘atractivă’ marcă pentru hoţii danezi este Mercedes (cu un risc de furt de 9,4%), după care urmează Audi (8%). De altfel, precizează cotidianul moscovit, preferând mărcile germane sigure, hoţii scandinavi nu evită nici maşinile din alte ţări, inclusiv cele est-europene, cu o singură excepţie: Lada rusă.

Punctul culminant al interesului pentru Lada s-a înregistrat în Danemarca în anii 1980, datorită popularităţii de care se bucura Uniunea Sovietică printre cercurile de stânga şi tinerii ce doreau să provoace societatea îmburghezită. În afară de aceasta, modelele Lada de atunci erau considerate o variantă modernizată a modelelor Fiat din anii 1960.

După destrămarea URSS, popularitatea Lada nu mai putea fi susţinută de autoritatea unei superputeri, iar vânzările au început să scadă vertiginos. În primii zece ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, în Danemarca fuseseră cumpărate doar 316 maşini, după care lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult.

Astăzi, presa din Danemarca a anunţat chiar un concurs al cititorilor pentru cel mai bun banc legat de retragerea de pe piaţa daneză a maşinii Lada. Iată unul dintre numeroasele bancuri trimise la redacţie: ‘Salut, automobilule!’, spune măgarul. ‘Salut, măgarule!’, răspunde Lada. Brusc, măgarul începe să plângă în hohote: ‘M-ai insultat. Eu, din politeţe, te-am numit automobil, iar tu puteai să fii la fel de politicos şi să-mi spui caľ.

‘Uzina din Toliatti vine mereu cu noi concepte, însă în ultimii ani nu s-a ajuns niciodată la producţia în masă a unei maşini onorabile’, opinează pe marginea eşecului Lada publicaţia daneză Politiken. ‘Întotdeauna îţi pare rău când de pe piaţă dispare o marcă ce existase aici ani de zile.

Însă, în cazul Lada, nu resimt nicio pierdere’, comentează analistul de la Euroman, Christian Grau. În opinia lui Grau, Lada ‘este o cutie absolut lipsită de farmec, incapabilă de reînnoire’. ‘Ea nu a fost în stare să devină un cult al anilor 1980, asemeni Skodei sau Trabantului şi să intre în timpurile noastre pe valul nostalgiei, asemeni acelor mărci.

Aceasta pentru că Lada nu a fost niciodată ‘independentă’, fiind doar o variantă patentată de Fiat. În afară de aceasta, doar pe valul nostalgiei nu poţi ajunge departe’, explică Christian Grau.
Ultima încercare a Ladei de a se agăţa de piaţa daneză s-a soldat cu un eşec. În anul 2007, pe piaţa din această ţară urma să intre Lada-Kalina, însă după testarea realizată de revista germană Auto Bild, la această idee s-a renunţat.

‘Versiunea rusă a Opel Corsa de acum zece ani’, după cum au descris experţii noua maşină Lada, nu a rezistat testării frânelor.
În ceea ce priveşte regretele formulate de companiile de asigurări, danezii au alte bancuri. Un proprietar de Lada, care dorea să scape de ea şi să obţină banii din asigurare, a angajat un hoţ pentru ca acesta să o fure şi să o arunce în primul lac.

Cei doi convin asupra afacerii, însă după câtva timp hoţul renunţă la înţelegere. ‘I-am spus asiguratorului meu că intenţionez să mă plimb câţiva kilometri cu o Lada, însă acesta m-a atenţionat că rudele sinucigaşilor nu primesc compensaţii’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata