Barack Obama a dezvăluit un buget de 3.800 miliarde de dolari pentru 2013

Preşedintele american Barack Obama a cerut luni (13 februarie 2012) o creştere agresivă a cheltuielilor pentru a stimula creşterea economică şi totodată creşterea impozitelor pentru persoanele înstărite, în proiectul său de buget pentru 2013 care are puternice conotaţii electorale, transmite Reuters.

Bugetul trimis Congresului de preşedintele Obama cere peste 800 miliarde de dolari pentru crearea de locuri de muncă şi investiţii în infrastructură, simultan cu o aşa-numită „regulă Buffett”, numită după miliardarul american Warren Buffett, care prevede ca gospodăriile care au venituri anuale de peste un milion de dolari să plătescă un impozit pe venit de cel puţin 30%.

„Am construit acest buget în jurul ideii că ţara noastră a înregistrat cele mai bune rezultate atunci când toată lumea are o şansă corectă”, a spus preşedintele Obama. „Acest buget respinge ideea „fiecare pentru sine” care a condus la adâncirea prăpastiei dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci americani”, a adăugat Obama.

Potrivit proiectului de buget, deficitul ar urma să scadă la 901 miliarde de dolari , sau 5,5% din Produsul Intern Brut, în exerciţiul care va începe la 1 octombrie 2012, de la 1.330 miliarde de dolari, sau 8,5% din PIB, în exerciţiul fiscal 2012.

Citeste si:  Consilierii generali au adoptat majorarea bugetului pentru Pasajul Muncii

Proiecţiile de deficit ale preşedintelui Obama se bazează însă pe noile prognoze de creştere care rămân net superioare faţă de ceea ce preconizează Fondul Monetar Internaţional. Potrivit proiectului legii finanţelor pentru exerciţiul bugetar 2013, Produsul Intern Brut al SUA ar urma să crească cu 2,7% în 2012 şi cu 3% în 2013.

Cifrele au fost revizuite în jos faţă de estimările din luna septembrie a anului trecut când guvernul de la Washington miza pe o creştere economică de 3,2% în 2012 şi 4,0% în 2013.

În schimb, FMI a anunţat la finele lunii ianuarie că PIB al SUA ar urma să crească cu 1,8% în 2012 şi cu 2,2% în 2013.

49 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *