OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cum se poate călători cu bani puţini spre insulele paradisiace din Oceanul Pacific

Accesarea unor site-uri pe care căpitanii de navă își caută echipajul poate transforma în realitate dorința de a realiza aproape fără bani o călătorie mult visată, potrivit site-ului elviajero.elpais.com.

 Pe site-uri ca www.crewseakers.net (cu pagină de Facebook), www.sailingnetworks.com sau www.findacrew.net se caută echipaje pentru a naviga în Oceanul Pacific sau în oricare altă zonă, în funcție de sezon. Unii căpitani caută marinari cu experiență, în timp ce alții oferă această posibilitate novicilor dispuși să învețe să navigheze, să stea noaptea de veghe, să facă curățenie sau pur și simplu să gătească pentru ceilalți.

Una dintre aceste experiențe a constat în navigarea în zona Polinezia Franceză. Pe parcursul a patru săptămâni s-au vizitat atolii Fakarava, Toau și Rangiroa, din arhipelagul Tuamotu, și cinci dintre insulele Arhipelagului Societății: Bora Bora, Tahaa, Huahine, Moorea și Tahiti.

Călătoria s-a transformat într-o inițiere în navigație, care a inclus un serviciu prin rotație la bucătărie, serviciu de noapte, excursii la insule mai mici, scufundări în ape cristaline. Destinația se alegea zilnic în funcție de direcția vântului, condițiile meteorologice și interesele turistice ale echipajului.

Navigația presupune însă și unele provocări, cum ar fi temperamentul căpitanului, ruta pe care o propune, regulile sale, spațiul de care dispune nava, numărul de gărzi de noapte sau relația cu restul echipajului. Situația se poate complica atunci când se navighează timp îndelungat stând într-un spațiu atât de mic. Pentru ca această călătorie să fie plăcută, este necesar să se aibă în vedere câteva recomandări, avertizează site-ul elviajero.elpais.com, care le prezintă succint.

De la bun început trebuie să se știe despre ce tip de călătorie este vorba. Așa-numita Champagne Sailing, una dintre cele mai comune, este una de vacanță, în care se merge de la o insulă la alta, dar care poate deveni monotonă și plictisitoare pentru cei care au intenția de a învăța cum se navighează bine.

Trebuie să se cunoască experiența căpitanului. Conducerea navei și cunoașterea nu numai a sistemelor de navigație prin satelit, ci și a tehnicilor tradiționale pentru trasarea rutelor sunt chestiuni care îi dovedesc competența. Sistemele de navigație pot eșua în orice moment dacă nava rămâne fără curent electric.

Aptitudinea pedagogică este necesară. A învăța pe cineva cum se navighează nu este o sarcină ușoară și există multe detalii de care trebuie să se țină cont. În cazul în care căpitanul nu poate furniza explicații și da instrucțiuni clare, nivelul stresului crește când este necesară, de exemplu, o acțiune de urgență.

Trebuie să se știe ce așteptări are căpitanul de la celelalte persoane în ceea ce privește activitatea pe navă. Deși în majoritatea cazurilor este nevoie doar de ajutor pentru ancorare, ridicarea velelor, bucătărie sau gărzi de noapte, în alte situații se caută persoane sociabile, pentru companie.

navigare-vas

Se recomandă cercetarea relației căpitanului cu echipaje anterioare. Dacă un căpitan a avut probleme cu persoane aflate pe navă în ocazii anterioare, ar putea fi vorba despre lipsă de empatie.

Este bine de știut de cât spațiu dispune nava. De multe ori, echipajul doarme în fotoliile din salon sau în bucătărie. În funcție de călătorie, este posibil să se petreacă mai multe zile la rând fără a se coborî pe uscat și să se conviețuiască 24 de ore pe zi într-un spațiu foarte restrâns. A avea un spațiu propriu pentru deconectare este indispensabil.

Cunoașterea rutei aproximative este necesară pentru a ști câte zile se va sta în larg. Deși în multe cazuri călătoriile printre insule sunt de o zi, în altele se poate naviga timp de trei sau patru zile, cu respectivele nopți. Continua mișcare a navei poate fi foarte neplăcută, mai ales când oboseala se acumulează după nopți de odihnă limitată.

Se pot utiliza pastile pentru evitarea răului de mare, dar unele comprimate dau somnolență. Este necesar să se consulte în prealabil un medic.

Nava trebuie să dispună de un aparat pentru obținerea apei potabile. În călătoriile lungi, este nevoie de o mare rezervă de apă sau de un sistem care să transforme apa sărată în apă bună de băut și pentru bucătărie.

Trebuie să se cunoască interesele căpitanului și ale echipajului. Deși în cea mai mare parte a timpului se navighează, iar conversația se axează pe acest subiect, orele trec foarte încet și este bine de știut dacă se poate conversa pe alte teme.

Ar fi bine să se știe de cât timp liber se dispune când se ajunge pe o insulă. Sunt căpitani care preferă ca activitățile să se desfășoare în grup, chiar și când se ajunge pe uscat. Alții dau mai multă libertate echipajului. Trebuie să se țină cont de faptul că este nevoie de o șalupă cu motor pentru a se ajunge la mal, chiar dacă acesta este aproape. Aceste insule sunt un paradis pentru amatorii de scufundări, fapt pentru care este nevoie de o anumită libertate de mișcare.

Informațiile despre ce fel de mâncare se consumă la bord sunt, de asemenea, utile. Menținerea unei diete echilibrate pe navă ar putea fi greu de realizat. Fructele și legumele proaspete sunt rare pe unele insule și trebuie să se consume conserve sau feluri de mâncare simple precum pastele. Dacă nava dispune de un frigider, merită efortul de a-l umple.

Nu în ultimul rând, este nevoie de o listă a cheltuielilor comune. Trebuie să se înregistreze cât cheltuie fiecare persoană pentru a nu se plăti mai mult decât s-ar cuveni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

82 Cititori

  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline