CNADNR a publicat lista firmelor care vor construi tronsoane de autostradă incluse în Coridorul IV Paneuropean

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România /CNADNR/ a dat publicităţii, marţi, lista firmelor câştigătoare ale licitaţiilor pentru construcţia tronsoanelor de autostradă incluse în Coridorul IV Paneuropean, printre acestea regăsindu-se, în mare parte, asocieri între consorţii internaţionale, dar şi firme româneşti.

Astfel, conform CNADNR, pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Nădlac-Arad, firmele câştigătoare sunt: Asocierea Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct (pentru Lotul 1 „Proiectare si executie autostrada Nadlac – Arad şi Drum de legătură km 0+000 – 22+218”) şi Alpine Bau GmbH (pentru Lotul 2 „Proiectare şi execuţie autostrada Nădlac – Arad şi Drum de legătură km 22+218 – 38+882”).

În cazul primului câştigător, valoarea estimată a proiectului este 487 milioane de lei, iar oferta câştigătoare a valorat circa 383 milioane lei. În ceea ce priveşte al doilea câştigător, valoarea ofertei a fost de aproximativ 412 milioane lei, faţă de peste 506 milioane lei, la cât era estimat iniţial.

Pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Timişoara-Lugoj, Lotul 1 „Proiectare si execuţie autostrada Timisoara-Lugoj km 44+500 – km 54+000”, estimată la peste 266 milioane lei, câştigătoare a fost desemnată asocierea Spedition UMB SRL-Tehnostrade SRL-Carena SpA Impresa di Costruzioni, la o valoare de ofertă de 210,4 milioane lei.

Citeste si:  VINVEST 2014, un eveniment despre România, despre producători şi despre vin

otodată, pentru aceeaşi autostradă, dar pentru Lotul 2 „Proiectare şi execuţie autostrada Timişoara-Lugoj km 54+000 – km 79+625” la o valoare estimată de aproape 612 milioane lei, câştigătoare a fost desemnată Asocierea Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d”Acqua SpA-Cossi Costruzioni SpA. Valoarea ofertată şi câştigătoare a fost de circa 445,7 milioane lei.

Potrivit CNADNR, în cazul proiectării şi execuţiei autostrăzii Lugoj-Deva, Lotul 1 „Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj-Deva km 0 + 000 – km 27 + 400” a fost distribuit Asocierii Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d”Acqua SpA-Cossi Construzioni SpA, la valoare de aproximativ 681 milioane lei, la jumătatea estimăriii iniţiale de 1,12 miliarde de lei.

Proiectarea şi execuţia autostrăzii Orăştie – Sibiu vor fi realizate de către patru câştigători, după cum urmează: Lotul 1 „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 0+000 – km 24+110” de către S.C. Strabag SRL (valoare ofertă câştigătoare de 551 milioane lei, faţă de valoarea estimată de 814 milioane lei), Lotul 2 „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 24+110 – km 43+855” de către Asocierea Straco Grup SRL-Studio Corona SRL Civil Engineering (valoare ofertă câştigătoare de aproape 378 milioane lei, faţă de estimarea iniţială de 708 milioane lei), Lotul 3 „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 43+855 – km 65+965” – câştigat de
Impregilo SpA (valoare ofertă câştigătoare 604.791.600 lei faţă de valoarea estimată de 762,2 milioane lei), şi Lotul 4 „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 65+965 – km 82+070” – câştigat de Asocierea Astaldi SpA-Euroconstruct Trading „98 SRL-Astalrom SA (ofertă câştigătoare de aproape 485 milioane lei, în comparaţie cu estimarea anterioară de circa 653 milioane lei).

Citeste si:  De ce nu are România bani de autostrăzi

CNADNR precizează că ofertanţii au la dispoziţie 10 zile pentru a contesta rezultatele licitaţiilor.

79 total views, 0 views today

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *