Copii care au dezvoltat autism, în urma vaccinărilor de rutină

13 709

– În linişte şi fără prea multă fanfară, Programul Federal de Compesare cu privire la Leziunile provocate de vaccinuri (VICP) din SUA (o instanţă neoficială, al cărei scop principal este să apere industria vaccinurilor de responsabilitatea cu privire la leziunile provocate de produsele lor), a recunoscut că vaccinurile provoacă autismul.

Huffington Post a prezentat cazurile a încă doi copiii care au dezvoltat autism, în urma unor vaccinări de rutină. Părinţii acestor doi copii au primit milioane de dolari care să îi ajute să îşi plătească îngrijirea specială de care au nevoie pentru toată viaţa.

Primul caz a implicat un băiat de zece ani, pe nume Ryan, din California, care a înregistrat un regres rapid într-o tulburare din spectrul autismului (ASD), în urma unor vaccinări de rutină pe care le-a făcut între 2003 şi 2005, mai exact în urma combinaţiei dintre vaccinul rujeolic, rubeolic (MMR) şi cel pentru oreion. Înainte de a fi vaccinat, Ryan era un băiat perfect sănătos, chiar mult mai avansat decât alţi copiii de vârsta lui. Însă, după ce a primit vaccinul MMR pe 19 decembrie 2003, acesta a dezvoltat destul de rapid encefalopatie, adică o inflamaţie cerebrală serioasă.

Familia şi prietenii lui Ryan au depus mărturie înaintea instanţei neoficiale spunând că efectul cumulat al vaccinărilor multiple la care a fost supus băiatul între 2003  şi 2005 l-au făcut să sufere de “disfuncţii mediate neuroimunologice sub forma astmului şi ASD”, o declaraţie pe care guvernul federal a validat-o în cele din urmă, câţiva ani mai târziu. Familia lui Ryan a primit în cele din urmă despăgubiri financiare pentru “prejudiciile create de vaccin”, dar detaliile pertinente ale cazului au fost ţinute departe de opinia publică.

Ryan a primit o sumă forfetară de 969.474,91 de dolari, pentru a acopri “pierderile de venit viitoare (648.132,74 de dolari), durere şi suferinţă (202.040,17 de dolari) şi cheltuielile de îngrijire a vieţii în primul an de boală (119.302 de dolari)”, plus 20.000 de dolari pentru cheltuielile de până la acel moment. O altă sumă confidenţială, câteva milioane de dolari, vor fi investite în anuităţi pentru a acoperi costurile anuale pentru viaţă, care ar putea ajunge la peste zece milioane de dolari. Aproape 80.000 de dolari au fost alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

 

  • Cel de-al doilea caz

În mod asemănător, o fetiţă pe nume Emily a dezvoltat o tulburare de convulsii şi o formă de ASD, cunoscută sub numele de tulburare de dezvoltare omniprezentă, după ce a fost vaccinată împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, precum şi cu MMR, HIB (gripă hemofilică de tip B) şi Prevnar (vaccin pneumococic conjugat), atunci când avea 15 luni.

Potrivit dosarului lui Emily, fetiţa a făcut febră de 40,9 grade Celsius după ce a fost vaccinată, dupăa care au urmat convulsii, episoade de tremurat şi o erupţie cutanată de tip rujeolic.

Iniţial, guvernul a încercat să nege faptul că leziunile lui Emily au fost cauzate de vaccinuri. Inculpaţii au încercat chiar să nege că Emily era într-adevăr bolnavă. Însă, într-un final, medicii au confirmat că Emily a dezvoltat ASD, iar guvernul s-a hotărât să soluţioneze cazul, acordând familiei o despăgubire financiară pentru leziunile induse de vaccinare. În cazul lui Emily, instanţa nu a recunoscut direct că vaccinurile au fost cauza leziunilor fetiţei, dar faptul că a renunţat la apărare nu are nicio altă explicaţie logică.

Emily a primit o sumă forfetară de 1.030.314,22 de dolari “pentru pierderile de venit viitoare (739.989,57 de dolari), durere şi suferinţă (170.499,77 de dolari) şi cheltuieli de îngrijire a vieţii pentru primul an (119.874,88 de dolari), plus 190.165,40 de dolari pentru cheltuielile de până atunci”. O parte din aceşti bani vor fi alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

În funcţie de plata din primul an, o sumă estimată la nouă milioane de dolari va fi investită în anuităţi pentru cheltuielile anuale de-a lungul vieţii, care pot ajunge şi până la 50 de milioane de dolari.

 

  •  În trecut, instanţele au recunoscut că vaccinurile provoacă leziuni cerebrale şi dezvoltă autism

În 2008, Curtea Federală SUA a recunoscut că vaccinurile, şi în special cele care conţin conservantul pe bază de mercur Thimerosal, pot determina dezvoltarea autismului. O fetiţă, a cărei identitate este ţinută secretă pentru protecţia familiei, a primit compensaţii după ce o serie de vaccinuri au determinat dezvoltarea unor simptome grave de autism, inclusiv pierderea capacităţii de vorbire, inhibarea oricărui răspuns la mesajele verbale şi imposibilitatea unui contact vizual, printre alte lucruri.

În anul anterior, un băiat pe nume Bailey a primit compensaţii financiare, deoarece a suferit o convulsie şi a dezvoltat Encefalomielită Diseminată Acută (ADEM), după ce a fost vaccinat împotriva rubeolei. Familia lui Bailey a primit despăgubiri pentru leziunile copilului, pe care instanţa le-a recunoscut, cu reticenţă, ca fiind urmări ale vaccinului.

Citește și
13 Comentarii
  1. calin spune

    Si sa iti mai vaccinezi copiii?

  2. calin spune

    Sa ne mai vaccinam atnci copiii?
    Niciodata!!!
    Am spus!

  3. Carmen spune

    Poate ca este cazul ca, in ceasul al doisprezecelea, noi, parintii, sa cautam si altfel de informatii si sa iesim din turma de dragul copiilor nostri . Vaccinurile sunt otrava, imbolnavesc iremediabil pe termen lung intregul sistem imunitar, incomplet studiat si in dezvoltare al unor fapturi supuse acestor procedee 100% mercantiliste ale industriei farma.

  4. anca H spune

    Concluzia autoritatilor romane in domeniu care este? Care sunt masurile care ne vor apara de astfel de accidente, pentru ca, Doamne fereste de asa ceva, conducerea acestei tari nu va despagubi pe nimeni si nu va recunoaste niciodata!!!! SOS

  5. doruta spune

    nicio despagubire nu te va multumi, in cazul in care copilul tau va fi nenorocit pe viata.

  6. Gabitza spune

    Inlocuitor natural echivalent vaccin antigripal bebelusi sub forma de picaturi. Avantaje multiple. Mult mai convenabil decat vaccinurile lor periculoase si care lasa sechele pe viata. Multa sanatate.

  7. toti desteptii spune

    …scriu cu bold :))

  8. eu spune

    @toti desteptii … si care e legatura cu articolul, „dasteptule”?

  9. dani spune

    Ce grozăvii ! Cum îmi mai pot vaccina copilul?

  10. Carmen spune

    Decizia trebuie luata in deplina cunostinta de cauza, dupa o prealabila cercetare individuala de catre parinti a tuturor factorilor, nu doar sa inghitim in turma chimizari si tot felul de tratamente insuficient studiate pentru noi si copiii nostri! Un om informat face cat 2 si fiecare stie, inaintea oricarui medic, ce e bine pentru el si copilul sau! si aici vorbim si de alimentatie, medicamente si alte produse si interventii care ni se servesc pe paine pentru scopul financiar al celor care ne conduc !

  11. danut georgescu spune

    NE PUTETI DA SI NISTE SURSE? DE COMENTARII FARA SUSTINERE SUNTEM SATUI!!!!!

  12. ciprian spune

    ganditi inainte sa riscati sanatatea copiilor vostri..teoria vaccinurilor a fost clar infirmata in SUA stiitific si argumentat fiind considerata o mare minciuna.(an elaborate fraud).. chiar credeti ca tribunale din sua au ASA zis recunoscut acest fapt ca vaccinurile ar cauza autism si copiii americani se mai vaccineaza azi in proportie de 95 la suta???nu credeti ca e ridicol?ce tribunale si pentru ce au decis aceste plati despagubitoare nu se arata in articolul vag de mai sus..documentati-va despre ASD si spectrul autist inainte de a crede orice fara argumente reale..ve ti afla cauzele acestei boli , rata de afectabilitate si explicatia pt care parinti au asociat aparitia simptomelor autiste cu perioada vaccinarilor si ca copiii nevaccinati au chiar sanse mai mari statistic sa dezvolte forme de autism..cititi si apoi judecati daca merita sa riscati in baza unor acuzatii fara nici macar un argument valid..informati va asupra autismului, va va ajuta sa intelegewti mai bine..sanatate

  13. ciprian spune

    ahh apropo…generatiile noastre.. am fost toti cred vaccinati..cati autisti a -ti vazut vreodata?…. dar prosti?..))

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata