Guvernul a simplificat contabilitatea pentru firmele mici

Firmele cu cifra de afaceri sub 35.000 de euro vor beneficia de un sistem simplificat de evidenţă fiscală, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern pentru modificarea Legii contabilităţii.

Premierul Emil Boc a susţinut că 349.000 de firme vor beneficia de simplificarea contabilităţii, „ca o măsură de debirocratizare şi susţinere a mediului de afaceri”.

„E vorba de acele firme care au o cifră de afaceri până în 35.000 de euro, adică plafonul de plătire a TVA. Pentru aceste firme, Ministerul Finanţelor a gândit o modalitate simplificată de contabilitate, care le uşurează cheltuielile şi debirocratizează mecanismul relaţiei cu statul”, a spus Boc.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că sistemul se va aplica entităţilor patrimoniale care au o cifră de afaceri de până în 35.000 de euro şi active până la 35.000 euro date la 31 decembrie 2010.

Aceste entităţi nu vor mai întocmi cinci situaţii financiare, ci două, un bilanţ şi un cont de rezultate simplificate, a spus ministrul.

De asemenea, aceste firme nu vor mai întocmi situaţia fluxurilor de numerar sau a modificării capitalului şi notele explicative.
Totodată, aceste entităţi vor aplica un plan de conturi simplificat, în condiţiile în care, potrivit legislaţiei curente, acesta cuprinde 400 de conturi, iar cel simplificat va avea doar 50.

Citeste si:  Depunerea situaţiilor financiare consolidate

În plus, ministrul Finanţelor a emis un ordin pentru aceste entităţi să nu mai depună un bilanţ contabil la şase luni, ci doar anual.
Prin noua legislaţie, absolvenţii cu studii superioare care nu sunt membri ai Corpului experţilor contabili vor putea ţine contabilitatea la aceste firme de dimensiuni reduse.

„Legat de ţinerea contabilităţii, ea se va ţine la aceste entităţi de către director financiar sau expert contabil sau persoană fizică cu studii economice superioare, pe baza convenţiei civile. Acest lucru l-am discutat cu Corpul experţilor contabili şi le-am dat o şansă acestor tineri să lucreze în contabilitate, mai ales că cei mai mulţi dau examen şi pentru acces la profesie şi sunt persoane care efectuează stagiu de pregătire sub coordonarea experţilor contabili”, a explicat Ialomiţianu.

El a menţionat că în cazul persoanelor fizice autorizate (PFA), în Legea contabilităţii era prevăzut ca acestea să ţină contabilitate în partidă simplă, fără să se spună că este de fapt o contabilitate simplificată, iar printr-un ordin al ministrului s-au aprobat foarte multe fişe de cont.

Citeste si:  Principala provocare a mediului de business este sistemul complex de taxe

„În Codul fiscal se spunea că aceste persoane trebuia să întocmească două registre: registrul de încasări şi plăţi şi registrul de inventar. Am prevăzut în Legea contabilităţii că aceste persoane vor întocmi cele două registre”, a arătat ministrul Finanţelor.

Legislaţia prevede în continuare că responsabilitatea pentru ţinerea contabilităţii este a administratorului şi a persoanelor care ţin contabilitatea iar semnarea situaţiilor financiare cu sistem simplificat se va face tot de persoane fizice cu studii economice superioare.

„Ne înscriem şi în noua preocupare a Comisiei Europene de a se reduce povara administrativă. Se lucrează acum la o directivă privind reducerea birocraţiei pentru firmele mici, deci România a făcut un prim pas privind simplificarea contabilităţii”, a adăugat Gheorghe Ialomiţianu.

105 Cititori

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *