Cum îi învăţăm pe copii să comunice deschis şi sincer?

Cum îi învăţăm pe copii să comunice deschis şi sincer?

Cu toţii ştim că existenţa umană, relaţiile interumane, dezvoltarea comunităţilor şi a societăţii au la bază un element absolut vital şi străvechi totodată, ridicat la rang de artă încă din antichitate: comunicarea. Astfel, pentru a comunica eficient este nevoie să respectăm două reguli de bază: transmiterea mesajului clar şi concis, precum şi ascultarea şi înţelegerea mesajului pe care celălalt îl transmite.

 Iulia Modoranu

Însă, dincolo de aspectele teoretice, există multiple semnale care ne indică faptul că în societatea noastră au intervenit diverse modificări ce ţin de felul în care comunicăm sau adoptăm atitudini şi comportamente faţă de ceilalţi.

Mulţi dintre noi punem aceste schimbări pe seama stress-ului şi a procesului de coping, întrebându-ne din ce în ce mai des: Care este obiectivul central al comunicării şi al relaţionării dintre fiinţele umane, pe care ne-am dori să-l atingem?

În acest context, din ce în ce mai mulţi specialişti din diverse domenii (cum ar fi: Psihologia, Comunicarea, Sociologia, Antropologia etc.) care studiază indivizii, comunităţile umane, societatea în ansamblul ei, precum şi relaţiile ce se stabilesc între fiinţele umane, aduc în discuţie utilizarea conceptelor de comunicare asertivă şi comportament asertiv, acestea fiind privite drept “ţinte de atins” pentru atingerea bunăstării individuale şi comunitare, în egală măsură.

 

  • Ce înseamnă capacitatea de „a fi asertiv”?

Conform definiţiei din DEX, asertivitatea reprezintă o caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi.

În acest context, comportamentul asertiv este definit drept “comportamentul interpersonal care implică exprimarea onestă şi relativ directă a gândurilor şi sentimentelor ce sunt social adecvate şi în care se ţine cont de sentimentele şi bunăstarea altor oameni“ (Rimm şi Masters, 1979).

Citeste si:  Casa solară Prispa, scoasă la licitaţie pentru 50.000 de euro

Unele voci susţin că ne naştem cu predispoziţia/potenţialitatea de a fi asertivi, adică de-a comunica sincer, natural, expresiv şi direct ceea ce gândim şi simţim. În viziunea acestei prezumţii, predispoziţia spre asertivitate ne poate fi inhibată sau cultivată de către familie, şcoală, cultură şi/sau societatea în care trăim.

 

  • Cât de bine ştiu să comunice părinţii?

Dacă e adevărat că învăţăm primii paşi ai comunicării în familia de origine împreună cu părinţii, fraţii şi/sau rudele noastre apropiate, atunci înseamnă că, în funcţie de înzestrarea acestor “actori-pedagogi” de a-l învăţa pe copil modalitatea asertivă, firească de a comunica prin intermediul limbajului, se conturează şi se exersează comunicarea asertivă, punându-se astfel bazele comportamentului asertiv.

Ce se întâmplă atunci când familiei îi lipseşte această înzestrare, deoarece nici membrii acesteia nu au beneficiat de un model relaţional, comunicaţional şi comportamental asertiv în mica copilărie?

Desigur, aceştia nu vor putea  transmite decât ceea ce au interiorizat deja, cunosc şi exersează prin modul în care relaţionează, adică un model de comunicare şi de comportament distorsionat, pervertit prin agresivitate şi/sau pasivitate.

Aşadar, manifestarea unui comportament agresiv, a unuia pasiv sau a unei combinaţii dintre acestea două (comportamentul pasiv-agresiv) de către un copil nu înseamnă altceva decât o consecinţă a unui model comportamental diferit de cel asertiv,  exersat în mod repetat de către părinţii acestuia, fapt ce conduce la distorsionarea vizibilă a lumii lui relaţionale cu sine şi cu ceilalţi, în egală măsură.

Citeste si:  Cum va arăta lumea în 2012 - un scenariu înfiorător al Financial Times

 

  •  Trăirile negative nu dispar, ci sunt doar ascunse

Comportamentul pasiv-agresiv prezintă forme insidioase şi consecinţe de-a dreptul devastatoare în planul relaţionării familiale şi profesionale.

Astfel, într-un mediu familial de creştere în care exprimarea directă a emoţiilor şi a nevoilor nu a fost permisă de către părinţi sau a fost descurajată de către aceştia, copilul a învaţat că trebuie să-şi ascundă trăirile negative, din teama de a nu fi respins şi pentru a evita neplăcerile asociate exprimării lor.

Uneori, pe copil nu-l învaţă nimeni că trăirile negative nu dispar, ci sunt doar ascunse, acumulându-se astfel tensiune şi frustrare, acestea trebuind eliminate într-un fel sau altul, pentru a putea supravieţui din punct de vedere psihic.

Astfel, în loc să-şi exprime dorinţele direct, copilul încearcă să obţină ceea ce-şi doreşte pe căi ocolite, exersând şi experimentând diverse combinaţii ale modelelor comportamentale manifestate de către adulţii din preajma sa.

Însă, inducându-i pe ceilalţi în eroare în mod repetat, copilul – adult în devenire –ajunge să se păcălească pe sine, deoarece nici el nu mai ştie care-i sunt adevăratele nevoi. Pentru a se elibera, încearcă să proiecteze pe cei din jur furia reprimată şi acumulată încă din copilărie, fapt ce-i compromite relaţiile cu ceilalţi.

Citeste si:  5 motive pentru care oamenii dau greş

 

Care sunt caracteristicile principale ale comportamentului pasiv-agresiv?

  •      Agresivitatea este exprimată sub formă pasivă, nerostită;
  •      Poate fi experimentat de orice fiinţă umană, în anumite momente din viaţă (supraîncărcare de roluri, evenimente stresante intense şi repetate etc.), pe o perioadă limitată de timp.

 

Portretul-robot al copiilor şi adolescenţilor care manifestă un comportament pasiv-agresiv:

nu cer foarte des ajutorul fiindcă merg pe principiul că “a-ţi arăta slăbiciunile nu este prea bine”;

– îi manipulează pe cei din jur pentru a obţine ceea ce îşi doresc;

au o stimă de sine scăzută;

– îi văd pe ceilalţi – mai ales pe persoanele cu autoritate – ca fiind cei mai buni şi cu mult superiori, în raport cu ei;

– fac comentarii care nu-şi au rostul şi sunt deseori sarcastici atunci cand vine vorba de succesul unei alte persoane;

evită să vorbească despre sentimentele şi emoţiile pe care le au;

– se ascund şi evită momentele de intimitate şi de sinceritate;

nu au încredere în ceilalţi;

– sunt uşor de rănit şi au o furie pe care o ţin ascunsă în interior, proiectând-o asupra celorlalţi mai târziu, sub formă de răzbunare.

 

La adulţi îl întâlnim sub următoarele forme de manifestare:

Citeste continuarea…

672 total views, 0 views today

Pages: 1 2
loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *