Fostele state sovietice nu sunt simpli pioni ai Rusiei

0 5

După ce preşedintele kârgâz alungat Kurmanbek Bakiev a părăsit ţara ca urmare a protestelor, iar guvernul interimar de la Bişkek încearcă să păstreze puterea, speculaţiile sunt în toi, nu doar despre cauzele imediate ale protestelor, ci şi despre constelaţia mai largă regională şi despre locul Kârgâzstanului în strategia rusă din sfera sa de influenţă, notează cotidianul britanic The Guardian.

S-a discutat mult recent despre un ‘nou mare joc’ în desfăşurare în Asia Centrală, o lupta între Rusia şi SUA pentru influenţă în fostul spaţiu sovietic. Mulţi sunt pregătiţi să vadă mâna Rusiei în spatele căderii lui Bakiev, amintind de nemulţumirea Kremlinului faţă de încălcarea promisiunii sale din 2009 de a închide baza americană de la Manas.

S-a asumat adesea că un Kârgâzstan izolat de Occident va fi o victorie mai mult decât simbolică pentru Rusia. Acest tip de interpretare vede în statele mai mici din fosta Uniune Sovietică simpli pioni în mâinile unor actori mai puternici.

Cu toate acestea, chiar dacă Kremlinul urmăreşte în mod deschis strategia de a-şi impune înfluenţa în fostul spaţiu sovietic, aşa cum o fac şi SUA şi UE, aceste state mici din fosta URSS nu sunt obiectele unui joc geopolitic asupra căruia ele nu au niciun control.

Imaginea unui ‘nou mare joc’ se face vinovată de subestimarea măsurii în care fostele republici sovietice mai mici au modelat activ politica regională în anii din urmă, generând evenimente la care Rusia şi Occidentul pot doar reacţiona.
Evenimentele care s-au petrecut în Georgia, în august 2008, sunt un exemplu că aceste state nu sunt simpli pioni. Ştim acum că Saakaşvili a invadat Osetia de Sud primul, generând o puternică reacţie din partea Rusiei.

Un alt caz este cel în care Ucraina a fost capabilă să se portretizeze drept o victimă a ‘imperialismului gazului’ profesat de Rusia în actuala dispută pe tema neplăţii datoriilor la gaze, reuşind să pună securitatea energetică pe agenda UE şi să pericliteze alimentarea cu gaze din Rusia.

Pe de altă parte, chiar dacă statele mai mici pot genera evenimente la care Rusia şi Occidentul pot reacţiona, ele nu controlează în mod necesar rezultatul acţiunilor lor. Până la urmă, nu vorbim de state stabile cu un set de obiective pe termen lung, ci de state în cazul cărora, foarte adesea, orientarea regională depinde de rezultatul unui complex de probleme interne – aşa cum o ilustrează, în moduri diferite, Georgia, Ucraina şi Kârgâzstanul.

Or, această instabilitate internă este o bătaie de cap pentru Moscova, în special dacă ea conduce la o serie de proteste populare suficient de puternice pentru a da jos regimuri autoritare corupte.

Pe de altă parte, Moscova perpetuează cu succes imaginea unei politici de mare putere. Cu toate acestea, cât timp regimurile instabile din statele mici continuă să modeleze agenda în fostul imperiu sovietic, această imagine rămâne mai mult o aparenţă decât o realitate la faţa locului.

Pentru Occident, primul pas ar fi să recunoască că deşi Rusia reprezintă o provocare importantă, ea nu este singura cauză a instabilităţii şi a lipsei unei evoluţii democratice autentice în regiune. Rusia reacţionează foarte mult la ceea ce se întâmplă. Pe de altă parte, alţi actori regionali puternici reacţionează într-o măsură mai mare decât se recunoaşte adesea.

În această privinţă, crede The Guardian, ar trebui acordată mai multă atenţie politicilor interne şi externe ale fostelor state din Uniunea Sovietică, în loc de a considera Rusia un inamic pe noua tablă de şah eurasiatică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata