17 morţi în naufragiul unei nave iraniene în apele Golfului Persic

17 persoane au murit în naufragiul, care a avut loc sâmbătă, al unei nave iraniene în apele Golfului Perisc, a informat duminică (22 ianuarie 2012) agenţia Irna, citată de AFP şi EFE.

Vasul care transporta 20 de pasageri, căpitanul şi un marinar, a rămas în pană de benzină după ce a părăsit insula Urmuz şi se îndrepta spre portul meridional Bandar Abbas, când s-a răsturnat sub efectul vântului intens care sufla în această zonă şi al valurilor puternice, notează agenţia.

Directorul pentru relaţii publice şi internaţionale al portului din provincia Hormozgan, Hosein Joshbajt, citat de Irna, a spus că „majoritatea pasagerilor au rămas blocaţi sub ambarcaţiunea prinsă în mâl”.

Vremea proastă a afectat operaţiunile echipei de salvare, care nu a putut să salveze decât cinci persoane, subliniază IRNA, precizând că au fost găsite 16 trupuri neînsufleţite, în timp ce o persoană este dată dispărută.

21 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr
Citeste si:  Un vas cu sute de imigranţi la bord s-a scufundat în largul Siciliei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *