Clauză contractuală impusă de Provident: Putem da buzna oricând peste tine, ca să-ţi cerem banii

– În contractul pe care clienţii „Provident” îl semnează „cu ochii închişi”, se menţionează că orice angajat poate vizita clientul fără vreo notificare prealabilă

– Această vizită „poate fi refuzată sau amânată numai din motive întemeiate”.

– Practicile de tip miliţienesc „legalizate” prin contractele „Provident” dau dreptul angajaţilor firmei de a-şi teroriza clienţii care au dificultăţi financiare

– Clienţii pot specula o eroare a contractului: agenţii „Provident” nu sunt angajaţi, iar clauza respectivă se referă exclusiv la angajaţi

– „M-am săturat de telefoane şi vizite la domiciliu. Nici afară nu pot ieşi cu fetiţa, că agentul mă urmăreşte”, se plânge un client „Provident” care a întârziat cu plata ratelor


La titlul de „cea mai activă şi mai hrăpăreaţă firmă de cămătari cu acte în regulă din România” poate candida cu mari şanse de succes firma „Provident Financial România IFN” (cunoscută ca „Provident”). Sumele pe care nefericiţii clienţi trebuie să le ramburseze ajung să se apropie de dublul împrumutului angajat, în condiţiile în care perioada maximă de creditare este de 56 de săptămâni.

Deşi activează de ani buni, instituţiile abilitate nu au avut curiozitatea de a analiza contractele încheiate de „Provident”, pentru că altfel ar fi sesizat atât lipsa unor clauze obligatorii, cât şi prezenţa altora care se pot încadra la „clauze abuzive”.

Un exemplu al extraordinarului tupeu „Provident”, dar şi al disperării şi naivităţii de care dau dovadă clienţii acestor cămătari cu acte în regulă, este Articolul 12 din contract, unde se spune:

„Clientul acceptă că orice angajat al Provident poate vizita Clientul la adresa indicată mai sus pentru a discuta orice problemă în legătură cu Contractul de Credit fără vreo notificare prealabilă. Această vizită nu va prejudicia dreptul Clientului la intimitate şi poate fi refuzată sau amânată numai din motive întemeiate”.

Drepturile pe care şi le arogă cămătarii „Provident” sunt exact cele pe care le aveau miliţienii şi securiştii, care oricând puteau să te viziteze acasă „fără vreo notificare prealabilă”. Singura diferenţă este că pentru vizitele miliţienilor nu îţi dădeai acordul scris….

Sărind peste faptul că „mai sus” nu există nici o adresă indicată, aceasta fiind trecută pe verso, remarcabil este faptul că „orice angajat al Provident poate vizita Clientul”, nu numai persoana care a încheiat contractul, această clauză fiind special menţionată pentru ca, în cazul unor întârzieri, clientul să poată fi şicanat de diverşi indivizi.

Numai că aici există o problemă pe care „autorii” contractului nu au semnalat-o: agenţii „Provident” nu au calitate de angajaţi „Provident” ceea ce înseamnă, conform contractului, că ei recurg la un abuz atunci când „vizitează” clientul, iar clientul ar putea fi pe deplin îndreptăţit „să le dea cu flit”.

Iar faptul că aceşti agenţi nu sunt angajaţi nu este doar o bănuială, ci este scris tot în contract, chiar la articolul 1: „Pentru a evita orice confuzie agenţii nu sunt angajaţi ai Provident”.

De remarcat este faptul ca foarte multe sesizări ale clienţilor „Provident” s-au răspândit pe Internet, cele mai multe arătând starea de „sugrumare” la care ajung oamenii care nu-şi mai pot plăti la timp rata săptămânală: „Am imprumutat de la Provident 1500lei chiar de sarbatori. Nu aveam ce pune pe masa si nici Mos Craciun nu venea la fetita mea. De 6 saptamani nu am mai platit nici o rata. Sunt disperata ca nu am cum sa restitui banii, dintr-un salariu de 540 de lei abia am de mancare. Vreau sa termin o data ca m-am saturat de telefoane si vizite la domiciliu. Nici afara nu pot iesi cu fetita ca agentul ma urmareste. Cand vin de la servici si ea (fetita) vrea la plimbare simt ca innebunesc. Nu cred ca cineva imprumuta bani pt tel. si LCD-uri, ci pt. a avea ce pune pe masa. Eram disperata cand am facut imprumutul. Acum regret pt ca nu am cum sa-l restitui. Mi-au pus penalizari,dobanzi care nu stiu de unde au aparut (la 4 saptamani in loc de 200 de lei am 320)”, a relatat una dintre clientele „Provident”.

CITIŢI ŞI

Oameni sufocaţi în laţul creditelor Provident


Loading...

Citește și
loading...

56 Comentarii
  1. secadan spune

    eu daca asi avea bani luati de la ei i-asi primi in casa pe acesti agenti si daca nu au calitatea de angajati ai provident bat la ei ca la fasole

  2. Ryn spune

    Ca sa vezi in ce tara traim!
    Pai pentru ce platim atatea impozite la stat ? Nu ca sa se creeze un cadru legislativ in care sa nu fii jecmanit de tot felul de camatari ? Sa fii protejat de lege de acesti hoti cu acte ?
    Iar pe cealalta parte, se profita de naivitatea omului, de lipsa de informare, de diperarea financiara in care se gaseste in acel moment, se semneaza contractele fara sa se citeasca sau sa se inteleaga si apoi il stoarce de bani pana nu mai poate.
    Sunt fript deja, am semnat si eu pe 30 de ani… dar mai am 27 de platit, deci optimist!

  3. marius spune

    @ryn , macar cei 30 de ani ai tai de plata sunt mai mult ca sigur pentru o locuinta , pe cand provicamatar srl , imprumuta maxim 3000 ron , acoperindu-se perfect , avand un risc minim / client , incasand banii pe saptamana … termen mai mult decat rapid de a recupera imprumutul , si clientii lor nu sunt clientii tipici ca cei pentru case , respectiv masini de lux … sunt precum doamna mentionata in articol , care de abia isi duc zilele , acesti oameni avand venituri minime , nu si pot permite o consultatie legislativa sau juridica sau de orice fel . drept urmare se speculeaza enorm pe lipsa lor de informare. Plus ca am sunat pur din curiozitate sa aflu despre ce este vorba la aceasta firma … in momentul in care sunt intrebati despre restituirea banilor , ei bat apa in piua pe saptamana precum e vb de o suma mica pe sapt. approx 50 ron / ceea ce omul de rand nu realizeaza este ca acei 50 ron /sapt se inmultesc cu 4 , ceea ce duce la o rata lunara de approx 200 ron , pentru un credit de 1500-2000 ron . nu stiu exact sumele am pus o cifra approx. , drept urmare este MAI IEFTIN achizitionarea unui credit intr-o banca , pe aceeasi suma si pe aceeasi perioada.

  4. radu spune

    @secadan- nu te forteaza nimeni sa iei imprumutul de la provident. De vina sunt oamenii ca sunt prosti si needucati si nu se gandesc de la bun inceput ca un imprumut contractat trebuie si restituit. in exemplul din articol banuiesc ca tot 540 de lei castiga si in momentul cand s-a decis sa ia banii. acum trebuie sa plateasca altcineva pentru asta? Agentul ala de la provident e un om ca oricare altul care vinde un produs. esti liber sa il cumperi sau nu.

  5. Ale spune

    „…drept urmare este MAI IEFTIN achizitionarea unui credit intr-o banca , pe aceeasi suma si pe aceeasi perioada.”
    In general, cei care apeleaza la Provident sunt persoane carora bancile le refuza imprumuturile, din diferite motive (cel mai intalnit fiind inregistrarile ca rau-platnici la Biroul Central de Credit).
    Nu apelezi la Provident pentru un credit (mai ales cand „urla” toata presa despre dobanzile mari si procedurile de recuperare folosite de Provident)- cand o poti face, in conditii mult mai avantajoase, la o banca.

  6. gogaie spune

    cand primesc banii, toata lumea e a lor. cand trebuie sa-i returneze, se simt persecutati si neantelesi.
    hai sa fim seriosi… indiferent de unde vei lua credit, te vei lovi de aceleasi lucruri: presiune si amenintari, costuri mari,etc. ce nu inteleg eu, este de ce nimeni nu comenteaza atunci cand nu-ti platesti curentul si „militienii„ de la enel vin si te lasa fara curent. care-i diferenta? si inca ceva, daca ai 10 credite, flanco, domo, cetelem, provident, etc…cine-i vinovat? te-a pus dracu sa te imprumuti in 10 locuri? e in firea lucrurilor, ai luat banii, tre` sa-i dai inapoi, nu oricum si oricand, ci asa cum prevede contractul pe care l-ai semnat, orbule!

  7. mioara spune

    de acord cu gogaie trebuie sa invatam sa ne apreciem noi banii ca cei care vor sa-i ia sunt multi…….

  8. focus spune

    din tot ce s-a intamplat pana acum…am tras o singura concluzie importanta: intindeti-va atat cat va permite plapuma, iar atunci cand ‘va ies picioarele de sub ea’, daca nu aveti vreo ruda ‘buna’ sau un prieten care sa va imprumute fara dobanzi, ‘trageti picoarele inapoi si ghemuiti-va, pana dimineata’ 🙂

  9. adriana spune

    eu nu cred k sunt de vina cei de la provident vinovatii sunt cei care cer imprumutul fara sa se gandeasca cum platesc ratele saptamanale pe urma si eu am luat 1000 lei de la provident si nu am nici o problema cu ei imi achit ratele la timp si totul este ok

  10. Marius spune

    Cand iei imprumutul numai zambete si fericire. Cand vine vorba sa il dai inapoi incepi cu acuzatiile si victimizarea.

    Romanii ar trebui sa fie mai calculati si sa isi asume deciziile.

  11. george spune

    Romanii trebuie sa invete ca orice contract de credit are clauze care trebuie respectate.
    Cum marea majoritate semneaza ca primarii si nu citesc ce scrie in contractul ala…se autovictimizeaza.
    Cat despre doamna din articol….de ce a imprumutat daca stia ca nu are posibilitate de rambursare?????
    la o scurta privire pe site-ul provident pe 56 de sapt ai o rata de aprox 50 ron pe sapt., inmultita cu 4 face in jur de 200 ron pe luna, din salaru ala magnific de 540 ron, scazi rata de la provident si mai ramai cu 320 care ii ai pt mancare, haine si utilitati.
    Haideti sa fim seriosi….cand le dai bani la romani le fata vaca si cand trebuie de dat inapoi le moare vitelul.
    Atata stiu romanii sa faca: SA SE PLANGA!!! si nu sunt realisti.

  12. calin spune

    bravo george

    dar cre ca nu stii cum e sa fii la ananghie,cateodata esti prins la colt si iti trebuie niste bani urgent ce faci?te apuci de acte si multe chestii?apelezi la provident si te stoarce apoi de bani macar daca ar fi odata pe luna nu saptamanal dar asta e cum zice base sa traim bine

  13. otilia spune

    SUNT CEI MAI ORDINARI.PLATESTI DE-TI VINE ACRU.FERITI-VA DE EI CA DE DRACU,DACA VRETI SA DORMITI LINISTITI

  14. Cenzura spune

    Chiar am o mare dezamagire. Nu este suficient ca au venit vampirii sa ne suga ultima picatura de sange acum suntem vanduti chiar la TV. Observ ca toate stirile sunt modificate mai bine zis vad ca astia isi expun calitatile de camatarie peste tot. Vad ca intoxica lumea asa la nesimtire, toate stirile in care erau criticati cand vrei sa le citesti isi schimba continutul. Pacat ca unii din presa au lasat garda jos in fata lor.E umilitor sa fim ofereti ca niste sclavi tot la noi in tara.V-ati parasit si batranii care sunt cel mai bun target al acestei organizatzii de recrutare interlopa.Daca niste presa nu mai deschide campanie atunci chiar nu mai are rostsa te stresezi

  15. Cenzura spune

    Daca incerci sa cauti filiera mama te redirectioneaza de pe un site pe altul…in uk e sediul baietilor cu legislatia si in alta tara este organizatia zonax de recrutare.am incercat sa caut persoane din conducere si am gasit cu greu catziva membri din conducere iar in dreptul fiecaruia era sris „doar membru fara putere executiva”
    In conducerea din romania sunt numai oameni din republica ceha.. numai inntr-o tara mizerabila ca a nostra e permis asa ceva..

  16. cosmin spune

    si eu am luat un inprumut de la provident si am achitat ratele corespunzator contractului pana ce am intarziat o saptamana si ma sunat un papagal de la provident si ma facut ca sunt un nesimntit si un escroc asa ca nu leam mai platit nimik si nici nu le voi mai plati niciodata nu au ce sami faca sunt niste papagali care jegamanesc oamenii

  17. Profan spune

    Exact asta e problema, toti fraierii se arunca cu capu-nainte cand e vorba sa ia banii, nu-i intereseaza nimic-nimicutza, si apoi incep sa se vaite, sa se planga, sa pozeze in victime, saracutzii…cine i-a pus sa semneze asa ceva?

    Mai scria cineva ca un client tipic pentru Provident e unul refuzat de banca? de ce e refuzat? tot pentru ca e rau-platnic…deci are antecedente, deci, pana la urma, Provident isi asuma un mare risc de neplata pentru sumele respective, risc care trebuie acoperit cumva…fie el si IFN, tot se supune unor norme BNR, si tot are de constituit provizioane pentru sumele neachitate in termenul stabilit in contract…

  18. arhanghel spune

    Articolul acesta ar trebui tiparit si lipit pe usile blocurilor asa ar deschide ochii inainte sa se bage in relatii cu camatarii astia care ne umplu postele zilnic cu fluturasii lor.Nu numai in posta ci si pe langa ca manifestele doar doar se gaseste prostul sa se friga.Sa-i urmarim si sa-i ciufulim cand mai pun hartiutele lor in poste.

  19. MB spune

    VORBITI DE PROVIDENT?
    MAI BINE VB DE TBI CREDIT UNDE AJUNGI CU DOBANZILE SI EVENTUALE PENALITATI LA 400 % NU LA 100% CA LA PROVIDENT…. SI APOI SUBSCRIU SI EU …CIND SEMNEZI NU STII CE AI DE PLATA….

  20. Cristina spune

    Tipic romanesc: „De 6 saptamani nu am mai platit nici o rata. Vreau sa termin o data ca m-am saturat de telefoane si vizite la domiciliu.”
    Nu neg faptul ca acea doamna are dificultati financiare, dar ce doreste acum? Sa fie iertata de la plata ratelor? Se simte educatia comunista de genul :”statul sa ma ajute”.
    Provident nu are nici o vina, nu iti baga nimeni mana in buzunar. Trebuie sa fii atent atunci cand semnezi un contract si sa iti faci calcule daca poti plati rata sau nu.
    M-am saturat de atatea vaicareli, mai bine ar incepe romanul sa mai si munceasca!

  21. Corvinus spune

    Hai salut,

    Eu le-am dat teapa acestor camatari „legali”…
    M-am pus bine cu un agent, i-am dat de mancat si de baut, i-am facut cadouri…si cca 6 luni am fost cel mai bun platnic.
    Individul ma tot momea ca sa fac alte credite, ca lua comisioane grase si premieri…apoi am luat si eu, nevasta si baiatul fiecare cate 2 credite…
    Intre timp a venit criza si acum platesc saptamanal o suma ridicola, de cca 10 ori mai mica decat cea stabilita !!!
    Bineinteles ca au incercat sa exercite presiuni asupra mea si a familiei, telefoane non-stop, vizite, amenintari cu recuperatorii legali, rugaminti…I-am spus individului sa-i fie invatatura de minte, sa nu mai amagesca si sa momeasca oamenii cu atatea propuneri de creditare…si daca ma supara nu mai vede un ban si-l arunc in rau cu Tico al lui cu tot !!!
    De Craciun si Anul Nou nu le-am platit nimic acestor jegmanitori internationali…

  22. justi spune

    Ce excrocherie!!!
    L-ai prins pe om la inghesuiala si-l arzi. Il „frigi” acoperit de lege. Incredibil si, slugile lor lasa fel si fel de comentarii aici, normal, daca le dau sa manance un os…

  23. myahy spune

    Viata depinde de deciziile pe care le iei. daca inchei un contracat mergi cu el la un analist financiar inainte de al semna. Sunt multi indicatori care se pot negocia cu iar acesti indicatori variaza de la o banca la alta chiar si la provident.

  24. bobi spune

    In mare parte a angajatilor de la provident sunt penticostali. Asa isi fac banii pentru pastorul lor. Pe langa procentul pe care il dau din salariu. S-au gandit sa mai faca niste bani si asa au scos pe piata providentu. Astia sunt mai rai ca evreii.

  25. mihai spune

    tare a vrea sa stiu cine se afla in spatele PROVIDENTULUI, oricum sunt de o impertinenta rara si folosesc un sistem de publicitate fabulos,aproape din 2 in 2 zile gasesc in CP fluturasi cu reclama lor, nici nu e de mirare ca multi amarasteni pun botul…

  26. Georgiana spune

    mai bobi, de unde ai scos-o pe asta cu penticostalii? eu sunt angajat provident si nu sunt penticostala si pe o raza de cateva judete nu am auzit asemenea caz….nu mai va vaitati ca si noi facem un job ca oricare altul, cine nu vrea nu ia…cine ia, asta e…trebuie sa accepte conditiile, sau daca nu…treaba lui. Nu e nimic de pe alta lume, e ceva normal. in anglia businessul asta dureaza de peste 100 de ani, asa ca hai sa fim seriosi suntem noi romanii carcotasi, ca nu te obliga nimeni sa te imprumuti la banca, la vecinu sau la provident…si pe urma urlii ca din gura de sarpe ca altii sunt hotii.

  27. lucian spune

    Nu PROVIDENTUL este vinovat ci sistemul care ne-a saracit.

  28. vasi spune

    Sant unu din fericitii care nu am credite la banci dar cred ca noi romani ne meritam soarta.In loc sa ne punem intrebarea cum e posibil sa avem cele mai mari comisioane si dobanzi la credite din Europa mai degraba aruncam cu noroi in cei care au auvut proasta inspirateie sa ia un credit..Mai degraba ganditiva cum e posibil sa apara pe piata asemenea firme pe piata iar nimeni sa nu le verifice si sa ia masuri..

  29. gogu spune

    Am luat si eu de la ei un imprumut de 1000 ron, pentru a-mi putea plati chiria. Tocmai imi gasisem un serviciu si era imperios necesar sa platesc proprietarului chiria, nu se mai putea astepta pana sa iau eu primul salariu. Am aratat agentului contractul de munca, nu a mai fost necesara adeverinta de venit de la locul de munca. I-am spus care este situatia mea, ca pana la salariu nu am din ce sa platesc rata de 42 ron/saptamana. Agentul mi-a spus ca nu e o problema daca nu am 42 ron, pot sa platesc si mai putin, pana iau salariul, important este sa nu las sa treaca saptamana fara sa fac plata. Am platit 3 saptamani cate 10 ron, 15 ron, 20 ron, cum am reusit sa mai imprumut de pe la prieteni, ca sa imi platesc rata, iar la salariu plateam de fiecare data mai mult, in functie de posibilitati. Trebuie sa mentionez faptul ca angajarea mea se facuse pe perioada determinata, iar agentul Provident a cunoscut acest lucru cand am contractat imprumutul. De altfel, cam la orice loc de munca sa se fac angajarile, la inceput, pe o asa-zisa perioada de proba. Numai ca dupa expirarea perioadei de proba mi-am pierdut serviciul si nu am mai putut plati rata. Nici macar chiria nu am mai avut din ce sa o platesc si ajunsesem sa locuiesc la o cunostinta de-a mea. Am primit telefoane de la agentul Provident, m-au sunat si de la firma Provident, m-au amenintat, le-am spus care este situatia. Reusisem sa achit cei 1000 ron, dar mai era dobanda de 800 ron de achitat. Au incercat sa afle unde locuiesc, le-am spus ca nici eu nu stiu, ca locuiesc pe unde apuc. Mi-au spus ca ma dau in atentia departamentului juridic si le-am spus ca n-au decat. De atunci nu m-au mai sunat si de o bucata buna de vreme ma lasa in pace. Si chiar daca ar vrea sa ma execute silit (mai exact, daca ar putea, pentru ca nu au cum), nu ar avea ce sa imi ia.

  30. cozmin spune

    am luat un imprumut de provindent …au un stil foarte amenintator si agresiv(cu cine le merge)…la un moment dat dupa ce am platit imprumutul(fara dobanda hahhah) nu am mai platit nici un leu …m-au stresat vre-o 2 sapt. pana am zis ca-i bat si s-au calmat ..considec ca sunt in pozitie ca nu au ce sa-mi faca …eventual decizii judecatoresti si poprire pe salariu(maxim 30%) …pana atunci le arat degetul din mijloc oricand …faceti la fel si da-i in plm …nu mai muriti de foame ca sa platiti ratele …mai lejer sa traiasca toata lumea …cu taraita ce nu crapa nici o banca sau institutie finanicara daca dati mai putin …treziti-va odata romani nu mai fiti niste mamaligi!!!!

  31. qwerty spune

    dobanda e de 80% ….sau in jur de 83% ! La dobanda asta iti permiti sa apelezi la camatarul provident! 🙂 succesuri nebanuite!

  32. luci spune

    @george
    Alo, tiganiada in forma continuata!
    tu crezi ca daca furi banii de la oameni nu o sa-ti dea nimeni in cap? poti sa te faci cat de mic vrei, pana la urma cineva tot ti-o intoarce

    vinde-ti in continuare gogosile si ochiu la usa – nu stii cand pica peste tine mai lucho

    p.s. nu te faca nu vezi postasul, el iti va aduce citatia

  33. mirucanu spune

    hm nu cred ca exista cadru legal la contracte si de fapt nu esti obligat sa il primesti pe agent in casa,iar angajatul provident trebuie sa te anunte inainte ca vine si sa se legitimeze dar de fapt nici unul nu are legitimatie asa ca sant praf ,in contract scrie la domiciliu nu in casa asa ca cine are curte ala inseamna domiciliul dar agentul vrea in casa oare de ce?

  34. Je spune

    Ce tot povestiti aici, trebuie ca toti sa se uite la DAE ( dobanda anuala efectiva ), care la Provident este de 78%, ce e asa de greu…daca cineva considera ca merita sa te imprumuti cu 78% dobanda pe an, sa intre peste el in casa si sa-l vanda organe, ca e mai valoros mort decat viu!

  35. Claudiu spune

    De ce ai lua credit ca sa ai ce pune pe masa de sarbatori? Daca te-as ruga sa imi lucrezi o luna si daca am bani iti dau, vii? Si daca n-am, n-am. Si iti garantez ca n-am.

  36. elisabeta spune

    Nu sunt de vina aia de la provident pe naiba. Ce ma enerveaza atitudinea unora de a da vina pe oamenii amarati care au apelat la nenorocitii provident. Or fi fraieri dar asa unde ajungem? Legalizam si heroina ca nu te pune nimeni sa te droghezi, si omorul ca doar nu te pune nimeni sa omori si asa mai departe.

  37. elisabeta spune

    N-as lua sub nici o forma imprumuturi de nicaieri, nu numai de la Provident, dar nu sunt de acord cu aia care spun ca vai nu sunt de vina cei de la provident ci aia care apeleaza la ei. Pentru ca incurajeaza atitudinea de a profita de pe spinarea unuia mai amarat sau mai sarac cu duhul in loc sa se munceasca pentru bani

  38. ali-baba spune

    va agitati….ca babele…..ce naiba…..provident e doar o afacere….cine ….PUNE BOTUL….e problema lui…..nu uita-ti …totusi un lucru……APA….AERUL….si FRAIERUL….nu vor disparea NICIODATA….:)….la multi ani si la multi bani..

  39. admin spune

    Ce poate pati clientul „Provident” care nu isi achita ratele la timp?

    Raspunsul aici:
    http://www.financiarul.ro/2011/03/02/ce-poate-pati-clientul-provident-care-nu-isi-achita-ratele-la-timp

  40. WaLL spune

    De…aşa este românul…fată vaca din ogradă un VIŢEL…când primeşte…
    …dar când trebuie să dea ÎNAPOI CE PRIMEŞTE…
    …HOPA…MOARE viţelul…mama dracului de Român NENOROCIT !

  41. agent spune

    eu sunt agent provident si nu stresez lumea, adica stabilesc de l bun inceput o data in care pot veni sa incasez rata si in fiecare saptamana in ziua de… eu vin pentru incasarea ratei. sunt unii oameni care ma aburesc. Imi spun vino pe 10 si cand vin pe 10 nu sunt acasa.si tot asa. dar nu te obliga nimeni sa semnezi sau sa iei contractul respectiv. respect!

  42. andreea spune

    Pot lua imprumut de la provident doar cu contractul de munca?

  43. UN CETATEAN spune

    si cu fluturasulde salar poti lua credit, numai sa te prinda la ei

  44. geo spune

    cei de mai sus care sunteti agenti imaginari si uitati ce sange curge pentru un roman in tara asta ,lasati comentariile astea de oameni onesti,bla bla.sunteti niste puturosi care va este frica de munca reala.puneti mana pe lopata si lasati oamenii nevoiasi in pace.satane ce sunteti.iar ptr.provident *cat camataria e in floare si DAE ma asculta pot sa stau sa numar baniiiii,prostilor ce ma ajuta*.cu respect oamenilor cu nevoi reale iar ptr care cred ca au un loc de munca la camatarii astia vreau sa va spun ca nu sunteti reali ptr ei.feriti-va de probleme pentru ca necazuri avem toti

  45. mari spune

    iei credit de 1500lei, platesti 53lei pe saptamana,
    53lei(rata) x 4 saptamani=212lei pe luna
    53lei(rata) x 53 saptamani=2809lei platesti la provident
    2809lei-1500lei= 1309lei
    faci credit de 1500lei si platesti 1309lei(dobanda platita pe 1an 1luna si 1saptamana)

  46. Ana-Maria spune

    Buna Mari.Eu sunt agent Provident.Sa inteleg ca ai luat creditul cu administrare la domiciliu(care are comision de administrare foarte mare)si nu cel bancar .La provident pt 1500 de lei platesti 2770,94 si nu 2809,00.Oricum nu e mare diferenta.Scrie in contract cat dai inapoi.Am vazut la inceputul articolului ca o persoana nu putea plimba copilul prin oras ca se lua agentul de el/ea si il/o sicana in public.Daca agentul a facut acest lucru sa stii ca e total ilegal.Nu ai voie sa faci asa ceva.Daca luai banii prin banca,returnai Providentului2035,56 in loc de 2809,00.Diferenta e ca banii iti veneau in 12 zile lucratoare,intr-un cont bancar pe care tu trebuia sa il detii.Imi pare rau sa aud asta dar si agentii sunt stresati de 3 randuri de sefi:AM ,DM si Security.Eu nu stresez oamenii.Sicel care a scris articolul nu stie de fapt ca agentii Provident nu pot veni la usa omului pana nu au un PFA.Nu suntem angajati Provident dar semnam o colaborare cu ei.Suntem legali.Si avem parte de scolarizari pana devenim agenti independenti.Muncim pt.banuti putini ca asa e la noi in tara…muzica de neamt cu plata de roman.Doamne ajuta.

  47. seful vostru spune

    ma uit la voi si imi vine sa turbez! comentati un lucru destul de simplu : te imprumuti cand ai nevoie dar tre sa si dai banii inapoi conform unui contract! eu pana acum am avut 3 credite la provident! primul cu administrare la domiciliu de 1000 de lei , am platit la timp primele 3 sau 4 saptamani si apoi am platit cand am avut bani la 2 sau 3 saptamani si in loc de 42 de saptamani parca am platit in 84. vine la usa la tine il trimiti la plimbare ca nu are ce sa iti faca legal. Apoi am mai facut un imprumut de 1500 tot cu administrare la domiciliu si l-am platit tot asa cand am vrut (combinat cu cand am putut) si apoi mi-au dat 3000 prin cont bancar pe care nu am mai vrut sa il platesc deloc. si ghiciti ce s-a intamplat : au venit cu miloaga : „va rugam sa platiti , va facem si un cadou: venim la dumneavoastra cand aveti bani si nu punem nici dobanda de administrare la domiciliu ) si iar am platit cand am vrut eu. si ghiciti ce s-a intamplat apoi. ati ghicit . au venit ei sa ma roage sa mai fac un credit :)) deci ??? unde e persecutarea??? ei sunt institutie nebancara nu te pot reclama nici la biroul de credite nicaieri! poti sa te …. pe ei pe scurt!!!

  48. tom spune

    ok..unii ii acuza pe romanii needucati,ca au luat banii fara sa se asigure ca pot plati,altii pe cetelem ca le distruge viata cu insistenta de recuperare
    asa si este..dar in ordinea urmatoare.
    1 cetelem,provident sau alte mizerii de genul asta…odata ce tu accepti sa dai bani unuia care nu si permite atunci ti ai asumat si nerecuperarea lor..la ce sisteme de calcul si previziune au ar trebui sa refuze persoanele nefezabile….asa ca sa nu mai planga dupa bani….
    2. imprumutatul..a ales solutia cea mai proasta

  49. marin ion spune

    am facut imprumut la provident acum 3 ani de 1500 lei am platit saptamanal dupa care spre sfarsitul ratei mi-a venit o oferta ca pot face de 3000ron ….eram intr-o situatie financiara proasta si am acceptat
    mai aveam max 3 luni pana achitam si refinantarea si mi-a venit oferta de 4000ron ma zapaceau cu telefoanele desi eu nu mai aveam serv
    pana la urma am acceptat dar nu le-am mai platit nici o rata si nici nu au ce sa imi faca ………nu am nimic pe numele meu si nici nu ma gasesc nici-unde am schimbat si nr de tel si adresa unde stateam cu chirie
    am vb cu un avocat si mi-a spus ca daca nu am nimic pe numele meu nu au ce sa imi faca decat sa vina ca romii la usa sau la serv sa te intimideze si sa te faca de ras
    dar ii pot da in judecata la randul meu pt hartuire
    IN CONCLUZIE NU VA LASATI INTIMIDATI DE EI DOAR CA DACA AI VREODATA URGENTA NEVOIE DE BANI SI NU ITI DA NIMENI LA EI E SINGURA SOLUTIE SA ITI DEA URGENT

  50. bucurica spune

    Buna ziua, am luat si eu un „credit” de la provident de 1750 lei. Am platit prima rata la 2 saptamani dupa imprumut. Apoi au urmat vizitele saptamanale pentru achitarea ratelor. Nu le-am achitat. Apoi am fost sunat de un directoras de la provident care m-a certat aspru. I-am spus ca nu pot achita ratele dar prefer sa lucrez pt provident iar din comision sa achit ratele. Adica, eu sa ma duc la ei dimineata, sa imi umple geanta cu bani si sa plec sa-i imprastii pe teren. Directorasul a spus ca sunt nesimtit si ca imi bat joc de ei. I-am raspuns ca nu am inceput eu primul. Apoi a inceput sa vina agentul zilnic la usa si sa ceara bani pe un ton rastit de rasuna holul blocului. La ultima vizita i s-a rupt tricoul la usa mea. Cred ca era putred, sau ceva in neregula cu el. Apoi a fugit tare, afland ca fuga e rusinoasa dar e sanatoasa, el a ales sanatatea.
    Mai oameni buni, daca aveti sange in instalatie, luati cat va da providentul si dati inapoi cat vreti cu dobanzile stipulate in contract. A………. nu sunt dobanzi de neplata sau intarziere, pardon.

  51. Sandu Gigea spune

    Si eu am fac imprumut de 10 mil si le dau fix mu….stie restu ce vreau sa zik nam nimik pe numele meu e nonbankara si una la mana daca te dau in judecata tot ei sunt care pika fiidca sa vede ca nai nici un ven si nici tot nu are ce sa faca ai bati si gata eu dabia astept…..Eu le dau teapa stati lin…nu se mananca tot ce zboara…

  52. ovidiu spune

    rusine sunt nise hoti astea de la provident ar trebuie luati la verficare .ROMANIA FACETI CEVA TREZITIVA LA REALITATE

  53. carol spune

    am luat si eu un imprumut de la provident , studiez si dreptul pe deasupra asa ca va pot informa ca aceasta firma nu este banca , deci prin urmare trebuie sa ne incadram congorm OG 9 / 2000 sau OG 13 / 2011 la dobanzile si penalitatile stipulate in ele , in plus faptul ca un agent vine si iti ia de acasa rata , se achita un procent din imprumut astfel in jur de 25 – 35 % , astfel ca acest serviciu e taxat ca procent din imprumut deci o clauza abuziva . adica ori ca ia 10 ron ori 100 ron nu are aceasi greutate cica e de 10 ori mai mare si se plateste mai mult . ideea e ca daca la noi sa spunem se pierde procesul se castiga la CEDO . MAI NOU CEI CE AU CREDITE IN CHF VOR PRIMII O VESTE BUNA , CREDITELE SE VOR PLATI LA CURSUL LA CARE S-AU FACUT , CONFORM UNUI PROCES INTENTAT DE 2 UNGURI LA CEDO . HOTARARILE CEDO DUC LA ELABORAREA DE NORME DE DREPT A STATELOR UE IN SENSUL PUNERII LOR IN PRACTICA , PT O UNIFICARE A ACESTORA . recent am descoperit o firma de creditare care dupa 4 – 5 ani are cifra de afaceri 0 , daca nu intelegeti zero , adica nu au castigat nimic din afacere . IN CAZUL PROVIDENT , CA SA NU SE PIARDA TIMP SI MULTI BANI , AR FI BINE SA SE FACA O ASOCIATIE CARE SA DEA IN JUDECATA PROVIDENTUL . cu toate astea inchei , urandu-va numai bine .

  54. Malita Ella spune

    BUna. Eu am fost agent la Provident. Se intampla niste lucruri urate acolo. De exemlpu cand se solicita un imprumut, agentul se deplaseasa la domiciliul clientului si ii face o evaluare in functie de venit.. in functie de platile pe care le are lunar (chirie, asociatie, curent, alte rate) Suma ramasa ramane pt evaluare si se socoteste suma de imprumut in care se incadreaza.. Agenti isi iau salaruil dupa nr. de clienti, dupa fiecare conrtact incheiat. Deci merge agentul si supra evalueaza clientul nenorocind cu sumele pe care o sa le plateasca saptamanal.. !
    Daca cineva este curios de ceva sa imi scrie pa adresa de mail. clesnderat@gmail.com
    Am lucrat la ei aproape un an .. am plecat cu scanndal pt nereguli..

  55. filip costel spune

    sa ii luati la incins cind vin la usa voastra

  56. claudiu spune

    cei care aveti credite la provident o firma de CAMATARI cu acte , trimit diversi agenti care te forteaza sa le dai asa zisa rata , camatari astia au dobanda de 95% ., nu le mai dati bani la hoti astia

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.