Revista CARIERE – Schimbarea, singura certitudine a vieții. Cum o transformi în favoarea ta?

În ediţia de octombrie, Revista CARIERE  te inspiră cu articole care dau răspunsuri și soluții la dilema „Schimbarea, singura certitudine a vieții. Cum o transformi în favoarea ta?”

Interviul în exclusivitate, care a dat și coperta ediței, este cu actorul
Marcel Iureș, despre rolul din recentul film „Octav”.

„Privind înapoi cu mândrie. Și fără regrete”

Pornind de la recentul film al cărui protagonist este, l-am invitat pe maestru să ne împărtășească trăirile care l-au însoțit la filmări și să vorbească despre amprenta pe care un astfel de film o poate lăsa spectatorului. Am ajuns la emoții atemporale și general valabile despre visuri, înfrângeri, victorii, regrete, temeri și ceea ce ne pricepem să facem cu ele aproape de finalul vieții.

Cover story

Schimbarea în carieră. Tehnici de supraviețuire.

Află de la profesioniști care sunt experiențele lor de schimbare profesională – ce îi motivează, ce îi susține, ce resurse își (re)descoperă și cum gestionează procesul de reconversie atunci când își schimbă jobul, profesia, mandatul de CEO. Experții dezbat care sunt tendințele în domeniul reconversiei profesionale și cum îi influențează această dinamică atât pe angajatori cât și pe angajați.

Citeste si:  Sute de antreprenori ieșeni vor avea acces la consultanță în online

Mamele din România care devin antreprenoare după naștere

Maternitatea care naște afaceri: există mame care realizează că ar fi cazul să facă o schimbare și în viaţa profesională, nu doar în cea personală. Așa că devin antreprenoare.

Interviu cu George Ogăraru – un fotbalist atipic. Fostul fundaș al Stelei București, al lui Ajax Amsterdam sau al Naţionalei României a câștigat mulţi bani din fotbal, însă nu i-a cheltuit pe cluburi, femei și mașini scumpe, cum fac alţi sportivi de succes. A pus întotdeauna pe primul loc familia și a ales să doneze sume importante pentru copiii defavorizaţi din ţară.

Continuarea pe News24.ro

317 Cititori

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *