Companii chineze au lansat prima asigurare din lume pentru proprietăţile virtuale

 Două companii chineze au anunţat lansarea unui nou tip de asigurare destinată protejării proprietăţilor virtuale dobândite în mediul online şi care ar putea fi prima de acest fel din lume, transmite Agenţia de presă Xinhua.

Noul serviciu, adaptat cerinţelor jucătorilor online, a fost lansat de către Sunshine Insurance Group Corporation împreună cu producătorul şi operatorul de jocuri online Gamebar.

Cele două companii au convenit să creeze o asigurare pentru proprietăţi virtuale, ca urmare a numărului în creştere de dispute între operatorii de jocuri online şi clienţii lor, având ca obiect pierderea sau furtul unor proprietăţi virtuale cum ar fi „terenuri” şi „bani”.

Peste 300 de milioane de persoane participă la jocurile online din China, iar adesea jucătorii îi reclamă pe operatori pentru dispariţia unor „proprietăţi”.

Un purtător de cuvânt al Sunshine Insurance a declarat că asigurarea urmăreşte să reducă riscurile operaţionale ale companiilor de jocuri online şi că prin achiziţionare companiile respective îşi vor putea compensa clienţii în cazul furtului sau pierderii de proprietăţi virtuale.

Reprezentantul companiei chineze de asigurări a mai afirmat că acordul încheiat cu Gamebar reprezintă prima abordare de către asigurători a sectorului de jocuri online.

În timp de unii experţi în drept minimalizează gravitatea furtului de „proprietate virtuală”, alţii apreciază că tot ceea ce a fost dobândit prin „muncă, timp şi bani” trebuie să fie protejat.

Sunshine Insurance Group Corporation are sediul în Beijing şi a fost înfiinţată în 2005 de către mari companii de stat ca Sinopec, Chinalco şi china Southern Airline. În 2010, veniturile din primele de asigurări au fost de 25,8 miliarde de yuani (circa 4,4 miliarde de dolari), ceea ce a plasat-o pe locul opt în sectorul asigurărilor din China. Totalul activelor a atins 40 miliarde de yuani (circa 6 miliarde de dolari), la sfârşitul anului trecut.

2,565 Cititori

  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline