Federaţia SANITAS va ieşi în stradă în septembrie, cerând alocarea a 6% din PIB pentru sănătate

Alocarea a 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru sănătate se numără, alături, de asigurarea finanţării sistemului sanitar în trimestrul IV al anului în curs şi creşterea veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2014, printre principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS, care vor sta la baza unor acţiuni sindicale ce vor fi organizate în luna septembrie.

‘Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS din România, întrunit pe data de 4 septembrie, a hotărât susţinerea, în perioada imediat următoare, a unei liste proprii de revendicări specifice sistemului sanitar. Revendicările identifica te vor sta la baza unor acţiuni sindicale ce vor fi organizate în luna septembrie, după un calendar pe care îl vom propune partenerilor din Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate’, se menţionează într-un comunicat al federaţiei, remis miercuri .

Federaţia SANITAS doreşte, totodată, menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor, în vederea asigurării unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, în sistem public, aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare, conform Legii nr. 284/2010, precum şi negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de sănătate şi asistenţă socială etc.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

163 Cititori

loading...
Citeste si:  Afacerile condamnatului care s-a ascuns 10 ani la televizor au intrat la apă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *