refugiati-02

G7 şi ţările din Golf promit ONU circa 1,8 miliarde de dolari pentru refugiaţi

G7 (grupul celor mai industrializate șapte națiuni) și țările din Golf s-au angajat marți să furnizeze circa 1,8 miliarde de dolari pentru finanțarea agențiilor Națiunilor Unite care ajută refugiați sirieni.

‘Ne-am pus de acord pentru a furniza în total 1,8 miliarde de dolari agențiilor de ajutor internațional ale Națiunilor Unite, în special Agenției ONU pentru refugiați și Programului Alimentar Mondial’ (PAM), a declarat ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, citat de AFP.

Acest angajament a fost anunțat la New York după o reuniune a miniștrilor de externe din G7—Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și SUA — cu omologii lor din Kuweit, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și alți miniștri din țări europene.

Decizia intervine după ce secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că agențiile umanitare ale Națiunilor Unite sunt ‘în stare de faliment’ , în deschiderea sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU.

Comunitatea internațională se confruntă la ora actuală cu cea mai gravă criză migratoare de după cel de-al Doilea Război Mondial, numărul persoanelor strămutate și cel al refugiaților în urma numeroaselor conflicte de pe mapamond atingând cifra record de 60 de milioane de persoane.

Citeste si:  Viramentele bancare din străinătate în SUA, sub controlul autorităţilor

Una din principalele cauze ale crizei migratoare, războiul din Siria, este din nou în centrul atenției miercuri la Națiunile Unite.

Rusia va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a discuta despre modalitățile de luptă împotriva grupului jihadist Statul Islamic (SI) în Siria și Irak.

Ban Ki-moon organizează, la rândul său, un summit asupra crizei migrației, în marja lucrărilor Adunării Generale în încercarea de a defini un răspuns global la acest fenomen.

ONU a făcut o cerere record de 20 de miliarde de dolari în acest an pentru a face față crizei migrației, de șase ori nivelul de acum zece ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

59 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *