Câteva afecţiuni ale ficatului în abordare naturistă

Câteva afecţiuni ale ficatului în abordare naturistă

 

Tema este extrem de ampla iar materialul ce urmeaza e unul sumar. Dar provine din experienta practica de la cabinet, prin observarea evolutiilor sub terapie pe care le-au avut pacientii mei, pe parcursul a nouasprezece ani de practica medicala.

Steatoza hepatica este o notiune destul de controversata, desi e cea mai simpla afectare hepatica, care este complet reversibila, daca se abordeaza corect. Se descopera de obicei intamplator la examinari ecografice ale unor persoane care de regula nu au manifestari clinice hepatice, sau acestea sunt minore. I se mai spune si “incarcare grasa” a ficatului, desi multi dintre subiecti nu au o alimentatie bogata in grasimi, nici macar afectiuni metabolice ale lipidelor, iar unii nu consuma alcool.

Dar o anamneza mai detaliata releva ca alimentatia lor include multe produse procesate, cu numerosi aditivi alimentari, cu carne multa, sau asocieri grele (exemplu: carne si branzeturi la aceeasi masa), mese neregulate – fie prea frecvente, fie rare dar abundente si la ore tarzii.

Ca urmare intreg aparatul digestiv este fortat sa lucreze prea mult, greu si cu substante nefolositoare, ce trebuie epurate. Cum ficatul este organ depurativ, iar prin el trec toate materiile absobite din intestine, aici se vor depune toate E-urile si alte toxine ce nu pot fi vehiculate suficient de rapid in raport cu cantitatile ingerate. Atunci apare aspectul ecografic de steatoza.

Am putea-o numi si hepatopatie cronica alimentara. Uneori se poate produce moartea unui mic numar de celule hepatice, mai ales daca pacientul are parte si de stres, ceea ce determina o usoara crestere a transaminazelor.

In steatoza trebuie in primul rand corectata alimentatia, inclusiv lichidele nefavorabile consumate, adica alcool si sucuri artificiale. Spre a curata ficatul, foarte eficient se arata ceaiul de Trei frati patati impreuna cu zeolit;  ambele moduleaza si imunitatea. Ca sa se degajeze si caile biliare, e buna pudra de Rostopasca sublingual, eventual Anghinare. Iar baza terapiei de refacere o constituie troficele hepatice – polenul, armurariul; si regeneratoare – laptisorul de matca.

Citeste si:  Algernon - 20 de ani de excelenţă (P)

 In hepatitele cronice toxice cu originea precis determinata, mecanismele sunt partial asemanatoare, cu mentiunea ca anumite substante sunt agresive direct asupra celulelor hepatice, ceea ce e mai grav. Este prezenta si inflamatia.

Doar ca orientare, elementele terapeutice sunt similare insa cu doze mai mari din toate remediile, la care se adauga obligatoriu propolisul care leaga si elimina variate toxine, este puternic anti-inflamator, sustine imunitatea. Tratamentul trebuie insa particularizat dupa caracteristicile substantei toxice si gradul de afectare hepatica.

 

  •  Hepatitele acute cu virus A


Tratamentul cel mai spectaculos s-a aratat a fi prin “taierea sub limba” sau pe frunte. Este o tehnica considerata simpla in Medicina Traditionala Chineza, dar “babeasca” la noi. Cu adevarat o practica doar cateva babe razlete. Dintre medicii nostri, numai cativa acupuncturisti o abordeaza. Desi medicina conventionala nu recunoaste metoda, totusi ea se invata la cursurile de acupunctura, unde am aflat si explicatia.In zona venei sublinguale ajunge un ram secundar al meridianului energetic Vezica Biliara.

Atunci cand ficatul este supraincarcat printr-o inflamatie, cum e cazul hepatitei acute cu virus A, daca se face o incizie mica la nivelul venei, se scurge o anume cantitate de sange de obicei inchis la culoare, cu miros neplacut si coagulare rapida. Este un sange stagnant, incarcat toxic, a carui eliminare descarca meridianul si implicit ficatul. Rezultatul este dezinflamarea imediata a ficatului.

Pacientii sunt indemnati sa aiba un regim alimentar de crutare (inclusiv fara alcool) timp de circa o saptamana. Capacitatea de efort revine spectaculos, si pacientii sunt apti de munca dupa o saptamana. In cazul tratamentelor conventionale inflamatia poate dura doua-trei saptamani, iar regimul de crutare este recomandat timp de un an. Capacitatea de efort revine mai lent, pacientii sunt apti de munca dupa aproximativ 30-45 de zile.

Conform descrierii chineze, metoda incizarii venei sublinguale se poate aplica si in alte situatii de supraincarcare hepatica sau a meridianului Vezica Biliara, cu conditia ca parametrii coagularii sangelui sa fie in limite normale.

Citeste si:  Aproape două milioane de români poartă numele Sfântului Ioan

Cu sau fara aceasta procedura, terapia cu produse apicole, plante medicinale si dieta poate sa fie foarte eficienta. In acest caz, pe primul loc sunt propolisul si laptisorul de matca cu puternice efecte anti-virale si anti-inflamatoare; apoi polen si ceaiuri de Trei frati patati, Pufulita cu flori mici, Sulfina, coaja de Salcie.

 

  •  Hepatitele B, C si D

Sunt cu mult mai greu de tratat decat hepatita A, aproape imposibil de abordat corect medical, indraznesc sa spun. Si asta nu pentru ca nu am avea mijloacelor naturale eficiente de lupta impotriva agentilor acestor suferinte, ci din cauza unui complex de factori exteriori sferei terapeutice curative. In primul rand, in sistemul medical se face la modul general mai putina preventie decat ar fi imperios necesar.

Deficiente de igiena si de educatie in igiena la nivel scolar, educatie sexula deficitara, malpraxis prin transfuzii de sange infestat, folosirea de instrumentar incorect sterilizat (se pare ca stomatologia ar fi pe primul loc) sunt cateva cauze ale tabloului morbiditatii virale hepatice. Asa s-a ajuns ca in Romania sa se raporteze 1.000.000 de cazuri de hepatita cronica B si tot atatea cu virus C (in 2010).

Incidenta bolii este enorma, suntem campioni europeni la hepatita C.

In plus in medicina oficiala, necunoasterea si mai grav nerecunoasterea medicinei naturiste si a rezultatelor ei in tratarea bolilor cronice, conduce la utilizarea stricta a unor medicatii cu valente curative limitate, dar pentru care atat raportul beneficiu / risc cat si costurile, nu sunt in favoarea bolnavilor.

Sigur, transferul raspunderii costurilor catre programele nationale, atenueaza impactul asupra bugetului familial, pentru cei care urmeaza strict calea terapeutica conventionala. in schimb restrange decizia utilizarii anumitor medicamente, in mainilor unor oameni care pot avea si alte interese decat tratarea suferinzilor. Ca sa dam un singur exemplu, Interferonul a fost si este folosit pe scara larga in tratarea hepatitelor B si C.

Citeste si:  O analiză de sânge poate dezvălui toate virusurile cu care am fost infectaţi de-a lungul vieţii

Producatorii anunta cu seninatate de la inceput ca rata de succes este mica, de aproximativ 20 %, dupa parerea noastra inacceptabila pentru un medicament. in plus, ce nu se declara, este ca dupa circa un an la pacientii tratati apar recaderi. Adica virusul care initial disparuse, reapare. Dar efectele adverse sunt teribile; sunt exceptii cei care nu au urmari nefavorabile.

In ceea ce priveste preventia prin vaccinuri, eu personal, din ceea ce cunosc, nu o recomand. O sa recurg la un simplu exemplu. In Franta, in urma cu mai multi ani, cand s-a administrat un vaccin impotriva hepatitei B, s-a constatat ca la un interval de 3-4 saptamani dupa vaccinare multi dintre oameni au dezvoltat simptome ale unei boli neuro-degenerative severe, scleroza multipla. Numarul bolnavilor s-a ridicat la aproximativ 15.000, care s-au si constituit intr-o asociatie ce a intentat proces producatorului de vaccinuri.

O alta piedica pentru o terapie fidela, consta in lipsa posibilitatii de a urmari corect medical evolutia, prin prisma incarcaturii virale. Adica in primul rand detectarea in laboratoare a viremiei. Pacientul speriat de prezenta virusului, doreste mai mult decat orice sa vada in analizele medicale cum acesta dispare sau macar scade cantitativ. Omul bolnav este usor impresionabil, iar notiunea de laborator si halatele albe impun ab initio premisa unui rezultat de incredere.

Totusi in timp, am constatat necorelatii bizare intre parametrii urmariti. Am vazut numeroase situatii in care clinic pacientii evoluau bine, ecografic erau stationari, sau cu o anume evolutie in bine, transaminazele in descrestere, dar graficul viremiilor facute lunar era un zig-zag cu variatii inexplicabil de mari. De aceea am solicitat unor pacienti care si-au permis financiar, realizarea viremiei in doua orase diferite, cu prelevare de sange in aceeasi zi.

Caz concret, la Timisoara rezultatul  s-a dat in cateva zile, 19 milioane unitati virale, iar la Szeged in Ungaria, rezultat dupa 3 saptamani, 11 milioane. Diferenta vorbeste de la sine.

1,297 total views, 0 views today

Pages: 1 2

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...