– Proiectul „La pas, prin Braşovul vechi”, prin care autorităţile locale doresc o promovare mult mai bună a monumentelor istorice din centrul vechi al oraşului, va începe la 1 iunie, au anunţat luni iniţiatorii.
Traseul este unul uşor, cu un timp de parcurgere de aproximativ 90 de minute, iar biletul va costa 45 de lei. Contra sumei, turistul va primi un pliant de prezentare cu o hartă a traseului şi o sticlă de apă minerală care poate fi servită la Bistro 2003 sau la Agrement, localuri unde turiştii vor putea utiliza gratuit reţeaua de internet wifi.
„Vrem să viabilizăm această zonă. Am cheltuit foarte mulţi bani pentru a renova zona istorică a Braşovului şi pentru a achiziţiona autocarul descoperit şi ne-am pus problema să tratăm unitar toată această zonă. Dorim să scoatem bani din acest proiect şi pentru aceasta ne bazăm pe directorul Muzeului de Istorie, care priveşte foarte pragmatic această activitate. A dovedit că poate să facă acest lucru la Cetatea Râşnov şi la Bran. Datele arată că, la bugetul local, aproximativ 40% din banii care intră direct sau indirect, sunt datoraţi turismului, iar prin ceea ce am făcut noi şi Primăria am reuşit să scoatem în evidenţă istoria Braşovului, frumuseţile lui, şi am făcut acest lucru foarte bine”, a declarat Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Adrian Ticuşan, director general S.C Consilprest SRL, societate care administrează unele dintre obiective, a declarat că se bucură că este un proiect colectiv, „primul în care mai multe instituţii culturale îşi dau mâna să promoveze obiectivele cultural-istorice care au fost puse în valoare de-a lungul anilor în mod individual”.
La rândul lui, Christian Macedonschi, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov a declarat că, începând din acest moment, Braşovul are un traseu modern, pe care turiştii îl găsesc în orice oraş istoric medieval din Europa.
„Materialele de promovare sunt în limbile română, germană şi engleză, iar faptul că turistul poate primi toate informaţiile despre Biserica Neagră, despre muzeele şi turnurile pe care le avem este foarte important pentru că mulţi veneau la Braşov pentru atracţia principală, Biserica Neagră, dar nu aflau şi despre restul obiectivelor care puteau fi vizitate. Turiştii vor alege selectiv, în funcţie de timpul disponibil, ce muzee sau obiective vor vizita”, a mai spus Macedonschi.
Traseul proiectului include Bastionul Postăvarilor, Turnul Lemnarului, Turnul Vânătorilor, Bastionul Funarilor, Turnul Artelor, Bastionul Țesătorilor, Poarta Șchei, Poarta Ecaterinei, Turnul Negru, Turnul Alb, Bastionul Graft, Casa Mureşenilor, Muzeul de Istorie, Biserica Neagră, Muzeul Civilizaţiei Urbane, Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie.
În momentul în care în proiect vor fi incluse Cetăţuia Braşovului şi Muzeul Prima Școală Românească, vor fi create tururi alternative, a menţionat preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Judeţean, Claudiu Coman.
Parteneri ai proiectului sunt Consiliul Judeţean, muzeele din subordinea acestuia, SC Consilprest SRL, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov şi Biserica Evanghelică.