Primele alegeri locale libere, 1992 – documentar

0
Primele alegeri locale, din România, după Revoluţia din decembrie 1989, au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 (primul tur de scrutin) şi 23 februarie (al doilea tur de scrutin), fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol.

Baza legală a alegerilor

Alegerile s-au desfăşurat în baza Legii nr. 70 privind alegerile locale, promulgată de Parlamentul României la 26 noiembrie 1991 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 28 noiembrie 1991.
Legea reglementa regimul alegerilor pentru consilii locale, consilii judeţene şi primari.

Potrivit art. 1, consiliile locale şi primarii erau aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, iar consiliile judeţene – prin vot indirect; consiliile locale şi judeţene erau alese pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă, în timp ce primarii comunelor şi oraşelor erau aleşi pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.

În condiţiile legii, partidele şi formaţiunile politice, legal constituite, puteau depune candidaturi atât pentru consiliile locale şi judeţene, cât şi cele pentru primari (art. 6). De asemenea, se puteau depune şi candidaturi independente. O persoană avea posibilitatea de a candida pentru un singur consiliu local şi pentru o singură funcţie de primar.

Conform art. 4, puteau candida numai persoanele cu drept de vot cu vârsta de cel puţin 23 de ani şi cu domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care urmau să fie alese.

Numărul consilierilor locali ce urmau a fi aleşi era cel prevăzut în Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 (abrogată prin Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 privind administraţia publică locală).
Astfel, numărul membrilor fiecărui consiliu local era stabilit în raport cu populaţia existentă la data de 1 ianuarie a anului în care aveau loc alegerile, după cum urmează: localităţile cu până la 3 000 de locuitori aveau 11 consilieri; cele care aveau între 3 001 şi 5 000 – 13 consilieri; între 5 001 şi 7 000 – 15 consilieri; între 7 001 şi 10 000 – 17 consilieri; între 10 001 şi 20 000 – 19 consilieri; între 20 001 şi 50 000 – 21; între 50 001 şi 100 000 – 23; între 100 001 şi 200 000 – 25; între 200 001 şi 400 000 – 31 de consilieri, iar localităţile cu peste 400 000 – 35 de consilieri.

Potrivit Legii 69/1991, Consiliul municipiului Bucureşti era compus din 75 de consilieri.

În ceea ce priveşte alegerea primarilor, conform articolului 67 din Legea nr. 70 privind alegerile locale, era declarat primar candidatul care întrunea votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul alegătorilor participanţi la vot. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu întrunea această majoritate, se organiza un al doilea tur de scrutin, în cel mult două săptămâni, între candidaţii situaţi pe primele două locuri, fiind declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

În caz de paritate de voturi a cel puţin doi candidaţi pentru funcţia de primar, potrivit articolului 68 din Legea 70/1991, se declara balotaj şi se organiza, de asemenea, al doilea tur de scrutin, la care participau numai candidaţii plasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj; în urma acestui al doilea tur era declarat câştigător candidatul care obţinea cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Legea 70/1991 reglementa totodată desfăşurarea campaniei electorale având ca fundament principiul libertăţii de exprimare şi al pluralismului de opinii.

În urma întâlnirii, din 25 noiembrie 1991, a reprezentanţilor formaţiunilor politice cu preşedintele Ion Iliescu, data alegerilor a fost hotărâtă pentru 9 februarie 1992. La discuţii au luat parte lideri şi reprezentanţi ai Frontului Salvării Naţionale, Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, Partidului Unităţii Naţionale Române, Partidului Naţional Liberal, Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin şi Democrat, Partidului Ecologist din România, Partidului Democrat Agrar Român, Uniunii Liberale Brătianu, Partidului Socialist Democrat Român, Partidului Social Democrat Român, Mişcării Ecologice din România, Partidului Liberal, Partidului Reconstrucţiei Naţionale, Partidului Tineretului Liber Democrat din România, Partidului Social-Democrat, Frontului Democratic Român din Timişoara, Partidului Democrat al Muncii şi Cartelului Politic Republican şi reprezentanţi ai Partidului Liber Schimbist.Câteva zile mai târziu, în cadrul şedinţei din 4 decembrie 1991, conform înţelegerii cu partidele politice, guvernul a adoptat Hotărârea nr. 806 privind stabilirea datei pentru alegerea consiliilor locale şi a primăriilor la 9 februarie 1992.

La 13 decembrie 1991, în conformitate cu prevederile articolului 100, alineatele 1 şi 2 din Legea 70/1991 privind alegerile locale, s-a constituit Comisia Electorală Centrală (CEC), cu scopul de a asigura respectarea şi aplicarea corectă a legii.

Comisia Electorală Centrală avea în componenţă 7 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, desemnaţi prin tragere la sorţi, de către preşedintele Curţii. Cei şapte magistraţi care alcătuiau Comisia Electorală Centrală erau: Dumitru Gazetovici, Ion Ionescu, Paul Mitroi, Adrian Niţoiu, Florica Palaghiciuc, Leonida Pastor şi Gheorghe Uglean.În conformitate cu prevederile articolului 2, alineatul 7 din Legea 70/1991, preşedinte al Comisiei Electorale Centrale a fost desemnat judecătorul Gheorghe Uglean, iar ca locţiitor, judecătorul Ion Ionescu.

Campania electorală
Întrucât corectitudinea campaniei electorale ce urma să înceapă şi în special neutralitatea radioului şi televiziunii de stat reprezentau o problemă-cheie, la 3 ianuarie 1992, în urma şedinţei comune a birourilor permanente ale celor două camere ale Parlamentului, a luat fiinţă Comisia parlamentară de coordonare a prezentării campaniei electorale prin radio şi televiziune. Comisia, al cărui preşedinte era deputatul Cazimir Ionescu, avea rolul de a supraveghea modul în care campania urma să fie reflectată la radio şi televiziune, de a media, pe timpul campaniei electorale, eventualele litigii între diversele formaţiuni politice, precum şi de a asigura o competiţie loială şi un cadru adecvat pentru alegerile locale. Totodată, comisia, controla durata şi ordinea în care diversele partide urmau să intre în emisie pentru a se prezenta în faţa alegătorilor. Pentru a asigura o transparenţă totală şi drepturi egale tuturor formaţiunilor politice, comisia avea în componenţă reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare, dar şi reprezentanţi ai partidelor extraparlamentare şi candidaţi independenţi. Comisia, cu sediul în incinta Televiziunii, şi-a început activitatea la o zi de la înfiinţare, pe 4 ianuarie.

La 6 ianuarie 1992, cele 128 de formaţiuni politice înregistrate legal în România au început campania electorală pentru organele locale ale puterii, debutul oficial al campaniei electorale fiind marcat printr-o serie de intervenţii (de câte cinci minute – pentru partidele parlamentare, de trei minute – pentru partidele neparlamentare şi de două minute – pentru candidaţii independenţi) la radioteleviziunea naţională (în ianuarie-februarie 1992, a fost pentru prima dată când staţiile de televiziune locale au luat parte la campania electorală, realizând interviuri cu liderii politici pe plan local).

Întrucât, trei zile mai târziu, la 9 ianuarie, Cazimir Ionescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei, în funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de coordonare a campaniei electorale prin televiziune a fost desemnat deputatul independent Daniela Crăsnaru.

Pe timpul campaniei, unele formaţiuni politice au format alianţe, adoptând denumiri şi programe comune.

Alături de Frontul Salvării Naţionale (FSN, ce avea ca semn electoral ‘trandafirul’), condus de Petre Roman (formaţiune politică aflată la guvernare), opt coaliţii electorale funcţionau – cel puţin la nivelul Bucureştiului – înaintea alegerilor din 9 februarie: Convenţia Democratică din România (CDR), formată din principalele partide de centru; Coaliţia Forţelor Democrate; Opoziţia Democrată Unită (ODU); Ecologiştii; Alianţa Romilor; Uniunea Stângii Democratice (USD, uniune a partidelor socialiste), o coaliţie de centru-stânga şi partidele naţionaliste (dintre care, cele mai importante erau Partidul România Mare şi Partidul Unităţii Naţionale Române).

