parlamentul_european

Eurodeputaţii au adoptat instituirea registrului european cu numele pasagerilor

Eurodeputaţii au adoptat joi, 14 aprilie, la Strasbourg, instituirea unui registru european cu date ale pasagerilor curselor aeriene (PNR), instrument antiterorism cerut cu insistenţă de unele ţări europene, transmite AFP.

Propusă din 2011 de Comisia Europeană, directiva PNR (‘Passenger Name Record’) a stârnit discuţii ample între Parlamentul European şi statele membre, eurodeputaţii cerând garanţii privind protecţia datelor colectate.

După atentatele de la Paris, preşedintele francez François Hollande a subliniat ‘urgenţa absolută’ a ‘adoptării fără întârziere’ a PNR, în timp ce premierul Manuel Valls a făcut apel la ‘responsabilitate’ din partea eurodeputaţilor.

Grupul Partidului Popular European (PPE, dreapta) a salutat faptul că directiva ajunge în sfârşit să fie supusă votului în plen, subliniind că aceasta va reprezenta „un instrument eficient pentru a lupta împotriva terorismului şi crimei organizate”.

Susţinând la rândul lor PNR, socialiştii europeni (S&D) au atras totuşi atenţia că acesta nu va fi un ‘remediu miracol’ împotriva atentatelor.

Grupul Verzilor a depus la rândul său amendamente care cer ca datele pasagerilor să fie păstrate nu cinci ani, ci 12 luni, şi ca numai zborurile cu risc — care vin, de exemplu, din Siria sau Turcia — să fie vizate.

Citeste si:  Aproximativ 25 milioane de bagaje pierdute pe aeroporturi în 2009

După adoptarea sa de către Parlamentul European, statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislaţia naţională. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

112 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *