Lecţie de dăruire

Lecţie de dăruire

Echinocţiul de primăvară 2015 mi-a prilejuit diferite trăiri în care m-am prins fiind pur şi simplu ”în fluxul” transformărilor care se produc în toate făpturile vii,  odată cu planeta Pământ, ce-şi schimbă evident vibraţia energetică.

Am primit multe lecţii legate de vechile ”probleme” emoţionale, care se ţin ”scai” de programul meu mental din copilărie.

Una dintre energiile cu care am lucrat în mod deosebit în această perioadă a fost cea a RUŞINII. Starea numită ”ruşine” îmi este familiară din copilărie, când am aflat că pot crea această ”emoţie” (senzaţie? Sentiment?) în cei din jurul meu, în special în mama şi tata, prin intermediul comportamentului, vorbelor sau acţiunilor mele.

Nu am ştiu că am această ”putere” decât în momentul în care am început să fiu pedepsită (uneori violent) pentru inducerea ”ruşinii” în cei dragi, care au avut grijă să o reîntoarcă cu dobândă, către mine. Adică au insistat cu ”domesticirea” şi educaţia, până când ”ruşinea” a devenit şi experienţa mea personală. Şi din acel moment, ceva din mine ”a murit” şi a dispărut.

Spontaneitatea de copil, simţul ascuţit de observaţie, dorinţa de cunoaştere, au fost mult atenuate şi umbrite de ”ruşine” sau de ”nu se cuvine”. Şi aşa a rămas, de aproape 50 de ani. Nu spun multe, nu fac multe şi nici măcar nu mai gândesc multe, de ”ruşine” sau ”să nu mă fac de râs” (adică să dovedesc că sunt ”binecrescută”, cu alte cuvinte, mai bună decât cei care îmi prilejuiesc trăiri negative).

Citeste si:  Gândul zilei de marţi, 2 decembrie 2014

De fapt, ”ruşinea” este doar o scuză pentru multe alte trăiri, construite peste ea, precum nevoia de ”superioritate”, mândria, nevoia de ”a avea mereu dreptate”, judecata, critica celorlalţi şi mai ales, compararea şi competiţia cu ceilalţi.

Am găsit în ultima carte a lui Luule Viilma un întreg capitol despre ”ruşine” şi relaţia cu mama, din care vă redau câteva citate, care m-au impresionat în mod deosebit:

”Omul trăieşte cu ruşinea sa şi nu ştie cum să se detaşeze de mama sa şi cum să scape şi el de propria ruşine. Având atâtea frici, are senzaţia că a se elibera sufleteşte de mama sa este egal cu a se dezice de ea, ceea ce ar fi o ruşine îngrozitoare. Ar trebui să ştie că eliberarea înseamnă iubire, dar pentru că nu are încredere în el, oscilează şi se teme să nu se facă de râs. În final, învinge ruşinea.

RUŞINEA NU NE LASĂ NICI MĂCAR SĂ IERTĂM.
Când ne gândim la ruşine, capul ne este complet gol. Cu cât ne gândim mai mult, cu atât este mai rău şi parcă avem senzaţia că ne-am ieşit din minţi.
Torturaţi de ruşine, suntem ca nişte elevi la şcoala vieţii, incapabili să răspundă la lecţie, deoarece nu mai pot să înţeleagă.
Cine este capabil într-un astfel de moment să o ia la fugă şi să treacă la treabă, acela îşi revine din stupoare.
Iar cel care stă drepţi în faţa celui care îl face să îi fie ruşine, ca şcolarul în faţa profesorului, acela va înţelege şi mai puţin ce se întâmplă.
Un profesor al cărui scop este acela de a-şi face de râs elevii, nu are ce căuta în învăţământ”.

”Dacă vă temeţi că vă veţi face de râs, doar gândul la eventuala ruşine vă va lua cheful de a vă apuca de ceva. Veţi deveni apatic, veţi avea senzaţia că nimic nu are rost şi veţi fi indiferenţi la orice iniţiativă”.

”DE FRICĂ SĂ NU NE FACEM DE RÂS, PROBLEMELE, PRECUM BOLILE, SE CRONICIZEAZĂ.
DIN CAUZA RUŞINII, TOTUL SE OPREŞTE LA JUMĂTATE, INCLUSIV VIAŢA.
DACĂ NE ESTE TEAMĂ CĂ NE FACEM DE RÂS, NU ARE SENS SĂ SPERĂM CĂ NE VOM VINDECA”.

”Din aceste motive, problemele rămân nerezolvate şi bolile nu se vor vindeca, chiar dacă lucrăm cu noi înşine şi ne eliberăm de celelalte stresuri.
Ruşinându-ne de stresurile noastre, de eşecurile noastre, de bolile noastre, de defectele fizice, ne străduim să le mascăm.
Ele nu devin mai mici, ci se amplifică dacă ne străduim, cu orice preţ, să părem mai buni decât suntem.
Când nu ne vom mai teme că ne facem de râs şi ne vom lămuri care este tâlcul problemei noastre, ea îşi va pierde din importanţă. Uşor-uşor.
Ne va învăţa în permanenţă ceva şi va avea grijă să vadă dacă noi, elevii, ne-am învăţat lecţia.
Dacă nu ne-am învăţat-o, ea va persista până când ne vom elibera de dorinţa de a fi în câştig şi nu ne va mai fi ruşine de profesor.

A TRĂI ÎN TRECUT ÎNSEAMNĂ A TRĂI ÎN RUŞINE.
TRĂIND ÎN RUŞINE, CONTINUĂM SĂ TRĂIM, DEŞI, DE FAPT, AM MURIT.

Omul vine pe lume pentru a se cunoaşte pe sine.
Cunoaşterea înseamnă mişcare.
Evoluţia are loc atunci când avem sentimente.
Unicul sentiment adevărat este IUBIREA.
Toate celelalte sentimente reprezintă o abatere de la centrul de echilibru, adică de la iubire şi de aceea venim, ca să îndreptăm această greşeală. ” (Luule Viilma, ”Iertarea adevărată şi iertarea mimată”, seria ”Învaţă să te ierţi”, volumul 8, Editura Dharana, Bucureşti, 2014, pag 314-316).

265 total views, 0 views today

Pages: 1 2

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...