România trebuie să producă politici prin care absolvenții de facultăți să rămână în țară, una dintre măsuri, discutată cu ministrul Educației, fiind creșterea cifrei de școlarizare pe segmentul IT, a declarat, joi, ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, într-o conferință de specialitate.
„Dincolo de facilitățile pe care noi vrem să le avem, vrem să producem politici prin care absolvenții de facultăți să rămână în România. Este o țintă care trebuie să fie pe termen lung. Am cerut ministrului Educației creșterea cifrei de școlarizare pentru pregătirea în IT&C. Sperăm să mărim această cifră pe acest domeniu extrem de căutat în comparație cu altele, unde se găsește foarte greu loc de muncă. Cifra de școlarizare pe segmentul IT în România se situează, în prezent, undeva la 68.000 de locuri fără taxă. Vrem să umblăm la această cifră și sper ca din toamnă să se întâmple niște schimbări’, a spus Grindeanu.
Pe de altă parte, ministrul Comunicațiilor a precizat că executivul a aprobat recent Planul Național NGN prin care România va încerca să urce în clasamentul țărilor cu cele mai bune viteze la internet în bandă largă, de pe locul 23, unde se află în prezent.
„Am aprobat ieri (miercuri, 3 iunie 2015 — n. r.) în guvern Planul Național NGN. Sigur că locul 23 pe care îl ocupă România în lume la viteza de internet broadband nu este foarte rău, dar nici nu trebuie să ne mulțumim cu acest loc. Trebuie să ne gândim la ceea ce va veni pe noul exercițiu bugetar 2014 — 2020 și am convingerea că vom urca în acest clasament. ICI derulează, din punctul meu de vedere, un proiect extrem de important pentru noi, și anume cloud-ul, proiect finanțat pe Axa 3 POS CCE. Nu vorbim despre un cloud guvernamental, dar poate fi folosit ca o bună practică pentru ceea ce va deveni cloud-ul guvernamental’, a explicat oficialul.
Sorin Grindeanu a participat, joi, la evenimentul „Romania — Korea ICT Day’, organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică — ICI București, în colaborare cu Agenția Națională pentru Societatea Informațională (NIA) Coreea de Sud, cu scopul de a marca un an de la semnarea unui acord de colaborare în domeniul IT&C între cele două state.
În data de 23 iulie 2014, Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) și Ministerul Științei, IT&C și Planificării Viitoare al Republicii Coreea au semnat o scrisoare de intenție în vederea cooperării în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, în sensul înființării unui Centru de Cooperare Informatică în București, încurajând colaborarea între Agenția Națională a Societății Informaționale (NIA) din Coreea și Institutul Național de Cercetare — Dezvoltare în Informatică (ICI) din România.
Un obiectiv important al colaborării dintre ICI și NIA îl constituie stabilirea relațiilor de cooperare între cele două instituții, în vederea concentrării eforturilor comune și a resurselor tehnice, financiare și umane, având ca finalitate dezvoltarea cooperării tehnologice și a activităților inovative, precum și a serviciilor legate de acordarea de asistență, consultanță și instruire tehnică în vederea formării de resurse umane specializate în domeniul IT&C. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)