Cea mai mare alianţă, Convenţia Democratică din România (având ca semn electoral ‘cheia’), era compusă din 14 partide şi organizaţii care, la acea vreme, reprezentau opoziţia faţă de guvernarea Frontului Salvării Naţionale. Printre aceste formaţiuni se numărau Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin şi Democrat (PNŢCD), Partidul Naţional Liberal (PNL), şi Partidul Social Democrat Român (PSDR), cărora li se mai adăugau Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Alianţei Civice (PAC), Uniunea Democratică Maghiară din România (UDMR), Partidul Unităţii Democratice, Uniunea Democrat-Creştină, Sindicatul Politic ‘Fraternitatea’, Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Mişcarea România Viitoare, Solidaritatea Universitară, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

Pe acelaşi palier cu Convenţia Democratică se situa Coaliţia Forţelor Democrate (având ca semn electoral un cap de leu, plasat în porţiunea decupată a tricolorului de la 22 decembrie 1989; ansamblul grafic era suprapus pe un contur al hărţii României), formată din Partidul Revoluţiei Române, Uniunea Civică Radicală, Partidul Conservator şi Partidul Democrat.

Opoziţia Democrată Unită (având ca semn electoral sigla ODU împreună cu harta României Mari – cu Basarabia haşurată) grupa şase formaţiuni: Confederaţia Organizaţiilor Revoluţiei din Decembrie, Partidul Democrat Progresist, Partidul Naţional Român, Partidul Democrat Român, Partidul Micilor Proprietari şi al Liberei Iniţiative şi PNŢCD-independent (din Craiova).
Sub numele Ecologiştii (şi având ca semn electoral ‘bradul’) se aflau Mişcarea Ecologistă Română (MER) şi Partidul Ecologist Român.

Alianţa Romilor (având ca semn electoral o inimă) era formată din Partidul Unit Democrat al Romilor, Rudarilor şi Lăutarilor din România, Partidul Progresist al Romilor Spoitori, Partidul Romilor Nomazi şi Căldărari, Uniunea Liberală pentru Apărarea Drepturilor Romilor, Societatea Romilor, Federaţia Etnică a Romilor şi Uniunea Generală a Romilor din România.
Uniunea Stângii Democratice (având ca semn electoral ‘cercul’), constituită la 25 octombrie 1991, reprezenta o colaborare între Partidul Socialist al Muncii, Mişcarea Neoliberală, Partidul Român pentru Noua Societate, Partidul Socialist Democratic Român, Frontul Democratic din România şi Asociaţia Generală pentru Apărarea Dreptului la Muncă. Ulterior, USD a trebuit să renunţe la Partidul Socialist al Muncii, nelegal constituit.

De asemenea, exista şi o coaliţie de centru-stânga, formată din Partidul Social Democrat Independent, Partidul Democrat Cooperatist, Uniunea Republicană şi Partidul Democrat al Muncii.

Declanşată la 6 ianuarie 1992, campania electorală pentru alegerile locale din 9 februarie 1992 s-a încheiat după exact o lună, la 6 februarie, ora 24.00 (cu 48 de ore înaintea scrutinului). Odată cu încheierea campaniei, şi-a încetat activitatea şi Comisia parlamentară de coordonare a campaniei electorale prin radio şi televiziune. Este de remarcat că de-al lungul campaniei, pe postul naţional de televiziune au apărut peste 1 200 de candidaţi la alegerile locale.

După încheierea campaniei electorale, potrivit programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor prevăzute în Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, în cursul zilei de 7 februarie, comisiile electorale de circumscripţie au predat birourilor electorale ale secţiilor de votare listele electorale. În aceeaşi zi, conform articolului 42 al Legii menţionate, birourile electorale au primit buletinele de vot, pe bază de proces verbal.

Potrivit datelor existente la Comisia electorală centrală, în februarie 1992 aveau drept de vot 16 647 728 de cetăţeni români cu vârsta de peste 18 ani.

În vederea exprimării dreptului de a alege, au fost stabilite, în conformitate cu Legea privind alegerile locale, 2 951 de circumscripţii electorale (46 în Bucureşti) şi 14 192 de secţii de votare (1 103 în Bucureşti: 132 de secţii în sectorul 1, 191 – în sectorul 2, 242 – în sectorul 3, 173 – în sectorul 4, 135 – în sectorul 5 şi 230 de secţii în sectorul 6).

Pentru cele 2 951 de fotolii de primari şi 40 174 de posturi de consilieri locali au depus liste 84 de partide politice, la care s-au adăugat numeroase alianţe şi mişcări, uniuni şi convenţii, precum şi candidaţi independenţi.

Pentru funcţia de primar au fost înregistrate, în întreaga ţară, 12 173 de candidaturi (3 592 de persoane au candidat independent), în timp ce pentru funcţia de consilier local s-au înregistrat 119 736 de candidaţi. Pentru funcţia de primar, Frontul Salvării Naţionale şi-a desemnat 2 528 de candidaţi, Convenţia Democratică – 2 066, iar Partidul Democrat Agrar – 1 513 candidaţi.

În ceea ce priveşte postul de consilier, Frontul Salvării Naţionale a avut 34 759 de propuneri, Convenţia Democratică şi-a desemnat 27 662 de candidaţi, Partidul Democrat Agrar a înregistrat 19 054 de propuneri, iar 4 829 de persoane s-au prezentat ca independenţi.

În Capitală, în cadrul primelor alegeri locale postcomuniste, 1 629 200 de persoane au fost chemate la vot pentru a-şi alege ‘primarul general’ şi consilierii municipali.

Pentru postul de primar general al Capitalei, Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a înregistrat nu mai puţin de 35 de candidaţi: Ion I. Brătianu (Uniunea Liberală ‘Brătianu’), Aristide Buzuloiu (Partidul Democrat), Ştefan-Constantin Ciurel (Coaliţia Forţelor Democrate), Marin Puiu Dumitrescu (Partidul Democrat Agrar din România), Mircea Duzineanu (Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei şi Salvare Naţională), Aurora Frumuşelu (Partidul Liberal Monarhist), Vladimir Fulger (Opoziţia Democrată Unită), Crin Halaicu (Convenţia Democratică), Constantin Hoţulete (Partidul Social-Democrat), Alexandru Ionescu (Federaţia Ecologistă din România), Cazimir Benedict Ionescu (Frontul Salvării Naţionale), Ilie Lupulescu (Partidul Român al Umanităţii), Gheorghe Manolache (Uniunea Stângii Democrate), Mircea Ionel Micu (Partidul Unităţii Naţionale Române), Dorin Mihalache (Partidul Ţărănesc Republican), Florin Mihai Nahorniac (Partidul Liberal Republican), Leon Nica (Partidul Liber Democrat), Barbu Liviu Pandele (Partidul Revoluţiei Creştin şi Democrat), Tache Pârvulescu (Coaliţia Ecologistă), Lazăr Şerban Petre (Partidul Social-Democrat Tradiţional), Eugen Petria (Partidul Viitorul Democrat al Patriei), Gheorghe Popescu (Partidul Pacifist al Tineretului Liber din România), Tudor Popescu (Partidul Liber Schimbist), Gheorghe Popilean (Partidul Republican Creştin din România), Ion Puiu (Partidul Naţional Democrat Creştin – linia Maniu-Mihalache), Radu Mircea Stănescu-Istru (Partidul Social-Democrat ‘Constantin Titel Petrescu’), Gheorghe Şomănescu (Partidul Renaşterea şi Independenţa României), Călin Popescu-Tăriceanu (Partidul Naţional Liberal – Aripa Tânără), Radu Ioan Theodoru (Partidul România Mare), Vasile Timariu (Partidul Democrat Cooperatist), Theodor Tipa (Partidul Umanitar al Păcii), Paul Lazăr Tonciulescu (Partidul Social-Democrat Independent), Constantin Ungureanu (Partidul Naţional al Producătorilor Liberi din românia), Ion Voicu (Partidul Muncii) şi Mihai Voiculescu (Partidul Republican).

Doar 33 de candidaţi au intrat în cursa electorală, Tribunalul Municipal Bucureşti respingând candidaturile lui Gheorghe Popilean, din partea Partidului Republican Creştin (întrucât formaţiunea care l-a propus şi-a retras sprijinul politic) şi Mihai Florin Nahorniac, reprezentantul Partidului Liber Republican (acesta având la activ mai multe condamnări penale).

În ceea ce priveşte cele 75 de posturi de consilieri ai Capitalei, 909 persoane şi-au depus candidatura pentru ocuparea lor. Frontul Salvării Naţionale, Uniunea Liberală Brătianu, Convenţia Democratică şi Partidul Liber Schimbist au propus fiecare câte 75 de candidaţi (numărul maxim admis de lege). Aceste formaţiuni au fost urmate de Partidul România Mare – cu 70 de candidaturi, Uniunea Stângii Democrate – 58 de candidaturi, Partidul Social-Democrat Tradiţional – 40, Alianţa de Centru-Stânga – 39, Partidul Liberal – 37, Partidul Unităţii Naţionale Române – 35, Partidul Muncii – 32 etc.

Primul tur de scrutin

În conformitate cu prevederile Legii 70/1991, primul tur al alegerilor locale din 1992 s-a desfăşurat în ziua de 9 februarie, în intervalul orar 6.00-21.00, alegerea consiliilor locale şi a primarilor realizându-se prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

La scrutin au fost acreditaţi peste 148 de ziarişti, dintre care 69 străini, de la mari agenţii de presă de peste hotare (precum Reuters, ANSA, UPI, TASS, AP, AFP, DPA, ADN, Novosti, MTI), dar şi de la posturi de radio (BBC, Vocea Americii, Europa Liberă) şi televiziune, de la cunoscute ziare şi reviste din Europa, America şi Asia.

Alegerile au fost urmărite de 7 500 de observatori naţionali, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale precum Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO), Asociaţia Pro-Democraţia, Institutul pentru Drepturile Omului din România, precum şi de peste 200 de observatori străini, reprezentând guverne, fundaţii şi institute internaţionale specializate în probleme electorale (din S.U.A., Anglia, Germania, Austria, Olanda, Canada, Belgia, Venezuela şi Elveţia).

Potrivit rezultatelor definitive date publicităţii de către Biroul Electoral Central la 18 februarie 1992, la primul tur de scrutin au participat aproximativ 65% dintre cele 16,6 milioane de alegători.

La 9 februarie 1992 s-a votat în 2 885 de circumscripţii, în acest număr neincluzânduse circumscripţiile din Capitală şi din Sectorul Agricol Ilfov.

După acest scrutin, Frontul Salvării Naţionale a obţinut 764 de posturi de primar (din 1 340 de posturi ocupate în urma acestui prim tur), Convenţia Democratică a câştigat 100 de mandate, iar UDMR – 117 primari. Partidului Democrat Agrar din România i-au revenit 70 de posturi, Partidului Unităţii Naţionale Române – 38 de mandate, 191 de posturi au fost câştigate de candidaţi independenţi, restul posturilor fiind atribuite altor partide, formaţiuni şi alianţe politice.

În Bucureşti, după primul tur de scrutin din 9 februarie 1992, din cei 33 de candidaţi, în lupta pentru fotoliul de primar general au rămas reprezentantul Convenţiei Democratice, Crin Halaicu, care a obţinut 45,64% din voturi, şi candidatul FSN, Cazimir Ionescu, care a câştigat 31,45 de procente din voturile valabil exprimate.

Referitor la cele peste 40 000 de posturi de consilieri locali, din cei aproximativ 23 000 de membri aleşi la 9 februarie, 41% proveneau de pe listele FSN, în timp ce Convenţiei Democratice i-au revenit puţin peste de 21% din locuri.

Cel mai mare procent de participare la vot – aproximativ 87% – s-a înregistrat în judeţele transilvane Covasna şi Harghita, primarii fiind aleşi în principal de pe listele UDMR.

În circumscripţiile în care nu a existat un câştigător net a fost organizat un al doilea tur de scrutin, atât pentru ocuparea funcţiilor de primari cât şi pentru cele de consilieri.

Al doilea tur de scrutin

În cadrul celui de-al doilea tur de scrutin organizat la 23 februarie 1992, urma să fie decişi ocupanţii a 1 611 din cele 2 591 de posturi de primar, inclusiv primarul Capitalei, primarii tuturor sectoarelor, primarii din toate reşedinţele de judeţ (mai puţin la Timişoara, Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc), în peste jumătate din oraşele ţării şi numeroase comune.

În cel de-al doilea tur de scrutin urma să fie aleşi 1 232 de consilieri locali.

Participarea la cel de-al doilea tur de scrutin a fost redusă, abia depăşind 50% la nivel naţional.

Deşi FSN a obţinut o victorie la nivel naţional, având primari în 15 municipii reşedinţă de judeţ, faţă de zece ai Convenţiei Democratice, Bucureştiul a fost câştigat de Convenţie atât la Capitală, cât şi la sectoare.

Primar general al Capitalei a devenit Crin Halaicu, cu 55,88% din voturile valabil exprimate, (faţă de contracandidatul său, Cazimir Ionescu, cu 44,12%), primarul sectorului 1 a devenit Flor Pomponiu (PNL, 57,31%), iar primarul sectorului 2 – Paul Popovăţ (PAC, 58,36%). Primăria sectorului 3 i-a revenit lui Constantin Tutunaru, (PNŢCD, 56,28%), cea a sectorului 4 – lui Eugen Bujoreanu (PSDR, 54,26%), în timp ce la sectorul 5 primar a devenit Nicolae Bâzoi (PNL, 52,69%), iar la sectorul 6 – Nicolae Vrăbiescu (PNŢCD, 56,61%).

La Timişoara, candidatul Convenţiei, Viorel Oancea, fusese ales primar încă de la primul tur de scrutin din 9 februarie, iar la Braşov, Adrian Moruzzi, membru al aceleiaşi formaţiuni, a învins cu 53,7% din voturi în cel de-al doilea tur.

Candidaţii Convenţiei Democratice au câştigat, de asemenea, la Alba Iulia (Ioan Timiş), Arad (Cristian Moisescu), Bacău (Ion Iosif Liciu), Constanţa (Corneliu Neagoe), Deva (Ovidiu Hagea), Ploieşti (Victor Ştefan Săvulescu), Satu Mare (Ioan Zamfira) şi Sibiu (Florin Inocenţiu Şerb).

Candidaţii sprijiniţi de Frontul Salvării Naţionale au câştigat cel de-al doilea tur de scrutin la Botoşani (Dumitru Chiriacescu), Călăraşi (Radu Savu), Craiova (Dan Nicolae), Focşani (Nicolae Lăţcan), Iaşi (Emil Andreescu), Piteşti (Tudor Penduc), Râmnicu Vâlcea (Iosif Catană), Slobozia (Ioan Pintea), Târgu-Jiu (Victor Murea), Tulcea (Mihai Nicolae) şi Vaslui (Victor Cristea).

De asemenea, partide mai mici au reuşit să câştige în unele oraşe. Astfel, Partidul Unităţii Naţionale Române a câştigat în oraşul transilvănean Cluj-Napoca (Gheorghe Funar), dar şi la Baia Mare (Gheorghe Brînzei) şi Buzău (Ştefan Frăţilă). Uniunea Stângii Democratice a câştigat mandatul de primar al oraşului Galaţi (Eugen Durbacă), iar Partidul Ecologist, pe cele ale oraşelor Bistriţa (Marian Toniuc) şi Suceava (Gheorghe Toma).

Referitor la posturile de consilieri, FSN a obţinut în principal în oraşele mici şi la sate peste 40% din voturi, faţă de cele 26% obţinute de Convenţia Democratică.În general, în marile oraşe competiţia a fost dominată de Convenţia Democratică, în timp ce FSN şi-a păstrat cea mai mare parte din vechile sale poziţii în mediul rural şi în oraşele mici.

Scrutinul din 23 februarie a fost supravegheat de peste 10 000 de observatori, români şi străini.

Alte tururi de scrutin

În circumscripţiile în care, la 23 februarie, s-au organizat noi alegeri (ca urmare a faptului că, la 9 februarie, în faţa urnelor s-au prezentat mai puţin de 50% dintre alegători), al doilea tur de scrutin al alegerilor locale s-a desfăşurat la 1 martie 1992.

Turul de scrutin de la 1 martie a avut loc în 23 de localităţi din 9 judeţe ale ţării, precum şi din Sectorul Agricol Ilfov. Mandatele de primari în aceste localităţi au revenit următoarelor formaţiuni politice: 11 mandate – Frontul Salvării Naţionale, 4 posturi – Partidul Democrat Agrar din România, 1 mandat – Partidul Democrat Român, iar 7 posturi au fost câştigate de candidaţi independenţi.

În municipiile reşedinţă de judeţ Drobeta-Turnu Severin, Slatina şi Giurgiu, posturile de primari au fost câştigate de Ion Moraru, Liviu Mircea Dan, respectiv Remus Tunaru, candidaţi ai Frontului Salvării Naţionale.

Cinci situaţii diferite, apărute în circumscripţiile din mai multe judeţe, au impus organizarea alegerilor pentru consilieri şi primari la 19 aprilie 1992. Este vorba de comune din judeţele Iaşi (Ţuţora), Mureş (Veţea) şi Harghita (Avrămeşti), unde nu s-au depus candidaturi pentru funcţia de primar; de comune din judeţele Olt (Fărcaşele), Covasna (Belin) şi Botoşani (Unţeni), unde nu au existat contracandidaţi la funcţia de primar, iar unicul candidat nu a obţinut majoritatea cerută pentru a fi ales; de comune din judeţele Constanţa (Dumbrăveni), Covasna (Chelinţa) şi Harghita (Corund), unde nu s-a întrunit baremul minim de două treimi din total, necesar constituirii consiliului comunal. O a patra situaţie a reprezentat-o cazul localităţii Săpânţa din judeţul Maramureş, unde nu s-au desfăşurat alegeri locale şi nu s-a aplicat procedura legală. În sfârşit, cel de-al cincilea caz este cel al postului de primar al municipiului Târgu Mureş – unde listele de susţinători, întocmite de candidatul independent, au fost invalidate, în urma descoperirii unor nereguli (primarul ales aici la 9 februarie, Ştefan Vasile Pokorny, candidat independent, sprijinit de UDMR, s-a retras) – şi al postului de primar din comuna Andrăşeşti, din judeţul Ialomiţa – unde primarul ales a fost invalidat de judecătoria Slobozia.

Alegerile de la 19 aprilie 1992 au echivalat cu un prim-tur de scrutin, iar acolo unde a fost cazul, s-a desfăşurat şi un al doilea tur, aplicându-se procedura legală normală.

În ceea ce priveşte scrutinul pentru ocuparea funcţiei de primar al municipiului Târgu Mureş, acesta a fost fixat pentru data de 3 mai 1992, prin Hotărârea de Guvern nr. 137, din 20 martie 1992. Ulterior, alegerea primarului din Târgu Mureş a fost amânată pentru 24 mai 1992 (prin Hotărârea Guvernului nr. 259, din 14 mai 1992), când fotoliul de primar a fost ocupat de candidatul UDMR, Nagy Gyozo.

Întrucât, în urma alegerilor locale din februarie 1992, unii primari, după validare şi învestire în funcţii, şi-au prezentat demisia ori au decedat, guvernul a decis ca alegerile pentru primarii localităţilor respective să se desfăşoare în data de 17 mai 1992 (este cazul localităţilor Brezoaele şi Gura Foii, din judeţul Dâmboviţa, Grindu, din judeţul Ialomiţa, şi municipiul Iaşi).

La 14 iunie 1992, la Iaşi s-a desfăşurat cel de-al treilea tur de scrutin pentru desemnarea primarului. Mandatul de primar i-a revenit, atunci, candidatului Convenţiei Democratice, Constantin Simirad.

Deoarece unii primari (aleşi în februarie 1992) validaţi şi învestiţi în funcţii, şi-au prezentat demisia, iar alţii au decedat, executivul a hotărât ca alegerile pentru primarii localităţilor respective să se desfăşoare în data de 2 august 1992, în cazul localităţilor Cristeşti şi Vorniceni (judeţul Botoşani), Hulubeşti şi Mogoşani (judeţul Dâmboviţa), Floreşti (judeţul Mehedinţi), Bâra şi Girov (judeţul Neamţ), C.A. Rosetti (judeţul Tulcea), Ghergheşti (judeţul Vaslui).

Alegerile locale din 1992, primele alegeri locale libere din România după mai bine de 50 de ani (din 1937) au fost considerate o etapă importantă pentru democratizarea ţării după Revoluţia din 1989.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.