Carmen-Klaus-Iohannis

Carmen Iohannis va alerga prima dată la un maraton pentru ajutorarea copiilor bolnavi

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, va alerga pentru prima dată la Semimaratonul Sibiu pentru ajutorarea copiilor prematuri din cel mai mare spital public din judeţ, unde este nevoie de achiziţionarea unui aparat de respiraţie, a declarat marţi, 17 mai, Ioana Pasc, coordonator comunicare Fundaţia Comunitară, cea care organizează acest maraton.

Carmen Iohannis s-a înscris la semimaraton luni, în ultima zi de înscrieri. În total la Semimaratonul Sibiu s-au înscris peste 2.600 de sibieni.

„Doamna Carmen Iohannis aleargă pentru ‘Dăm startul în viaţă’. O să alerge la ştafetă 4 ori 5 kilometri”, a spus Ioana Pasc.

Medicul neonatolog Livia Ognean, cea care a reuşit să pună în practică proiectul „Dăm startul în viaţă” pentru ajutorarea copiilor prematuri internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a declarat: „Cred că nimic nu e mai important decât că o personalitate realizează că viaţa e importantă, că prematurii au nevoie de ajutor şi să se implică în campanii de genul acesta. Mi se pare mai mult decât evident. Am fost uimită când am aflat, pentru că într-adevăr înseamnă foarte mult. Noi ne-am propus ca după semimaraton să putem cumpăra un aparat de ventilaţie, un aparat de respiraţie, care înseamnă viaţă, în valoare de 70.000 de lei”.

Carmen Iohannis face sport destul de des. Soţia preşedintelui Iohannis obişnuieşte să alerge cu elevii săi de la Colegiul Naţional „Brukenthal” din Sibiu. De trei ori pe săptămână aceasta se antrenează jucând tenis, la un club privat din Sibiu, aparţinând finului Marius Vecerdea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

20 Cititori

  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline