Alevia

Alevia inaugurează un nou spațiu de producție, după o investiție de aproximativ 2 milioane euro

Compania estimează o creștere a cifrei de afaceri cu peste 20% anual

Alevia, compania românească specializată în producția de suplimente alimentare și ceaiuri, a finalizat lucrările pentru un nou spațiu de lucru, investiție estimată la aproximativ 2 milioane de euro. În baza acestei extensii și a măririi spațiului de producție, compania estimează o creștere a cifrei de afaceri cu minim 20 anual în următorii 5 ani.

Extinderea aduce cu sine o serie de investiții care vizează achiziția de noi utilaje, dezvoltarea portofoliului de produse și a zonei de resurse umane.

În planul de investiții se regăsește achiziția unei hale cu o suprafață de 2.000 mp și, mai recent, încă una alăturată de 1.000 mp, în total 3.000 mp. Hala de 2.000 mp găzduiește depozitul de livrări, care a fost relocat din vechiul spațiu de depozitare, secția de ceaiuri și 3 noi linii de producție, iar cea de 1.000 mp găzduiește depozitele de materie prima și de produse finite.Alevia2

Suprafața noului depozit de livrări s-a mărit astfel de la 170 mp la 600 mp, iar depozitarea se face pe 6 niveluri în loc de 3, cum era în depozitul anterior. Secția de ceaiuri dispune în prezent de o suprafață de 500 mp și pentru aceasta a fost achiziționată o serie de utilaje noi menite să dubleze capacitatea de producție.

Investiția alocată pentru utilajele noi la nivelul fabricii pe toate secțiile a fost de 300.000 de euro.

În ceea ce privește cele 3 linii noi de producție, Alevia aduce odată cu acestea câteva schimbări majore în gama sa de produse, lansând produse care nu țin de activitatea precedentă de producție. Una dintre aceste noi game este gama food, recent lansată pe piață, care conține 27 produse – semințe, fructe uscate și nuci crude, de o calitate constantă și controlată, importate de la cel mai mare furnizor din Olanda, iar celelalte două game sunt încă în lucru la ora actuală.

Pe lângă dezvoltarea zonei de producție, va fi adusă o investiție și în ceea ce privește personalul. Astfel, compania, care număra la ora actuală 210 angajați, preconizează un nou val de angajări și își propune să crească numărul angajaților cu 30-40 de persoane.Alevia3

Ca urmare a extensiei, Alevia estimează și o evoluție ascendentă la nivelul cifrei de afaceri anuale. În baza realizării financiare înregistrate în 2016, când a încheiat anul financiar cu o cifră de afaceri de 5 milioane de euro și, implicit, cu o creștere de 17% față de 2015, compania preconizează creșterea cifrei de afaceri cu minim 20-25%. Trendul ascendent al companiei se bazează pe vânzări de peste 2.000.000 cutii de suplimente și aproximativ 3.500.000 cutii de ceaiuri anual. Cele mai vândute branduri în 2016 au fost Ginkana Ginkgo Biloba, Coenzima Q10, Silfide, Noni și Propolis C.

Portofoliul Alevia cuprinde peste 140 de tipuri de suplimente alimentare și 60 de sortimente de ceaiuri, disponibile în peste 4.000 de farmacii și magazine naturiste, lanțuri de farmacii (Catena, Dona, Sensiblu) și supermarketuri (Auchan, Lidl, Carrefour, Kaufland) din România.

Inaugurarea unui nou spațiu de lucru se înscrie în strategia Alevia în vederea atingerii unei cifre de afaceri în valoare de 5.8 milioane de euro în 2017. În aceeași strategie se înscrie și intrarea pe 5 noi piețe prin lansarea a 50 de produse dedicate.

1,180 Cititori

loading...
  • Share on Tumblr
Citeste si:  Burger King a dezvăluit compoziţia Monstrului de Carne de 1600 calorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *