Regele Mihai I, cetăţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin

0 16

Consilierii locali din Drobeta Turnu Severin au hotărât, într-o ședință ordinară desfășurată vineri, 27 noiembrie, să acorde titlul de „Cetățean de onoare”al municipiului Regelui Mihai I.

 Viceprimarul Daniel Cîrjan a declarat că titlul este o dovadă a recunoștinței pe care severinenii o poartă familiei regale, „știut fiind faptul că primul rege al României, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen — d. 27 septembrie 1914, Sinaia), membru și președinte de onoare al Academiei Române din 15 septembrie 1867, a pus pentru prima oară piciorul pe pământ românesc la Drobeta Turnu Severin în 8 mai 1866”.

„Noi am fi dorit să înmânăm acest titlu luni, 30 noiembrie, în cadrul ceremoniei ce o vom organiza cu prilejul venirii la Drobeta Turnu Severin a Principesei Margareta și a Principelui Radu. Din păcate, protocolul Casei Regale ne obligă să formăm o delegație și să-l ducem personal MS Regelui Mihai I”, a precizat viceprimarul Cîrjan.

Potrivit sursei citate, înalților oaspeți li se vor vorbi „despre dorința severinenilor de a-l așeza pe MS Regele Mihai I în galeria marilor personalități ale neamului și de a-i arăta admirația și rolul decisiv ce l-a avut în istoria României”.

Principesa Margareta și Principele Radu vor fi invitați de autorități să planteze doi platani în Parcul Central din Drobeta Turnu Severin „în semn de onoare și înaltă prețuire a mehedințenilor pentru Casa Regală a României”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata