România are 1.000 de kilometri de cale ferată pe care nu mai circulă niciun tren

Pe calea ferată există, la ora actuală, 1.000 de kilometri pe care nu mai circulă niciun tren, şi care se vor închide, deoarece nu mai există bani pentru întreţinere, a declarat, luni (28 martie 2011) , ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu.

„Sunt 1.000 de kilometri de cale ferată pe care nu mai circulă niciun tren şi pe care calea ferată îi are în momentul acesta în exploatare. Nu există banii pentru mentenanţă. Reţeaua are peste 20.000 kilometri, dar vom ajunge la 15.000 km: 1.000 se închid, iar ceilalţi sunt scoşi la licitaţie. Sunt liniile neinteroperabile care vor fi exploatate şi întreţinute de companiile private, ceea ce va duce la diminuarea costurilor de mentenanţă pe care le are CFR Infrastructură în acest moment (…)”, a afirmat Boagiu.
Oficialul MTI a menţionat că această măsură reprezintă doar o parte din planul de restructurare pe care ministerul de resort îl are pregătit la nivelul companiilor.

„(…) este doar o parte din planul de restructurare pe care îl avem la nivelul companiilor care, aşa cum am mai spus, au acumulat în ultimii zece ani datorii care însumează astăzi 1% din Produsul Intern Brut al României. Programul va începe de îndată ce vor fi publicate liniile şi când actele normative vor fi aprobate de Guvern”, a subliniat Anca Boagiu.

Citeste si:  Şeful SIF Banat-Crişana, Dragoş Bîlteanu, arestat preventiv

La jumătatea lunii februarie, CFR SA a anunţat că va închide circa 1.000 de kilometri de cale ferată până în luna august, ca măsură de restructurare impusă de Fondul Monetar Internaţional, potrivit scrisorii de intenţie convenite împreună cu Executivul.

„CFR Călători ia subvenţia şi prestează servicii de proastă calitate, ceea ce trebuie să înceteze. Transportul feroviar de marfă funcţionează fără subvenţie în alte ţări şi asta vrem şi pentru România”, declara, la vremea respectivă, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.
Potrivit datelor oficiale publicate pe site-ul MTI, reţeaua feroviară publică, acoperă, la ora actuală, întreg teritoriul ţării, cu o densitate a liniilor de exploatare de 46,1 km/1.000 kmp.

Lungimea reţelei este de 10.981 km din care 2.965 km (27,0 %) linie dublă, 3.942 km (35,9 %) linie electrificată, în timp ce reţeaua este deservită în teritoriu de 1.051 staţii şi halte feroviare, 50 depouri şi remize de locomotive, 120 revizii de vagoane şi ateliere de zonă şi 106 secţii de întreţinere a liniilor, lucrărilor de artă şi instalaţiilor de centralizare şi telecomunicaţii.

Citeste si:  Ce se întâmplă cu dobânzile în 2011?

În prezent, întreaga reţea feroviară este în curs de reabilitare şi modernizare pentru a permite trenurilor de călători să circule cu viteza de 160 km/h. Pe termen lung se vor realiza viteze maxime de 200 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă.

89 total views, 0 views today

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *