207886

Piață OTC din România, creștere de 22% în primele trei luni ale anului 2017

Segmentul de piață OTC din România, incluzând medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, a înregistrat în primele trei luni ale anului 2017 o creștere de 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Cegedim. Cu o valoare de 780,3 de milioane de lei în perioada amintită, acest segment continuă trendul ascendent din ultimii ani, în contextul creșterii totale a pieței farmaceutice din România.

„Stabilitatea acestui segment se datorează în principal faptului că produsele din categoria medicamentelor fără prescripție medicală, suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală au preț liber, acesta nefiind reglementat de Ministerul Sănătății, așa cum este cazul medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală. De menționat este și faptul că tratamentul cu produse din categoriile enumerate nu pune presiune pe bugetul sistemului romȃnesc de sănătate. Atenția crescută pentru sănătate la nivelul populației, diversitatea de produse disponibile și eficiența sporită a acestora se reflectă în creșterea constantă a vânzărilor de produse din aceste categorii.”, declară Răzvan Bosinceanu, Președintele RASCI.

Citeste si:  Conferința “Finanțări pentru IMM-uri și întreprinderi sociale prin programele operaționale”

Conform aceluiași studiu Cegedim, în perioada martie 2016-martie 2017, cea mai mare cotă de piață a fost înregistrată de categoria Lifestyle OTC, de 22,6%, în timp ce în primele trei luni ale anului 2017 medicamentele fără prescripție medicală din categoria răceală, gripă și alergii s-au poziționat în topul vânzărilor, cu o cotă de piață de 27,4%, ca urmare a sezonalității afecțiunilor vizate.

Încurajarea administrării responsabile, ȋntr-o manieră informată și ȋn siguranță, de produse din categoria medicamentelor fără prescripție medicală, suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală are potențialul de a contribui, pe lângă ameliorarea stării generale de sănătate a românilor pe termen lung, și la diminuarea presiunii exercitate asupra sistemului de sănătate.

La nivel European, conform datelor furnizate de AESGP, valoarea socială și economică a îngrijirii personale se datorează faptului că oamenii auto-gestionează probleme uzuale de sănătate, intervenția din partea profesioniștilor din domeniul sănătății fiind minimă, ceea ce aduce sistemelor de sănătate europene economii de peste 1,6 miliarde de EUR.

Citeste si:  Ansamblul Palatului Principilor din Alba Iulia va fi restaurat din fonduri europene

„Îngrijirea personală, ca soluție eficientă pentru sănătate, poate crește încrederea cetățenilor, abilitându-i pe aceștia să își trateze singuri anumite afecțiuni minore. Acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație pentru sănătate corespunzătoare a consumatorilor, pentru ca aceștia să poată accesa și înțelege ușor informațiile obținute, fie pe cont propriu, fie de la profesioniștii din domeniul sănătății, și să poată lua decizii în cunoștință de cauză. Ȋn acest sens, RASCI va demara anul acesta o amplă campanie educațională, care să asigure claritatea și obiectivitatea informației, atât la nivelul populației, principalul beneficiar al produselor noastre, cât și la nivelul profesioniștilor din domeniul sănătății, cei care, zilnic, dau sfaturi și indicații de utilizare a acestor produse.”, declară Diana Mereu, Directorul Executiv RASCI.

RASCI, ca entitate reprezentativă pentru segmentul de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, susține administrarea responsabilă și avizată prin informarea corectă și educarea consumatorilor din Romȃnia.

Categoria Lifestyle OTC include produse OTC care se adresează sistemului cardiovascular, reducerii colesterolului, sistemului urinar, îngrijirii ochilor și urechilor, sistemului musculo-scheletic, sănătății sexuale, îngrijirii orale, produse recomandate în tulburări ale somnului, produse utilizate pentru controlul greutății, soluții anti-fumat.

462 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline