Daci în Britannia

Daci în Britannia

– Deşi săpăturile arheologice care atestă prezenţa dacilor în insulele britanice datează de de peste 100 de ani şi descoperirile de vestigii arheologice în acest sens se întind de-a lungul a două secole, faptul este puţin cunoscut. După războaiele dacice (101-102 şi 105-106), Imperiul Roman a folosit cohorte de daci (unităţi militare de 500-1000 soldaţi) pe tot cuprinsul Imperiului, descoperirile arheologice indicând prezenţa lor atât în Marea Britanie de azi, cât şi în Turcia.

 

Povestea începe la puţin timp după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, respectiv în anul 122 d.Chr., când împăratul roman Hadrian a ordonat construirea unui zid la marginea britanică a imperiului, care să apere Roma de barbari (scoţi, iuţi, picţi). Zidul se suprapune cu oarecare aproximaţie pe graniţa de azi dintre Anglia şi Scoţia.
Motivul real al unei construcţii de 120 km rămâne controversat, având în vedere costurile de construcţie şi întreţinere, precum şi nivelul real al ameninţării triburilor din nordul Zidului, care la acel moment erau destul de puţin numeroase. Cel mai probabil Zidul avea un preponderent rol comercial, permiţând vămuirea mărfurilor şi controlul „micului trafic de frontieră”.
Cea mai bine păstrată porţiune a Zidului este cea din jurul localităţii Banna (actualul Birdoswald), unde descoperirile arheologice indică încartiruirea Cohortei I Dacice (Cohors I Aelia Dacorum) timp de mai mult de un secol, căreia i se alătură ulterior şi Cohorta I Tracă.
Având 1000 de oameni, Cohors I Aelia Dacorum era comandată de un tribun, oficial militar de rang înalt al Imperiului. Ceea ce s-a întâmplat după prăbuşirea Imperiului Roman sub presiunea barbarilor din nord şi din est, dar şi după administraţia ineficientă şi răscoalele din provincii, nu apare în mărturiile istorice privind dacii din Britannia . Este de presupus, şi descoperiri arheologice susţin această ipoteză, că după mai mult de 100 de ani de şedere, membrii cohortei să fi devenit coloni (proprietari de pământ) şi să se fi stabilit definitiv în zonă.
Dovezi arheologice şi/ sau terminologice sunt şi altele, dar există şi controverse în privinţa lor, istoricii nefiind unanimi în opinii în privinţa lor, cu atât mai mult cu cât acestea sunt aspecte marginale în istoria Marii Britanii:
1. Deşi toate castrele/ forturile romane erau identice indiferent unde erau construite, acestea urmand acelaşi plan urbanistico-militar pe tot cuprinsul Imperiului, la Banna acesta are o formă proprie, conţinând o „basilica exercitatoria”, o biserică în interiorul căreia aveau loc antrenamente militare. Deşi poate fi o coincidenţă, este posibil ca acest lucru să fie legat de faptul că dacii nu se temeau de moartea în luptă, aceasta fiind considerată o moarte demnă şi primită cu bucurie, atitudine întâlnită dealtfel şi la alte popoare.
2. Există şi o piatră de mormânt a unui tribun, probabil dac, decorată cu sica dacică (sabie încovoiată).
3. Terminaţia „chester” a majorităţii oraşelor din zonă (e.g. Rochester) se pare că a înlocuit pe parcurs numele iniţial de „dava”, larg folosit pe teritoriul dac pentru a denumi localităţile fortificate (cetate, fort).
4. Mai mult, există istorici, inclusiv englezi, care au abordat „probabilele asemănări de cultură” între celţi şi daci dar, din nou, poate fi doar o coincidenţă.
Dată fiind experienţa avută cu dacii, nu e de mirare că Marea Britanie nu vrea deschiderea graniţelor pentru români, urmaşii dacilor, tocmai acum, când Scoţia a iniţiat demersurile pentru declararea independenţei faţă de Regatul Unit, şi când Banna (Birdoswald) s-ar putea situa din nou la graniţă. Români la graniţe le mai trebuie… :)
Ovidiu Bordeuţ

564 Cititori

Citeste si:  Gheorghe Ialomiţianu: Ministrul sănătăţii nu trebuia să-şi dea demisia; banii s-au împărţit în mod echitabil
loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *