Elevi din România medaliaţi la Genius Olympiad din SUA

Elevi din România medaliaţi la Genius Olympiad din SUA

Trei echipe de elevi români au urcat pe podiumul Genius Olympiad din SUA, o competiţie internaţională de proiecte privind mediul, destinată elevilor de liceu.

„La ediţia de anul acesta a competiţiei, România a fost reprezentată de trei proiecte câştigătoare. Medalia de argint a fost câştigată de echipa Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti cu proiectul „The wise headphones” (căştile audio care îşi reglează singure volumul, pentru a nu afecta auzul), iar cele două medalii de bronz au revenit echipelor de la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa şi Școala Internaţională Bucureşti, care au prezentat în competiţie proiectele „Brightening Your Path”, respectiv „Hydrogen on board””, se arată într-un comunicat transmis joi, 23 iunie, de Lumina Instituţii de Învăţământ.

La competiţia din acest an, găzduită de Universitatea din New York, au participat peste 850 de elevi din 65 de ţări.

Genius Olympiad promovează o înţelegere globală a problemelor de mediu şi atingerea durabilităţii prin intermediul ştiinţei de bază, prin arte, scriere creativă, inginerie, proiectare şi dezvoltare de afaceri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: twitter.com/ Genius Olympiad

667 Cititori

Citeste si:  Bune maniere: Invitaţia la ceai
loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *