Buddha

Posibilă descoperire a unor rămăşiţe ale lui Buddha

Un fragment de craniu care i-ar fi aparţinut lui Buddha Siddhartha Gautama, fondatorul budismului, a fost descoperit într-o criptă aflată sub un templu din oraşul Nanjing, conform unui material publicat luni de International Business Times.

Fragmentul de craniu, este vorba despre osul parietal, a fost descoperit într-o stupă bogat ornamentată — structură funerară budistă care conţine relicve sacre, asociate cu Buddha sau cu cei mai importanţi discipoli ai săi. De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă şi învăţaţii budişti deopotrivă au avut păreri împărţite cu privire la locaţia sau locaţiile în care s-ar afla rămăşiţele sacre ale lui Buddha. Această nouă descoperire ridică noi întrebări: Rămăşiţele i-au aparţinut într-adevăr lui Siddhartha Gautama Buddha şi când au fost introduse în stupa de sub templu?

Săpăturile arheologice de la templul Bao’en, unde au fost descoperite aceste rămăşiţe, au fost desfăşurate în perioada 2007 — 2010, însă detalii despre această descoperire au fost publicate abia recent în revista Chinese Cultural Relics.

caseta-aur-Buddha

Osul parietal a fost găsit într-o casetă din aur masiv aflată într-o stupă veche de 1.000 de ani, realizată din lemn de santal, aur şi argint şi bătută cu geme din cristal, sticlă, agat şi lapis. Stupa are 117 centimetri înălţime şi 45 de centimetri lăţime şi se afla la rândul său introdusă într-un cufăr din piatră. În interior au fost descoperite şi rămăşiţe ale unor călugări budişti.

Inscripţiile de pe cufărul din piatră indică cu claritate că osul parietal îi aparţine lui Buddha. Aceste inscripţii povestesc despre modul în care această relicvă a ajuns la templul Bao’en, după moartea şi incinerarea corpului lui Buddha în India. Textul menţionează şi faptul că templul a fost distrus în urmă cu 1400 de ani, după o serie de războaie, şi apoi a fost reconstruit în perioada împăratului Zhenzong. Împăratul a fost de acord să reînhumeze relicva într-o criptă aflată sub templul reconstruit, alături de rămăşiţele altor călugări budişti.

Deocamdată arheologii nu au putut confirma povestea înscrisă pe cufăr şi nici dacă fragmentul de os îi aparţine într-adevăr lui Buddha. Toate relicvele descoperite de arheologi au fost reînhumate de călugări budişti în templul Qixia, un alt monument sacru din Nanjing.

Siddhartha Gautama care a trăit aproximativ între 623 î.Hr. şi 543 î.Hr. şi a obţinut bodhi (iluminarea) în circa 588 î.Hr. este întemeietorul budismului. Din punctul de vedere al doctrinei budismului clasic, „Buddha” este oricare persoană care redescoperă Dharma şi atinge iluminarea (bodhi), adunând suficientă karma pozitivă pentru a se elibera de ciclul samsara (naştere, suferinţă, moarte, reîncarnare) şi de a accede la „fericirea supremă” (Nirvana). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: Chinese Cultural Relics / ibtimes.co.uK

128 Cititori

  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline