Otilia Mantelers aduce jocul la „Întâlnire cu energia”

0 40

Clasa a IV-a B din cadrul școlii gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” din Focșani s-a întâlnit cu Otilia Mantelers și lectorii din cadrul proiectului „Întâlnire cu energia” pentru a învăța prin joc noțiuni despre energie. Asociația Hands Across Romania în parteneriat cu ENGIE Romania și Ministerul Educației Naționale și-au propus ca, prin acest program, să sprijine educarea tinerei generații în ceea ce priveşte utilizarea raţională a surselor de energie şi conştientizarea importanţei protecţiei mediului înconjurător.

Otilia Mantelers, specialist în playful parenting, i-a învățat pe cei mici folosindu-se de diverse jocuri despre sursele de energie pe care le folosesc în viața cotidiană şi despre utilizarea în condiţii de siguranţă a acestora.
„Învățarea prin joc este modalitatea naturală și spontană prin care copiii explorează, învață și înțeleg despre mediul în care trăiesc. Când copiii ascultă informații care sunt expuse cu ajutorul jocului de către o persoană caldă, creierul lor percepe conectarea și se deschide pentru învăța! De aceea programul „Întâlnire cu eenrgia” și-a propus să îi învețe pe copii despre importanța respectului față de planetă și zăcămintele ei naturale cu ajutorul mascotei Metano.” susține Otilia Mantelers.

De cele mai multe ori spațiul mic din clase poate fi un impediment pentru cadrele didactice în a exploata la maximum jocul ca metoda de predare.
„Este o bucurie pentru noi că avem oportunitatea de a expune elevii și la alte metode de educație care vin să completeze curricula școlară existentă. Elevii au demonstrat că informațiile primite astfel sunt mult mai ușor de reținut. Deși infrastructura sălilor de clasă nu este în favoarea noastră, vom încerca să folosim cât mai mult jocul în abordarea academică.” a declarat domnul Petrică Moraru, directorul școlii.

Iată numai câteva dintre argumentele care sustțn faptul că jocul este extrem de potrivit și util în procesul de învățare.

1. Majoritatea jocurilor implică explorarea, iar explorarea este, prin definiție, un act de cercetare.

Se poate observa foarte ușor cum acest lucru este valabil atât în cazul unui om de știință în devenire, care se joacă cu magneți, cât și în cazul îndeletnicirilor care presupun un grad mult mai mic de implicare intelectuală, cum ar fi jocul de încăierare la puii de câine. Animalele testează legăturile sociale și învață cum să-și controleze impulsurile, astfel încât lupta prietenoasă să nu se transforme în agresiune anti-socială. Jocul este învățare.

2. Jocul este auto-motivat și distractiv.

Orice lucru învățat în timpul jocului reprezintă cunoaștere dobândită fără senzația depunerii unui efort mare iar acest aspect contrastează cu activitățile pe care le îndeplinim ca sarcini. Atunci când învățarea este percepută ca fiind dificilă, capacitatea noastră de a rămâne concentrați poate fi văzută ca o resursă limitată care se pierde în timp (Inzlicht et al 2014).

3. Pe de altă parte, există și dovezi empirice potrivit cărora copiii văd jocul ca pe un ghid de instrucțiuni care să-i ajute să facă față provocărilor din viața reală.

Peste tot în lume, copiii sunt captivați de jocuri de simulare care imită tipurile de activități pe care vor trebui să și le însușească atunci când vor fi adulți (Lancy 2008), lucru care sugerează faptul că astfel de jocuri reprezintă o formă de practică. Iar când copiii primesc informații în timpul jocurilor de simulare – de la colegi sau adulți mai bine informați – aceștia preiau informația.

Concluzia? Pauzele de joacă și o abordare mai veselă în prezentarea lecțiilor pentru copii nu sunt doar vorbe frumoase. Acestea ar putea reprezenta o modalitate de a spori capacitatea de învățare a copiilor.

Mai multe detalii:
Mihaela Sandu
0723 433 816
mihaela.sandu@handsacross.ro

 

Despre program

Aflat la cea de a XI a ediţie, programul educaţional „Întâlnire cu energia”, ai cărui beneficiari sunt peste 2500 de copii din mediul rural și urban mic din județele Constanța, Galați, Brăila, Olt, Vâlcea, Vrancea, Dâmbovița precum și din municipiul București este derulat de către ENGIE România, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice.
Alcătuit din două lecţii predate interactiv şi din concursul „Câştigă cu Metano”, programul, un proiect de tradiție al companiei, are drept obiectiv educaţia tinerei generaţii în ceea ce priveşte utilizarea raţională a surselor de energie şi conştientizarea importanţei protecţiei mediului înconjurător. Proiectul își propune, totodată, să le transmită elevilor de clasa a IV-a informații suplimentare.

Despre Otilia Mantelers

Otilia Mantelers – Parenting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare şi specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0-10 ani. Este mamă a trei copii și a descoperit că cea mai bună metodă de a interacționa cu copiii este prin joc.

Despre ENGIE în România

Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE Romania este principala filială a Grupului. Aceasta deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,6 milioane de clienţi, operează o reţea de 18.500 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au aproximativ 3.600 de angajaţi. www.engie.ro.

Despre Hands Across România
Asociaţia Hands Across România, HAR, (www.handsacross.ro) este o organizaţie non-guvernamentală, membră a Alianţei pentru Sănătate din România şi care acţionează ca un “hub” între societatea civilă şi instituţiile guvernamentale şi/sau sectorul privat. Organizaţie cu caracter apolitic, non-profit, non-discriminatoriu pe criterii sociale, religioase, sexuale, etnice, de naţionalitate sau filosofice, HAR a fost înfiinţată în 2005 ca urmare a participării membrilor fondatori la un schimb de voluntariat european în cadrul unui proiect de prevenire a traficului de persoane în România. În prezent, asociaţia implementează proiecte menite să aducă o valoare adăugată serviciilor sociale, culturale şi educaţionale, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor în care activează.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata