SoNoRo Conac la Castelul Sturdza din Miclăușeni

0

Duminică, 11 iunie, de la ora 19.00, artiștii SoNoRo Conac vor concerta la Castelul Sturdza din Miclăușeni. Arhitectura impozantă și istoria locului vor fi gazde perfecte pentru partiturile lui Franz Schubert, Ludwing van Beethoven și  Ernst von Dohnanyi, interpretate de artiștii Kirill Troussov (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Leo Schmidt (violoncel).

Construcție de patrimoniu ce abundă în influențe arhitecturale neogotice, Castelul Sturdza din Miclăușeni a fost ridicat între anii 1880-1904, de către Gheorghe Sturdza, împreună cu soția sa, Maria. Construcția și-a păstrat măreția în fața vremii și a istoriei, ieșind biruitoare în fața numeroaselor încercări vitrege ale timpului.

Castelul a fost ridicat pe locul unui vechi conac, clădit în anul 1755, de către predecesori din familia Sturdza, și din care s-au mai păstrat doar câteva încăperi. Plafoanele și pereții interiori ai actualei construcții au fost pictați, în stil Art Nouveau, cu forme geometrice și florale. În exterior, majoritatea decorațiilor reiau motive și detalii din stema familiei Sturdza, ce au fost adaptate, adăugându-se emblema lui Gheorghe Sturdza. Mobilierul și tocurile ușilor și ale geamurilor au fost atent sculptate în lemn de trandafir, iar pentru scara centrală a fost adusă și utilizată marmură de Dalmația. Lucrările au fost atent supravegheate de către arhitectul Reinecke.

Alături de castel, domeniul de la Miclăușeni cuprinde și Biserica „Buna Vestire” ce datează din 1823, dar și parcul cu 30 de hectare de pădure.

Familia Sturdza a adunat aici câteva colecții deosebit de valoroase și o bibliotecă impresionantă.

În perioada celui de-al doilea Război Mondial, mare parte din aceste colecții au fost distruse sau au dispărut. Dintre acestea amintim Museum Familiarum, o colecție impresionantă conținând piese arheologice rare, dar și o colecție de arme și costume medievale, alături de colecția de busturi din marmură de Carrara și picturi în ulei.

Marea și frumoasa bibiotecă, ce conținea  lucrări de seamă pe care le-au colecționat de-a lungul vremii membrii familei Sturdza, a fost distrusă în timpul războaielor, lucru ce a dus la pierderea a zeci de mii de volume de-o valoare inestimabilă.

Cele două mari războaie au reprezentat încercări grele pentru Castelul Sturdza care, în perioada Primului Război Mondial a activat precum spital militar, unde Maria Ghica şi Ecaterina Cantacuzino au ajutat și îngrijit răniţii și tot unde marele compositor George Enescu a venit în vizită la castel și a concertat printre paturile răniţilor, pentru a le alina suferința.

Odată cu venirea celui de-al doilea Război Mondial, castelul a fost devastat complet, motiv pentru care ultima descendentă a familiei, Ecaterina Sturdza, a donat domeniul Episcopiei Romanului pentru înființarea unei mănăstiri de călugărițe. Mănăstirea înființată în anul 1947 a fost închisă în anul 1953 de către autoritățile comuniste, care au dat castelului destinația de orfelinat pentru copii cu handicap psihic.  La începutul anilor 2000, domeniul a intrat în grija Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a început un proces major de consolidare și restaurare a castelului și zonelor adiacente.

Accesul este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile,

la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470. Concertul va fi urmat de un cocktail.

Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac din luna iunie va continua în următoarele clădiri de patrimoniu:

Conacul Marghiloman, Hagiești (13 iunie 2017)

Biserica Fortificată, Cincșor (15 iunie 2017)

Castelul Kalnoky, Micloșoara, județul Covasna (17 iunie 2017)

Castelul Daniel, Tălișoara, județul Covasna (18 iunie 2017)

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

***

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României și a susținut concerte în clădiri de patrimoniu precum Castelul Bran, Conacul Petre P. Carp, de la Țibănești, Palatul Teleki, de la Gornești, Conacul Udriște-Năsturel, de la Herești. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia,  Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biserica Evanghelică din Herina, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Biserica fortificată din Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Dintre concertele din 2016 le amintim pe cele de la Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Casa cu Blazoane, Chiojdu, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, și Cetatea Făgăraș.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

***

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale

Partener principal: IQOS

Mașina oficială oferită de: BMW

 

Parteneri: Parteneri: Asociația Arché, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Palatul Culturii din Iași, Castelul Kalnoky de la Micloșoara, Castelul Daniel din Tălișoara, Biserica Fortificată din Cincșor, Carul cu Bere, București, Conacul Alexandru Marghiloman, din Buzău, Castelul Sturdza din Miclăușeni, Conacul Komaromi, de la Otomani, Cetatea din Oradea, Conacul Neamțu, din Olari, Școala Centrală, București, Muzeul Național “George Enescu”, Secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu, din Tescani.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Casa Lux, Marie Claire, Beau Monde, National Geographic, Forbes Life, HotNews, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, The Art of Living, Alist Magazine, The Institute, designist.ro, dreamingof.net,  visuell.ro.

***

Pentru acreditări și mai multe informații despre SoNoRo Conac:

Mihaela Mureșanu Tăut

mihaela@whitewords.ro

0751 078 152

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.