Aproape 1,5 milioane tone, producţia de seminţe de floarea soarelui estimată pentru 2010

Producţia de seminţe de floarea soarelui pentru 2010 este estimată la 1,454 milioane tone, în creştere cu peste 32 la sută faţă de recolta anului 2009, când s-a obţinut 1,098 milioane tone seminţe, potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) efectuate în prima decadă a lunii septembrie 2010.

La ora actuală, floarea soarelui a fost recoltată pe aproape jumătate din suprafaţă, respectiv pe 45 la sută, producţia obţinută fiind de 662.387 tone. Potrivit MADR, aproximativ 559.375 tone au fost deja livrate în unităţile de depozitare, iar 102.304 tone seminţe se află în gospodăriile populaţiei.

Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, randamentul obţinut în acest an la floare soarelui este de peste 1.600 kilograme la hectar, unul destul de bun faţă de anii trecuţi. „Anul acesta avem o medie de peste 1.600 kg la hectar până la această dată, ceea ce nu este rău pentru România care înregistra în ultimii ani o medie de 1.000 de kg ha”, a declarat ministru Agriculturii.

Citeste si:  Fostul general Mihai Chiţac a fost operat de o tumoare la cap, la Spitalul Elias

Tabără a adăugat că este un susţinător al plantelor tehnice şi oleaginoase, iar cultivarea florii soarelui trebuie să continue, în ciuda opiniilor care din ultima perioadă referitoare la unele proprietăţi dăunătoare ale uleiului de floarea soarelui. Potrivit datelor MADR, în 2009 a fost însămânţată o suprafaţa de 766.100 hectare cu floarea soarelui, de pe care s-au obţinut 1,098 milioane tone, la o medie de 1.433 kg la ha.

68 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *