Tom Hardy l-ar putea înlocui pe Daniel Craig în rolul agentului 007

Actorul Tom Hardy este principalul favorit pentru a-l înlocui pe Daniel Craig în rolul titular al seriei James Bond, conform unui material publicat duminică de Daily Star.

 Starul din „Dark Knight Rises” este prima opţiune a producătorilor pentru a-i lua locul lui Craig care, conform contractului său, mai trebuie să joace în două filme din serie, iar după aceea va fi înlocuit.

„Deşi Craig mai are de realizat, conform contractului, două filme, au fost demarate deja căutările pentru un nou protagonist”, conform unei surse citate de publicaţia britanică.

Tom Hardy, 35 de ani, este descris drept „perfect pentru rolul lui James Bond” şi are şi o bună reputaţie care-l ajută să fie favoritul producătorilor.

„Este un actor respectabil, care dispune de un extraordinar catalog de filme, dar ceea ce este mai important este că orice bărbat şi-ar dori să fie ca Tom şi orice femeie şi-ar dori să fie cu Tom, ceea ce-l recomandă drept candidatul perfect pentru acest rol”, conform sursei citate.

Citeste si:  Jumătate de secol de la primul film James Bond, marcat printr-o expoziţie dedicată agentului 007

La rândul său, Tom Hardy s-a declarat interesat de acest rol făcut celebru de nume precum Sean Connery, Roger Moore sau Pierce Brosnan.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

112 Cititori

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *