Evaziunea fiscală înregistrată pe întreg lanţul de morărit şi panificaţie ar putea să scadă cu un miliard de euro

Evaziunea fiscală înregistrată pe întreg lanţul de morărit şi panificaţie ar putea să scadă cu un miliard de euro după intrarea în vigoare a ordonanţei privind taxarea inversă la cereale şi plante tehnice, au declarat  surse din Ministerul Agriculturii.

„În condiţiile în care evaziunea fiscală este estimată la circa trei miliarde de euro din furtul de TVA pe întreg lanţul de morărit şi panificaţie, de la cereale până la pîine, intrarea în vigoare a actului normativ privind taxarea inversă la cereale ar putea reduce evaziunea cu circa un miliard de euro”, a precizat sursa citată.

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 571/2003, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va fi aplicată începând cu data de 1 iunie 2011, până pe 31 mai 2013. Aprobarea acestui proiect de act normativ ar putea avea loc marţi, în condiţiile în care Executivul se va reuni în şedinţă, la ora 17.00.

În proiectul MFP se menţionează că modificările au fost luate având în vedere necesitatea combaterii, în regim de maximă urgenţă, a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de cereale şi plante tehnice, ţinând cont de recomandările Comisiei Europene privind restrângerea sferei categoriilor de bunuri pentru care România a solicitat autorizarea pentru aplicarea unei măsuri speciale de derogare de la directiva privind sistemul comun al TVA.

Citeste si:  Braşov: Dosarul lui Sorin Blejnar se întoarce la DIICOT

De asemenea, MFP invocă necesitatea implementării taxării inverse înainte de începutul perioadei de recoltare a acestora, în care se manifestă cu preponderenţă fenomene evazioniste, precum şi situaţia proprietăţilor agricole din România.

Plantele care vor intra sub incidenţa acestei modificări sunt grâul dur, alacul destinat însămânţării, grâul comun destinat însămânţării, alt alac şi grâu comun, nedestinate însămânţării, secara, orzul, porumbul,boabe de soia, seminţele de rapiţă sau rapiţa sălbatică, semninţele de floarea soarelui şi sfecla de zahăr.

Taxarea inversă ar permite încasarea TVA la sfârşitul ciclului comercial şi nu pe tot parcursul acestuia, putând duce la eliminarea pieţei negre. Metoda aplicată în prezent, respectiv încasarea TVA în fiecare etapă a ciclului comercial, conduce la majorarea preţurilor la alimente.

Potrivit estimărilor făcute de patronatele din industria de morărit şi panificaţie, cantitatea de pâine neînregistrată anual se ridică la 1,56 milioane de tone, respectiv 72% din producţia totală de pâine, cifrată la 2,16 milioane de tone. Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică (INS) arată un consum lunar de pâine de numai 45.000 – 50.000 tone faţă de 180.000 tone cât sunt estimările patronatelor din domeniu, conform producţiei.

Citeste si:  Registrul operatorilor intracomunitari intră în vigoare la 1 august 2010

Conform calculelor patronatului Rompan, la un preţ mediu de 2.400 de lei pe tona de pâine reiese că peste 709 milioane de lei nu sunt încasate la bugetul de stat din TVA, dintr-un total de aproape 985 milioane de lei TVA, conform producţiei.

La aceste date se mai adaugă şi celelalte segmente din domeniul de morărit şi panificaţie, respectiv grâu, tărâţe şi făină, ceea ce ridică suma neîncasată la buget din TVA la 1,09 miliarde de lei pe întreg lanţul, dintr-un total de 1,406 miliarde de lei, conform producţiei.

Reducerea evaziunii fiscale se referă la taxarea inversă pe întreaga filieră a cerealelor – făină, pâine – încasarea TVA realizându-se la final.

„În acest caz, producătorul agricol vinde cerealele fără TVA către comerciant, mai departe pe lanţ, comerciantul de cereale către moară, aceasta către brutărie şi, ulterior, către magazin. Practic, toţi vând produsele fără TVA, taxa pe valoarea adăugată încasându-se doar în final la vânzarea pâinii şi produselor de panificaţie către populaţie. În acest caz, se reduce evaziunea la comerţul cu cereale şi făină, determinând şi reducerea evaziunii la pâine şi produse de panificaţie”, potrivit patronatelor din domeniu.

Citeste si:  POR: 9 contracte semnate în Regiunea Nord-Est

Rompan estima anul trecut că evaziunea fiscală numai din sectorul de morărit şi panificaţie, fără cereale, a crescut cu 15 procente după majorarea taxei pe valoare adăugată la 24%, depăşind un miliard de euro.

Potrivit estimărilor din piaţa, aproximativ 70% din sectorul agroalimentar din România este nefiscalizat.

241 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *