Un inventator român propune un dispozitiv de reducere a consumului de carburant cu până la 7%

Un inginer auto din Deva propune un dispozitiv pentru reducerea consumului de carburant la camioane cu mai mult de 5%, invenţia sa urmând să fie prezentată la standul României de la Salonul Internaţional de Invenţii Geneva (2-6 aprilie), în baza unei proceduri de selecţie organizate de Autoritatea Naţională de Cercetare Știinţifică.

Denumită „dispozitiv dinamic de transfer al aerului”, invenţia concepută de inginerul auto Corneliu Birtok-Băneasă a fost testată timp de trei ani pe camioanele unei firme din Deva, iar probele practice au arătat o reducere a consumului şi o creştere a puterii motorului, în condiţii de trafic normal.

„Este o invenţie destinată exclusiv camioanelor. Am perfecţionat-o şi primele teste le-am realizat în laboratorul de mecanică al Facultăţii de Inginerie din Hunedoara. Apoi, prototipul l-am testat pe camioanele unei firme din Deva, rezultatele practice arătând o creştere a puterii motorului cu până la 4%, iar economia reală de combustibil a fost de 5-7%”, a declarat luni  Corneliu Birtok-Băneasă.

El a spus că invenţia sa a intrat în atenţia Asociaţiei Române pentru Transport Rutier Internaţional, care ar putea fi interesată să testeze dispozitivul pe camioanele sale. Potrivit inventatorului, la o firmă cu o flotă de transport dezvoltată, unde maşinile pot totaliza peste un milion de kilometri parcurşi pe an, aplicarea dispozitivului va permite reduceri serioase ale costurilor prin scăderea consumurilor de carburant.

„Gândiţi-vă la o reducere a consumului cu numai doi litri la suta de kilometri. Pe ansamblu, rezultă o economie substanţială, deloc de neglijat în condiţiile şi la preţurile actuale ale carburanţilor”, a argumentat inginerul auto.

Corneliu Birtok-Băneasă este cunoscut în lumea ştiinţifică pentru invenţiile sale destinate autovehiculelor, primul dispozitiv fiind un filtru de aer special care permite reducerea consumului de benzină cu 10% la autoturisme şi autoutilitare. Invenţia a fost pusă în practică sub forma unui produs ce poate fi folosit de beneficiarii direcţi sub forma unui kit de instalare.

Corneliu Birtok-Băneasă se află la cea de-a şasea participare la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, fiind medaliat cu aur în anii 2010, 2012 și 2013, cu argint în 2009 și cu bronz în 2011. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

142 Cititori

  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline