Pomicultura va avea din 2014 un program de reconversie şi replantare; 200.000 de hectare cu livezi până în 2020

0

Pomicultura românească va avea din 2014 un program de reconversie şi replantare similar cu cel din viticultură, iar obiectivul nostru este ca până în 2020 să atingem o suprafaţă de 200.000 de hectare cu livezi, a declarat, joi, 23 mai,  ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Având în vedere succesul de aici (n.r. viticultură) vom avea un program de reconversie şi replantare pe pomicultură pentru că livezile sunt îmbătrânite şi avem nevoie de o revigorare ca să putem ajunge la producţia de fructe pe care o aveam la un moment dat. Sigur ne vom preocupa şi de partea de procesare şi de depozitare pentru că la ambele categorii suferim în momentul de faţă. De aceea am deschis anul trecut o măsură specială pentru platformele de colectare legume-fructe şi vom continua şi după 2014, ca să organizăm mai bine piaţa. Este important şi pentru producători să înţeleagă fenomenul asocierii şi valorificarea în comun a produselor pe care le obţin”, a spus Constantin.

Întrebat de de ce fonduri europene va beneficia pomicultura românească după 2014, ministrul a precizat că deocamdată programul se află la nivel de discuţii.

„Mi-e greu să spun în acest moment, dar discutăm la nivelul MADR şi al Ministerului Fondurilor Europene care va fi arhitectura, nu neapărat administrativă de atragere a fondurilor, dar şi sumele pe fiecare măsură prioritară în noul PNDR. Ministerul Agriculturii a luat decizia de crea trei subprograme, unul dintre ele pentru zona de lapte, unul pentru zona montană şi submontană şi unul pentru pomicultură. Cu siguranţă, însă, sumele vor fi importante pentru zona de livezi pentru că avem un obiectiv ca suprafaţa cu livezi să crească până în 2020 la 200.000 de hectare, de la 120.000 hectare în prezent”, a adăugat şeful MADR.

Ministrul Agriculturii a participat, joi, la o conferinţă de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), desfăşurat la Biblioteca Naţională a României.

Evenimentul este organizat la iniţiativa Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Viti-Vinicole (ONVPV) de către Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), în parteneriat cu ASER Wineconsulting.

IWCB 2013 se desfăşoară sub egida Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România (MADR) şi sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), fiind cea de a X-a ediţie recunoscută în ultimii ani de acest for interguvernamental care grupează 45 de ţari producătoare şi consumatoare de vin din lume.

În anul 2013 au fost înscrise în concurs 541 probe, din 18 ţări producătoare de vin, vinurile din afara României reprezentând 40% din totalul probelor. Ţinta pentru următorii trei ani este atragerea a peste 2.000 de probe în concurs.

România ocupa a X-a poziţie în topul consumului de vin pe plan mondial, iar IWCB va trebui să devină o competiţie pe măsura importanţei ţării noastre în acest domeniu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.