Cetatea Hotinului

Cetatea Hotinului

Ctitorita de daci, refacuta de Dragos, Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, azi sufera de uitare, pe pamant strain

  • Războiul istoriilor scrise

In nuvela „Alexandru Lapusneanul”, Costache Negruzzi descrie cetatea Hotinului ca fiind „muta si pustie ca un mormant de uries. Nu se auzea decat murmura valurilor Nistrului, ce izbea regulat stancoasele ei coaste, sure si goale, si strigatul monoton a ostasilor, pe lungile lor lance”. Aici se retragea sangerosul domnitor pentru a-i urmari pe cei doi boieri ce scapasera de razbunarea sa – Spancioc si Stroici, ascunsi la Camenita.

Originile orasului Hotin si ale cetatii mai sunt invaluite in mister. Miron Costin, in „Cronica Polona”, sugereaza ca cetatea ar fi fost construita de daci, lucru verosimil, daca avem in vedere ca dacii au locuit in Podolia si au avut acolo fortificatii, intre care – Petridava (Kamenet-Podoliskul de astazi), e la doar 17 km de Hotin, si a fost „sora de peste Nistru”, timp de secole.

Localitatea Hotin este pentru prima data atestata la 22 septembrie 1002. Aici era construita una dintre fortificatiile de lemn ale cneazului Vladimir I, menite sa protejeze frontierele Rusiei Kievene de invaziile mongole. Sapaturile arheologice efectuate in zona au dezvaluit, in apropiere, si zidurile a doua alte cetati mai vechi – una datand din secolele IX-X si alta – din secolele VII-VIII (dupa unele surse chiar secolul V).

  • De la Iorga citire

Sursele ucrainene sustin ca intemeietorul Hotinului ar fi cneazul Danilo de Halici, care a construit intre 1250 si 1264 prima cetate de piatra, cu zidurile groase de jumatate de metru, si a sapat un sant adanc de 6 metri in jurul lor.  In ce-i priveste pe romani, ei au doua variante istorice. Prima spune ca cetatea ar fi fost construita de voievodul moldovean din Onut, in 1325. Cea de-a doua este varianta lui N. Iorga, care sustine ca cetatea cea noua ar fi fost facuta de Alexandru cel Bun ajutat de mesteri trimisi de principele lituanian Vitold.

  • Spada lui Ştefan pe Nistru

Cert este ca Hotinul a apartinut lui Alexandru cel Bun, care a facut aici constructii importante, dar cetatea a fost pierduta imediat dupa moartea domnitorului, fiind cedata polonezilor.In acea epoca, Hotinul ajunsese un punct strategic de o mare importanta regionala si, din acest motiv, domnitorii moldoveni au incercat in repetate randuri sa-l recucereasca, Petru Aron chiar reusind sa captureze fortareata, dar numai pentru cateva luni. Hotinul a fost si prima tinta a lui Stefan cel Mare, imediat ce a venit la domnie.

Citeste si:  Bancul zilei: Problemele din sat

Orasul a devenit un targ important pentru Moldova, contribuind anual cu 10000 de monede de aur la vistieria tarii. Aici avea loc un mare iarmaroc, la care veneau negustori de pe intreg continentul european.In 1538, Hotinul este cucerit de polonezi, care, de aceasta data, arunca in aer o parte din zid si trei dintre turnuri.

Trei ani mai tarziu Petru Rares recucereste cetatea si-i reface zidurile si turnurile, insa peripetiile fortaretei erau abia la inceput. In curand, cetatea este preluata de turci. Otomanii o extind, dar nu pot s-o pastreze nici ei prea mult, iar istoria continua timp de cateva secole, intr-un ping-pong polono-moldo-turco-rus, cetatea fiind partial distrusa si reconstruita in cateva randuri.

  • Cetatea care plânge

Din orice parte te-ai apropia, cetatea te copleseste. Eleganta exterioara si eclectismul istoric se regasesc si in interior, unde se amesteca straturi arhitectonice din diverse epoci si culturi. Pentru un istoric sau istoric al artei, putine constructii ar putea fi mai graitoare si pline de simboluri precum aceasta – de la ornamentele zidurilor si meterezelor, pictura din paraclis datand din vremea lui Petru Rares, si pana la detaliile portilor, usilor, ferestrelor, formelor in lemn, fiecare pastrand cate ceva de la temporarul carmuitor.

Citeste si:  FOTOGALERIE: Petrodava, un loc cu corespondenţă în Cosmos

Insa cel mai mare mister al fortaretei este, probabil, pata de pe zidul arcuit, care ar parea sa sugereze ca cetatea instrainata plange. O legenda spune ca aceasta provine din lacrimile ostasilor moldoveni ce au luptat impotriva otomanilor si care au fost macelariti in interiorul fortaretei. O alta, asemanatoare cu legenda Mesterului Manole, vorbeste despre plansul unei moldovence zidite de vie, de turci, in peretele cetatii.

Chiar daca vorba romaneasca a devenit o raritate, intr-un oras care si-a pierdut buletinul de identitate, e destul sa urci pe crenelurile cetatii, sa vezi Nistrul maret, sa privesti la pietrele care mai pastreaza sangele si vointa de libertate a parcalabilor moldoveni, pentru ca sa simti ca, oricat ar fi oamenii sub „vremi”, vine o zi care aduce lumina, adevar si dreptate, acolo unde a disparut si ultima speranta.

223 total views, 0 views today

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...