GALA OAMENII TIMPULUI – Oltiţa Cîntec: Critica de teatru e o formă de comunicare; profesiunea mea e fără vacanţă

Teatrologul Oltița Cântec, secretar general al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – secția română, profesor asociat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, director artistic al Teatrului pentru Copii „Luceafărul” și organizatorul singurului Festival Internațional pentru Publicul Tânăr din Europa de Est, a primit în cadrul Galei Oamenii Timpului, eveniment care s-a desfășurat sâmbătă seara pe scena Naționalului ieșean, premiul la categoria „Arte”.

Ea este singura dintre personalităţile ieşene care a fost nominalizată la două secţiuni: „Jurnalism cultural” şi ”Arte”.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Oltiţa Cîntec spune că distincţia de la Gala Oamenii Timpului reprezintă pentru ea un feedback al comunităţii intelectuale la proiectele sale. ”E reconfortant să afli că ceea ce faci contează şi pentru ceilalţi”, afirmă criticul de teatru.

 

AGERPRES: Aţi fost singura personalitate ieşeană nominalizată la două categorii în cadrul Galei Oamenii Timpului şi, totodată, câştigătoarea uneia dintre cele mai importante şi mai sensibile categorii — Artele.

Oltiţa Cîntec: Trebuie să fiu sinceră şi să mărturisesc că nu mă aşteptam la premiul acesta. La categoria ”Arte” eram într-o companie profesională redutabilă, alături de artistul vizual Felix Aftene, scriitorul Lucian Dan Teodorovici, solistul de operă Florin Guzgă şi actriţa Olimpia Melinte. Îi admir pe toţi, cu unii sunt prietenă — sper că şi ei cu mine!—, Olimpia mi-a fost studentă, scrisesem despre fiecare la un moment dat în articolele mele de teoretician al artelor, uneori admirativ, alteori critic, şi mă gândisem că juriul va prefera un creator.

M-am înşelat, iată, iar bucuria acestei recunoaşteri publice a ceea ce fac a fost cu atât mai mare. Eu aşa interpretez distincţia de la Gala Oamenii Timpului, ca un feedback al comunităţii intelectuale la proiectele mele. Aşa se precizează şi în motivaţia acordării: „Pentru rezultate profesionale de excepţie, care au sporit zestrea comunităţii şi au întărit blazonul oraşului”. E reconfortant să afli că ceea ce faci contează şi pentru ceilalţi.

 

AGERPRES: Cum e să fii critic de teatru într-un perimetru, cel artistic, definit prin subiectivitate, orgolii, personalităţi accentuate?

Oltiţa Cîntec: Criticii, indiferent de domeniu, că e literatură, arte plastice, muzică, nu sunt persoane care să se bucure de prea multă popularitate. Personal, nici nu mi-am propus să am vreun „fun club”, dar ţin foarte mult să mă bucur de respect profesional. Educaţia mea de ardelean m-a format în spiritul seriozităţii şi al responsabilităţii în ceea ce faci. Dacă te apuci să faci ceva, atunci ţine-te de treabă, du lucrurile la bun sfârşit. Dacă nu te pricepi, nu te băga, lasă-i pe alţii, tu ocupă-te de altceva. Este, de fapt, un îndemn la descoperirea vocaţiei, la asumarea unei deontologii, în opinia mea, condiţii esenţiale ale reuşitei.

Critica de teatru reprezintă pentru mine o formă de comunicare: pe de o parte cu artiştii, a căror creaţie o pui sub lupă; pe de altă parte, cu spectatorii, pe care îi călăuzeşti în receptare. Nu am, nici eu, nici altcineva, vreun cufăr din care scot adevărurile ultime, absolute. Dar, spre deosebire de spectatorul obişnuit, criticul de teatru are o expertiză care face posibilă citirea specializată a produselor artistice. Văd foarte multe spectacole, nu doar de teatru, de artele spectacolului în general; citesc foarte multe lucrări de teatrologie. Profesiunea mea e fără vacanţă. Un alt principiu al meu este să fiu mereu la curent cu noutăţile domeniului. M-au interesat încă de la început noile forme de artă, mă fascinează mecanismele creaţiei, miezul acela de creativitate care ne poartă în straturile ficţiunii.

Sunt o natură foarte curioasă şi am avut, încă din copilărie, un spirit critic ieşit din medie. Nu mă văd făcând altceva. Am fost invitată, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, la un atelier de critică teatrală intitulat foarte sugestiv „Lecţia de anatomia spectacolului”. M-am întâlnit cu tineri în formare care, coordonaţi de profesorul Marian Popescu, mi-au disecat, eşantionat articolele. Printre altele, am discutat acolo despre cât de important este să fii în spiritul timpului, să ţii pasul cu această dinamică extraordinară din artele spectacolului actual, să nu ajungi un „expirat”. Am discutat cu ei despre cronicile mele „de 5 rânduri”, despre articolele de cotidian, de revistă sau rubrică specializată, de publicaţie academică, despre formă şi fond, despre adaptabilitatea profesională. Critica de teatru e şi ea o formă de serviciu public, un serviciu public cultural atât de necesar astăzi, când se face tot mai greu diferenţa dintre PR şi conţinut.

 

AGERPRES: Există nişte secrete ale reuşitei unui proiect teatral?

Oltiţa Cîntec: Și în ceea ce priveşte proiectele teatrale în care mă implic, festivaluri, conferinţe, cursuri de scriere dramatică, volume de autor ori colective, le concep şi le gestionez după aceleaşi principii. Mă proiectez în postura de spectator, întrebându-mă ce mi-ar plăcea să văd, cum ar trebui să arate un eveniment pentru a stârni interesul, pentru a avea impact. Nu sunt reguli esoterice, ascunse, accesibile doar unui cerc secret de iniţiaţi. Orice eveniment făcut şi cu plăcere va avea un plus faţă de celelalte. Și e rezultatul unei munci de echipă, chiar dacă cineva e, prin natura profesiunii, ceva mai vizibil.

Uneori, echipa o găseşti gata constituită şi trebuie să lucrezi cu ea, s-o aduci la viziunea şi aşteptările proiectelor pe care le ai în vedere. Nu-i uşor. Schimbarea e cel mai greu lucru, se face anevoios, în timp. E nevoie de răbdare, de standarde. Iar cele mai ridicate standarde trebuie să ţi le aplici în primul rând ţie, autorul de proiect. Atunci echipa vine după tine, unii mai entuziasmaţi, alţii murmurând nemulţumiri, scrâşnind din dinţi, bodogănind. Noroc că succesul duce în uitare toate dificultăţile de pe parcurs.

Gustul reuşitei e foarte plăcut, chiar în lucrurile simple. Iar treptele succesului se urcă pe rând, greu, uneori mai stai şi pe loc, ca să acumulezi energii, să procesezi idei. Adesea, dacă nu-l poţi gestiona, succesul poate deveni malefic, copleşitor, te transformă în sclavul lui. Din punctul meu de vedere, ca să nu ţi se suie la cap, din când în când trebuie să ai şi momente de îndoială, să te întrebi, şi pe tine, şi pe alţii, cum mai stau lucrurile. Să nu pierzi contactul cu realitatea. Să eviţi corurile de lăudători.

În cazul meu, tenacitatea cred că e un alt „secret” profesional. Renunţ destul de greu la ceea ce-mi propun, sunt dispusă să merg până-n pânzele albe, chiar dacă asta supără, îi agasează pe alţii. Când pare că renunţ, de fapt proiectul e pus în conservare, aştept noi condiţii pentru a-l repune pe tapet. Unii numesc asta încăpăţânare, iar pe posesorii ei îi cataloghează „enervanţi”.

 

AGERPRES: Care a fost cel mai recent proiect reuşit de care v-aţi ocupat?

Oltiţa Cîntec: Ca proiect individual, a fost apariţia, la Editura Institutului Cultural Român, a volumului colectiv bilingv Golem. Mit şi spectacol cu regizorul Alexander Hausvater/Golem, Myth and Performance with the stage director Alexander Hausvater, în sumarul căruia am un studiu, „Epifania prin teatru/ Epiphany through theater”, lansat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Iar ca proiect colectiv, a fost cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, al cărui director artistic sunt.

E o manifestare unică în ţară prin identitatea sa şi singura de asemenea anvergură internaţională din jumătatea estică a României.
Pentru a-l menţine proaspăt, atractiv, în fiecare an aleg o temă, acum a fost „Noi realităţi teatrale”, sub această pălărie tematică adunând toate genurile spectacolului — dans, arte vizuale, film, teatru coregrafic, teatru documentar, teatru pe apă, în cort militar, teatru educaţional, participativ, expoziţii, spectacole-lectură, lansări de carte, DVD-uri, concerte, videomapping, conferinţe etc., majoritatea exclusivităţi naţionale. Împreună cu colegii de la Teatrul Luceafărul lucrăm enorm, dar avem o listă foarte lungă şi onorantă de parteneri naţionali şi internaţionali care-i configurează festivalului nostru un blazon special şi sunt o garanţie a amplitudinii sale culturale.

Oltiţa Cîntec se numără printre cele mai importante personalităţi ale artelor scenice, ea fiind critic de teatru, doctor în Teatrologie, director artistic al Teatrului ”Luceafărul” din Iaşi, profesor asociat la Universitatea de Arte ”George Enescu” Iaşi, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 2007) şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) secţia română (din 1999), al cărei secretar general este din 2009.

Oltiţa Cîntec este autoare a peste 20 de cărţi de istorie şi critică teatrală, colaborează cu studii, articole, cronici în cele mai importante reviste de specialitate şi de cultură: Critical Stages, Scena, Rampa, Teatrul Azi, Scena.ro, Observatorul Cultural, Suplimentul de Cultură, Timpul, Dacia literară, Convorbiri literare, Cronica, Cronica veche, Adevărul literar şi artistic, Însemnări ieşene. Totodată este coautoare a unui dicţionar de teatru. Este organizatorul şi coordonatorul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), manifestare unică în Europa de Est, la care participă sute de artişti din întreaga lume, festival a cărui tematică se modifică de la un an la altul.

Pentru activitatea sa, Oltiţa Cîntec a primit numeroase premii atât pentru volumele sale, cât şi pentru activitatea de management cultural. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: Oamenii Timpului/ Facebook.com

44 Cititori

  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline