EUR
4,83 RON
(+0.41%)
USD
4,38 RON
(-0.83%)
GBP
5,42 RON
(-0.22%)
CHF
4,57 RON
(-0.23%)
BGN
2,47 RON
(+0.03%)
BYN
1,69 RON
(-0.2%)
CAD
3,09 RON
(+0.2%)
RSD
0,04 RON
(+0.23%)
AUD
2,69 RON
(-0.54%)
JPY
0,04 RON
(-0.86%)
CZK
0,18 RON
(-0.08%)
INR
0,06 RON
(-0.24%)

 

Sfârşit de săptămână pe Valea Almaşului

– Vecinătatea muntelui face ca împrejurimile oraşului Piatra-Neamţ să fie dintre cele mai diversificate şi mai pitoreşti. Peisajul montan domină din trei puncte cardinale, iar spre Est zona colinară şi, apoi, şesul sunt foarte aproape. Poţi afla refugiul din calea agitaţiei civilizaţiei parcurgând doar câteva sute de metri, urcând pe culmile împădurite sau pe cursul râurilor şi pâraielor din zonă. Însă, dacă te încumeţi pe un traseu mai lung şi mai greu de străbătut cu automobilul, poţi descoperi adevărate oaze de tihnă în sânul naturii.

Alegem, la sfârşitul săptămânii, un loc pe valea râului Almaş, situat la puţin mai mult de 14 kilometri de Piatra-Neamţ, în inima pădurii, după satul Almaş din comuna Gârcina.

Ieşim din Piatra-Neamţ pe drumul spre Târgu-Neamţ, DN 15C, şi lăsăm în stânga drumul care duce în satul Gârcina. Traseul prin Gârcina pătrunde pe valea pârâului Cuiejdi până pe creasta munţilor, peste care se poate ajunge undeva pe la Hangu sau chiar la Poiana Teiului, pe malul Lacului de Acumulare Izvorul Muntelui, cel creat de barajul hidroenergetic de la Bicaz. Pe acest drum am ajuns nu de puţine ori în locul denumit Argintărie, unde se coc în voie afinele, iar mai pe toamnă găseşti cu siguranţă o specie de ciuperci foarte apreciate pentru pus pe iarnă: ghebele.

Poţi ajunge chiar la cel mai mare lac de baraj natural din ţară şi al doilea din Europa: Lacul Cuiejdel. Cunoscut foarte puţin, acest lac, în vârstă de doar 20 de ani, a luat naştere în urma unei mişcări tectonice favorizate de un an ploios, când un versant întreg s-a aşezat, prin alunecare, în calea pârâului Cuiejdel.

Mergem mai departe însă pe şosea, până la următoarea intersecţie, de unde se desprinde, tot pe stânga, drumul spre satul Almaş, DC 146.  Zona deluroasă este înlocuită, încet-încet, de muntele împădurit, în care râul Almaş a săpat o vale destul de îngustă. Casele din sat au alura tipică de la munte, lemnul este dominant printre materialele de construcţie, iar grajdurile pentru vite au, obligatoriu, fânarul deasupra. Biserica parohială din sat este vestită pentru preotul ei, Mihai Oancea-Almaş, care de treizeci de ani păstoreşte aici cu o deschidere ecumenică surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât nu este dictată decât de respectul pentru creaţia lui Dumnezeu, sub toate formele ei.

 

Lacul de Baraj Natural Cuiejdel, o destinaţie turistică doar pentru cunoscători

Cel mai tânăr lac de baraj natural din ţară, Lacul Cuiejdel din judeţul Neamţ, continuă să fie o destinaţie turistică doar pentru cunoscători.

Peisajul impresionant, în care apa şi pădurea formează o combinaţie dintre cele mai rare, reuşeşte să îi facă o binemeritată faimă, care circulă mai ales de la om la om. Nefiind amplasat la marginea vreunei şosele circulate, precum Lacu-Roşu, ci în inima unei păduri unde poţi ajunge pe un singur drum forestier sau cu pasul, Cuiejdelul nu are încă nici un fel de amenajări care să vină în ajutorul vizitatorilor. Pentru amatorii de natură virgină, acest lucru ar fi un avantaj, dacă exploatarea forestieră ori gunoaiele aduse de turişti nu ar lăsa un stigmat greu de ignorat.

Lacul Cuiejdel apare în lumina soarelui de după-amiază ca de pe alt tărâm. Trunchiuri fosilizate ţâşnesc din apă, formând o rarişte de pădure lacustră. Deşi, prin volum, este cel mai mare din ţară, fiind depăşit în suprafaţă de fratele Lacu-Roşu doar cu 0,4 hectare, lacul de baraj natural Cuiejdel rămâne aproape necunoscut.

S-a format foarte recent, în Munţii Stânişoarei, pe cursul mijlociu al pârâului Cuiejdel, în bazinul superior al pârâului Cuiejdi, afluent, la rândul lui, al Bistriţei. Născut în 1991, după o mişcare tectonică începută în 1978, care a barat complet cursul pârâului cu acelaşi nume, lacul este amplasat într-o zonă călcată aproape exclusiv de tăietorii de pădure. Fiind extrem de important pentru ştiinţă, care are posibilitatea să urmărească etapele iniţiale de evoluţie ale unui astfel de sistem, Lacul Cuiejdel este protejat de lege.

Complexitatea surpărilor şi alunecărilor de teren a făcut ca în aval de lacul mare să se formeze încă patru lacuri mai mici, cu suprafaţa de câteva sute de metri pătraţi.

Cu o suprafaţă de 12,2 ha (Lacu-Roşu are 12,6 ha), lacul de baraj natural are lungimea de 1,2 kilometri, adâncimea medie de 7,44 m, cea maximă de 16,1 m, acumulând un volum de 907.000 de metri cubi de apă. În linie dreaptă, lacul se află la circa 21 de kilometri nord-vest de Piatra-Neamţ, dar pe singura cale de acces auto, pe drumul forestier bifurcat în satul Cracăul Negru, din drumul care străbate comuna Crăcăoani, distanţa este de vreo 60 de kilometri.

 

Între conservare şi exploatare

Fiind atât de tânăr, oamenii de ştiinţă şi-au pus speranţa că vor putea astfel studia un martor al evoluţiei încă din primul stadiu de formare al acestor ecosisteme lacustre. Au însă de înfruntat un mare concurent, reprezentat de influenţa omului, manifestată începând cu tăierile masive de pădure şi continuând cu amenajările turistice care ameninţă conservarea zonei.

Demersurile pentru protejarea zonei au început în anul 2000, de către o echipă complexă formată din 12 cercetători de la trei instituţii – Universitatea Alexandru I. Cuza din Iaşi, Laboratorul de Acvacultură şi Ecologie Acvatică, al acestei universităţi, de la Piatra-Neamţ şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Piatra-Neamţ.

În paralel cu aceste demersuri, care au fost oprite pe la diferite uşi până în anul 2004, Romsilva a început o exploatare masivă şi furibundă a pădurii de lângă lac, pentru înlesnirea căreia a construit, în 2003, un drum forestier special până la lac.

Una dintre vocile îngrijorate în legătură cu evoluţia lucrurilor din aria protejată Cuiejdel este cercetătorul ştiinţific doctor în biologie Mihai Porumb, de la Laboratorul de Acvacultură şi Ecologie Acvatică Piatra-Neamţ, iniţiator al demersurilor pentru declararea zonei drept rezervaţie naturală.

„Eu am propus ca soluţie închiderea drumului şi sistarea defrişărilor. Toată zona trebuie protejată, pentru că lacul este legat într-un biosistem în interacţiune. Or, în apropiere de lac, pe unde sunt căraţi la vale buştenii, au apărut şanţuri, iar scurgerile de pe versanţi s-au accentuat, cărând mult mai multe aluviuni în apa lacului. Apa era neagră când mergeau TAF-urile pe acolo, ceea ce are repercusiuni asupra organismelor acvatice. Înainte era o apă limpede, curată, însă acum s-a dezvoltat o vegetaţie nedorită, care, prin descompunere, ajunge să elibereze substanţe toxice. Nu am mai găsit nicăieri structura biosistemului din Lacul Cuiejdel. Era o situaţie unică, să putem urmări evoluţia unui lac natural de la început, căci în 1883, când s-a format Lacu-Roşu, nu erau dezvoltate cercetările ca să se poată face acest lucru. Dar văd că urmărim dezastrul unei rezervaţii distruse chiar înainte de a fi declarate”, arată cercetătorul Mihai Porumb.

Mănăstirea Almaş

La ieşirea din satul Gârcina, la poala pădurii, pe partea dreaptă a drumului, se află Mănăstirea Almaş. Lăsată în paragină pentru o perioadă din vremea comunismului, mănăstirea este acum repusă pe picioare de călugări şi îşi serbează hramul de Sfântul Nicolae, la 6 decembrie, şi în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Conform tradiţiei, pe locul actualei mănăstiri a existat o veche obşte călugărească statornicită încă din secolul al XV-lea, sub conducerea sihastrului Almaş, venit din Transilvania. Cu ajutorul Ecaterinei Cantacuzino, soţia spătarului Iordache Cantacuzino, aici s-a construit, în 1715, un schit de maici.

În 1821, boierul Lupu Balş şi monahul Rafail zidesc actuala biserică pe locul vechiului lăcaş din lemn, iar în 1851 aceasta este supusă unor ample lucrări de renovare pe cheltuiala boierului Palade. Din vechile construcţii se mai păstrează şi astăzi turnul-clopotniţă de la intrarea în mănăstire şi o căsuţă de tip ţărănesc datând din 1725, care adăposteşte acum Paraclisul Sfântul Nicolae. Mănăstirea are şase camere pentru oaspeţi, în care, cu rezervări de rigoare, se pot adăposti şi turişti. Condiţiile sunt mai mult decât decente, pavilionul pentru pelerini fiind recent construit şi dotat cu cele necesare la nivelul zilelor noastre.

De aici, cu pasul, expediţia până la Lacul Cuiejdel durează ceva mai mult de o oră. Mănăstirea Almaş se află la ieşirea din satul cu acelaşi nume, pe drumul comunal DC 146, care se desprinde, pe partea stângă, din drumul Piatra-Neamţ – Târgu-Neamţ, DN 15C.

Cine vrea să facă un traseu mai mare, se poate deplasa chiar cu autoturismul pe drumul forestier până la Mănăstirea Horaiţa. De acolo, doar pedestru, se poate ajunge la Schitul Horăicioara, de unde, tot prin pădure, pe un traseu de câteva ore bune, se poate ajunge la Văratec şi, apoi, la Agapia, mergând pe acelaşi versant al muntelui.

Simbolurile crucii în Colecţia Mănăstirii Almaş

Mănăstirea Almaş adăposteşte o cruce din lemn inedită, care, pe lângă reprezentarea frontală a crucificării şi cea de pe verso a Acoperământului Maicii Domnului, cuprinde într-un tot alte treizeci şi opt de reprezentări ale simbolului central al mai multor spiritualităţi, sculptate pe suprafaţa laterală şi explicate într-un înscris separat.

Călugărul Teodor de la această mănăstirea a făcut o adevărată pasiune pentru ideea de cruce, atât ca formă îmbrăcată de-a lungul vremurilor, cât şi ca semnificaţie spirituală a termenului creştin. Autodidact dotat cu multă răbdare, şi nu neapărat cu talent, după cum mărturiseşte călugărul, acesta a deprins cu tenacitate arta sculptării lemnului. Pe crucea din stejar, cu aplicaţii din părul care împodobeşte agheasmatarul de lângă biserica mănăstirii, poate fi văzută atât străvechea zvastică, dar şi mai recentul simbol hippy flower power.

Crucea este simbolul celei mai sublime idei şi lucrări din opera mântuirii, spune călugărul Teodor. Ordonarea simbolurilor ţine seama de o anumită cronologie, punctul de început fiind crucea Mu.

Crucea din stema continentului Mu, dispărut acum 12.500 de ani în Oceanul Pacific, înseamnă «Împărăţie». Este cel mai vechi simbol al «celor patru mari forţe», care s-a descoperit pe plăcile Nacaal cu o vechime de 70.000 de ani şi este reprezentat ca o cruce simplă, cu laturile egale, înscrisă într-un cerc, explică părintele Teodor.

Urmează: crucea Tau, crucea egipteană (Ankh), crucea statuită din Cipru, labirintul, zvastica indiană, simbol solar semnificând bunăstarea, crucea grecească, crucea celtică, crucea Ierusalimului sau a cruciaţilor, crucea coptă, crucea malteză, crucea de Lorena, patriarhală, crucea latină, crucea papală, crucea Patriarhiei Române, crucea rusească, crucea Ku Kux Klan, crucea Fitchy, crucea Golgotei, labarumul, Agnus Dei, crucea cristică, dalatehul, crucea grecească cu şase braţe inegale, monograma Biertam, crucea Păstorului, crucea trandafirului, crucea monogramă, roza vânturilor, ancora Ankh, crucea quaternar, crucile sfinţilor Petru, Andrei şi Filip, crucea păcii, furka sau crucea tâlharilor şi, în sfârşit, crucea arborilor.

În lucru, călugărul Teodor are un proiect mult mai amplu: o cruce bazată pe numărul zilelor din an, realizată din 365 de casete din esenţe de lemn diferite, pe care să reprezinte toate semnificaţiile creştine ale termenului, ce, prin extensie, desemnează toate formele de sacrificiu, speranţă, iubire, victorie.

Fragi la desert

Chiar peste drum de mănăstire încep vilele construite de cei care, după căderea comunismului, nu au mai avut oprelişti. Drumul forestier începe să fie mai bun decât cel asfaltat şi lăsat pradă găurilor. Urcăm pe valea râului, între versanţii care lasă loc din când în când unor poieni însorite. După ce au rămas în urmă vilele, marginea drumului, care merge paralel cu Almaşul, începe să fie populată, din când în când, cu vizitatori de sfârşit de săptămână.

Găsim un loc în care suntem primii. Lăsăm maşina la umbra brazilor. Un colţ de poiană se adânceşte până pe malul apei curgătoare. După firul de apă limpede şi rece, muntele se înalţă abrupt. Câţiva arini şi aluni au înălţimea mai mică, iar de jur-împrejur molidul şi bradul au trunchiuri şi coroane falnice, dovadă a vârstei seculare.

În poiană, soarele lunii cuptor este domolit de vecinătatea umbrei răcoroase şi de umezeala ridicată din râu. Aerul este curat, filtrat prin miliardele de ace de conifere, uşor de respirat graţie vecinătăţii apei, iar liniştea este măsurată doar de susurul pârâului. O cioată mare ne ţine loc de masă. Desertul este asigurat de fragii aflaţi la tot pasul, copţi şi foarte aromaţi. După-amiază, copilul în vârstă de doar doi ani, care face parte din grupul nostru, doarme senin într-o pătură aşezată la umbră. Ne gândim că am putea petrece un întreg concediu în această poiană, retrăgându-ne în fiecare noapte la Piatra-Neamţ.

Mihael Balint,”Contraforturi de-o zi”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata