examene

Promovabilitate de 75,10% la Evaluarea Naţională, după contestaţii

Procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Naţională s-a majorat cu 0,10% – de la 75% la 75,10% – după soluţionarea contestaţiilor, informează Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice într-un comunicat transmis, marţi, 5 iulie.

Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaţilor care au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 111.510 la 111.648, în vreme ce numărul candidaţilor cu medii sub 5 s-a redus de la 37.137 la 37.050 (24,9%).

„A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 241 la 253 (cei mai mulţi, în judeţul Iaşi — 26). Cele mai multe medii — 13.523 — sunt cuprinse în intervalul 8 — 8,49”, precizează MENCS.

Potrivit sursei citate, au fost depuse 21.277 de contestaţii, număr ce reprezintă 6,92% din totalul lucrărilor susţinute (306.638), dintre acestea, 11.935 contestaţii au vizat lucrări la limba şi literatura română, 392 la limba şi literatura maternă şi 8.900 la matematică.

Citeste si:  CCR a respins sesizările depuse împotriva candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale

Distribuţia judeţelor cu procentaje superioare în privinţa mediilor mai mari sau egale 5 arată astfel: Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), Municipiul Bucureşti (87,3%), Prahova (86,1%) şi Galaţi (82,1%). Rate scăzute ale mediilor mai mari sau egale cu 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60,2%), Caraş Severin (65%) şi Mehedinţi (64,9%).

La proba de limba şi literatura română, 122.557 de candidaţi (82,2 %) au primit note mai mari sau egale 5, iar 1.244 de candidaţi, nota 10. La matematică, 100.123 de candidaţi au avut note mai mari sau egale cu 5, iar lucrările a 2.604 candidaţi au fost notate cu 10.

Rata de participare a fost de 96,7%: 148.648 de candidaţi prezenţi, dintr-un total de 153.673 înscrişi. Un număr de 16 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

Media generala obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

594 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *