Dana Priest şi William Arkin, cei doi jurnalişti care au semnat ancheta la care au lucrat timp de peste doi ani, din Washington Post, seamănă cu Bernstein şi Woodward – eroii Watergate – prin obstinaţia, profunzimea şi acurateţea datelor aduse la lumină, dar metoda lor este diferită: timp mult mai îndelungat, o muncă de echipă la care au participat circa 20 de colegi, care au construit un site foarte bogat în conţinut multimedia, se arată într-o analiză publicată de Corriere della Sera de marţi.
Munca ziarului Washington Post are un impact enorm: fresca privind „Top Secret America” – 854.000 de persoane care muncesc cu obligativitatea de a păstra secretul, pentru 1.271 de organizaţii guvernamentale, 1.931 de companii private care adesea se calcă pe picioare şi consumă un volum de resurse pe care nimeni nu a reuşit să-l estimeze cu precizie şi 10.000 de structuri fixe, care produc în fiecare an 50.000 de rapoarte ale serviciilor de informaţii – este destinată să provoace o revizuire profundă a strategiilor antiterorism pe care ministrul american al apărării, Robert Gates, foarte sensibil la crizele grave ale bugetului federal, o avea în vedere de mai mult timp.
Casa Albă, informată anticipat de conţinutul anchetei perturbatoare, s-a grăbit să declare, chiar înainte de publicarea ei, că o regândire radicală a început deja.
Militari şi persoane din servicii se apără cum pot, în timp ce comitetul de supraveghere al Congresului va trebui să prezinte explicaţii legat de slaba eficienţă a controalelor sale.
Încă o dată, reflectoarele asupra abuzurilor au fost aprinse de presă care, evident continuă să aibă un rol. Munca ziariştilor a scos la iveală o impresionantă birocraţie a securităţii. Este semnificativă gluma lui James Clapper, actualul director al Serviciilor de informaţii naţionale: „Există o singură entitate în univers care cunoaşte programele speciale: Dumnezeu”.
Meritul ziarului Washington Post este de a fi reunit toate piesele, oferind o bancă de date online consultabilă de orice cititor. Armata celor 10.000 de „baze” răspândite pe teritoriul american ar trebui să-i facă pe americani să doarmă liniştiţi, dar, în opinia ziarului american, nu este sigur că va fi în măsură să oprească următorul atac.
În fiecare dimineaţă, 854.000 de funcţionari, certificaţi drept „siguri şi de încredere” intră în birourile lor protejate de ziduri blindate, sisteme de recunoaştere a retinei, carduri magnetice. Ei sunt inima luptei împotriva oricui ameninţă America şi toţi sunt obsedaţi de caracterul secret.
Astăzi eşti nimeni dacă nu ai „SCIF” (Sensitive Compartmented Information Facility, pronunţat „skiff”), – sigla ce desemnează mediul liber de interceptări şi bombe, apărat de gărzi, liber de celulare şi la care ai acces tastând coduri speciale. Potrivit unor surse contactate de Washington Post, „SCIF” este un „status symbol” al Americii strict secrete.
În acele camere, care pot fi mari decât un stadion, lucrează analişti cu vârsta între 20-30 de ani care câştigă între 30.000-50.000 de euro pe an. Elaborează rapoarte, studii, munţi de pagini care îi inundă pe cei care trebuie să decidă. Nu toţi au experienţa suficientă pentru a manevra un fenomen în continuă evoluţie. Factorii operativi s-au plâns de hârţogăraie, au cerut o limită. Recent, s-a decis închiderea a 60 de site-uri web dedicate analizei.
Oficiul pentru informaţii a deschis însă un altul, Intelligence Today şi a fost creată o secţiune care rezumă informaţii provenite de la peste 20 de agenţii şi 63 de site-uri.
Nici spionajului electronic, NSA, nu-i merge mai bine. În fiecare zi culege 1,7 miliarde de e¬mailuri, telefoane şi alte comunicaţii. 51 de departamente din 15 oraşe încearcă să reconstituie fluxul banilor teroriştilor.
Acest aparat se măsoară cu agilitatea nucleelor jihadiste, care trăiesc cu câţiva bani, se descurcă şi rareori folosesc tranzacţii bancare. La Ministerul Apărării „cheile” proiectelor secrete au fost încredinţate unui grup restrâns de oficiali, acei „Super Users”. Ar trebui să ştie totul, dar mărturiile spun ceva diferit. Unul din ei a fost închis într-o cameră-bunker, iar un asistent l-a avertizat că nu poate lua notiţe. I-a prezentat un proiect după altul până când „super user-uľ’ a spus: ajunge!
Din 2001 până astăzi au fost create 263 de noi organizaţii şi este posibil să urmeze şi altele. Aşa cum spunea Donald Rumsfeld vorbind despre serviciile de informaţii şi de misterele pe care trebuie să le rezolve, „nu ştim ce nu ştim”. „Felicitări cotidianului Washington Post pentru tipul de anchetă care va salva ziarele”, a afirmat editorialistul conservator cu autoritate Andrew Sullivan, pe blogul său foarte urmărit de pe The Atlantic.
„Adevărul este că serviciile secrete nu se schimbă de la preşedinte la preşedinte – spun în cor cei botezaţi Priest & Arkin. Obama nu este mai transparent decât alţii şi dacă nu ne gândim noi, jurnaliştii, să găsim adevărul, cine să o facă?