Belgia avertizează că şi ţigările electronice sunt interzise în spaţiile sale publice

Autorităţile belgiene au precizat joi, 13 septembrie, că interzicerea fumatului în baruri, restaurante şi cafenele vizează şi ţigările electronice, răspunzând astfel unei campanii publicitare care încurajează folosirea acestor produse ‘oriunde’, relatează agenţia EFE.

‘În spaţiile publice sunt interzise ţigările electronice’, indiferent că este vorba de cele care conţin nicotină sau cele care emit numai vapori, afirmă un oficial din Ministerul belgian al Sănătăţii, după ce compania Smoketronic acredita ideea că ţigările sale electronice pot fi folosite chiar şi în locurile unde fumatul este interzis. El a mai menţionat că legislaţia belgiană vizează interzicerea în spaţiul public a acelor produse care incită la fumat, în această categorie fiind incluse şi ţigările electronice.

Începând cu data de 1 iulie 2011, în Belgia a fost interzis fumatul în hoteluri, restaurante, cafenele, baruri şi discoteci, după ce într-o primă etapă interdicţia s-a aplicat numai în cazul localurilor unde se serveau alimente.

147 total views, 0 views today

Citeste si:  Ţigările electronice sunt folosite mai ales de tinerii care încearcă să renunţe la fumat
loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *