Alexandru Lupea a fost numit lider al departamentului de audit al EY România

Alexandru Lupea a fost numit lider al departamentului de audit al EY România

Alexandru Lupea preia conducerea departamentului de audit al EY România, începând cu luna iulie 2017. El este unul dintre cei mai experimentați auditori din România, experiența sa în cadrul Big 4 fiind acumulată începând cu anul 1995.

Alexandru Lupea și-a început cariera la EY – în anul 2012, ca partener în departamentul de audit. În același an, a coordonat birourile regionale ale EY România iar, în 2014, a devenit Growth Markets Leader, aducând o contribuție esențială în dezvoltarea platformelor strategice pentru antreprenori.

Din noua mea poziție, îmi propun să cresc business-ul într-un mod sustenabil, ceea ce nu va fi ușor dat fiind contextul actual al pieței serviciilor profesionale – competiția intensă între firme, dar și competiția acerbă pentru resurse umane de calitate. Dar sunt convins că ne vom continua creșterea accelerată din ultimii ani și vom rămâne și în viitor lideri în privința calității serviciilor de audit din România,” declară Alexandru Lupea.

Alexandru deţine două diplome de licenţă (de la Universitatea Politehnică din București și de la ASE), un executive MBA și o diplomă de la ACCA UK (Association of Chartered Certified Accountants). Este membru al Camerei auditorilor financiari din România și al CECCAR (Corpul experiților contabili și contabililor autorizați din România).

Numirea lui Alexandru Lupea este rezultatul unei cariere excepționale, de peste 20 de ani, în audit. Din poziția de Growth Markets Leader, a susținut dezvoltarea antreprenoriatului românesc prin diversele programe ale EY, printre care World Entrepreneur Of The Year, Family Business, Accelerating Entrepreneurs. Sunt convins că expertiza și pasiunea lui Andi vor fi o sursă de inspirație pentru echipa pe care o conduce,” spune Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Echipa de audit a EY România are în prezent 260 de specialiști, care oferă companiilor locale şi internaţionale o paletă diversă de servicii integrate în reţeaua EY la nivel global – de la audit extern la asistență contabilă și financiară, raportare contabilă de conformitate și investigarea contabilă a fraudelor.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

1,570 Cititori

Citeste si:  A fost lansat proiectul „Fondul pentru acţiuni în domeniul managementului energiei durabile" (SEAF)
loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *