Cenuşa top modelului Reeva Steenkamp va fi împrăştiată deasupra mării

Cenuşa top modelului Reeva Steenkamp, tânăra ucisă de Oscar Pistorius pe 14 februarie şi incinerată pe 19 februarie, va fi împrăştiată deasupra mării la Capetown, a anunţat joi unchiul său, Michael, citat de AFP.

Cenuşa va fi împrăştiată în Oceanul Atlantic, în faţa impunătorului munte Table care domină oraşul Capetown, asemeni cenuşii bunicului ei. ‘A fost dorinţa Reevei, care era foarte apropiată de bunicul ei, tatăl meu. A vrut mereu ca cenuşa să îi fie împrăştiată acolo unde a fost şi cea a tatălui meu’, a spus Michael Steenkamp, confirmând informaţiile apărute în săptămânalul sud-african You.

El a mai confirmat faptul că părinţii tinerei, Barry şi June, de 69 şi, respectiv, 66 de ani, riscă să îşi piardă casa din Port Elisabeth (sud) după moartea fiicei lor. ‘Nu ştiu exact motivul, dar proprietarul le-a dat preaviz. Vrea să vândă casa’, a afirmat el.

‘Reeva îşi ajuta financiar părinţii’, a adăugat Michael Steenkamp. Părinţii fetei au anunţat că îi vor cere într-un proces civil despăgubiri lui Oscar Pistorius. Michael Steenkamp nu a putut însă spune dacă tatăl Reevei doreşte să se întâlnească cu Pistorius şi nici dacă sportivul s-a manifestat după crimă doar printr-un buchet de flori, însoţit de o carte de vizită de la ‘biroul lui Oscar Pistorius’. ‘Nu ştiu. Am vorbit cu ei în fiecare zi, dar nu ştiu. Caut să îi las în pace pe cât se poate’, a spus unchiul victimei.

Citeste si:  Procesul lui Pistorius va avea loc în martie 2014

Reeva Steenkamp, 29 de ani, a fost ucisă noaptea cu patru gloanţe de 9 mm de Oscar Pistorius, care afirmă că a confundat-o cu un hoţ ascuns la toaletă. El a tras prin uşa toaletei. Parchetul spune că cei doi s-ar fi certat, contrar sportivului, care susţine că a fost un accident tragic.

379 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *