Voinea: Soluţia exactă pentru compensarea pierderii din amânarea accizei nu este în acest moment agreată cu FMI şi CE

Soluţia exactă pentru compensarea pierderii la buget din amânarea accizei pe carburant nu este în acest moment agreată, dar va face parte din următoarea scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), a declarat, duminică, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la România TV.

„Avem un buget agreat cu FMI şi Comisia Europeană. Este un buget în vigoare şi mai poate fi modificat prin două rectificări, cel mai devreme în luna iulie, până atunci pot fi făcute ajustări din împărţirea banilor pe trimestre, astfel încât să se reţină anumite sume în primele două trimestre, dar soluţia exactă pentru cei 600 de milioane lei, care reprezintă pierderea la buget din amânarea accizei, nu poate fi decât acea care va face parte din următoarea scrisoare de intenţie cu FMI şi CE. Chiar dacă vom agrea o variantă de compensare în luna ianuarie, la vizita partenerilor noştri de la Comisie şi de la FMI, această varianta nu va fi pusă în practică decât începând cu momentul primei rectificări. Soluţia exactă de compensare nu este în acest moment agreată, ea va face obiectul negocierilor, însă bugetul anului 2014 rămâne pe un deficit de 2,2%”, a spus Voinea.

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a anunţat în data de 24 decembrie că nu are în vedere sub nicio formă introducerea de noi taxe şi impozite sau majorarea celor existente, cu privire la variantele vehiculate în mass-media, potrivit cărora veniturile neîncasate rezultate în urma amânării introducerii accizei de 7 eurocenţi la carburanţi vor fi asigurate prin introducerea de taxe şi impozite suplimentare.

Principala sursă de echilibrare a veniturilor, în urma amânării introducerii accizei la carburanţi, o reprezintă îmbunătăţirea colectării veniturilor care se află pe trend crescător, arată MFP. Potrivit MFP, impactul bugetar efectiv al amânării introducerii accizei la carburanţi va putea fi cuantificat în luna iulie, în funcţie de evoluţia economiei româneşti şi a încasărilor bugetare în primul semestru din 2014.

Autorităţile de la Bucureşti trebuie să adopte măsuri pentru a compensa scăderea veniturilor ca urmare a amânării cu trei luni a majorării accizei la combustibili, în vederea atingerii ţintei de deficit de 2,2% din PIB, a arătat Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI în România.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în 19 decembrie, într-o conferinţă de presă, că a promulgat bugetul de stat pentru anul viitor în condiţiile în care Executivul a fost de acord cu amânarea, pentru trei luni, a intrării în vigoare prevederilor privind majorarea accizei pe carburant – motorină şi benzină.

La începutul lunii decembrie, şeful statului arăta că a decis să nu aprobe memorandumul vizând negocierile cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană din cauză că Guvernul şi-a asumat majorarea accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi/litru. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.